Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2003

HOTĂRÂRE
17.01.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Direcția Silvică Bacău împotriva deciziei nr.396 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul este insuficient timbrat, numai cu 818.042 lei taxă judiciară de timbru și 7.500 lei timbru judiciar, recurenta fiind legal citată pentru acest termen cu mențiunea de a depune în completare 818.042 lei taxă judiciară de timbru și 22.500 lei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat, după care, Curtea, luând act că nu mai sunt cereri rămâne în pronunțare pe excepția insuficientei timbrări a recursului.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.1414 din 7 noiembrie 2000 a Tribunalului Neamț acțiunea reclamantei Direcția Silvică Bacău a fost respinsă, ca rămasă fără obiect. Apelul declarat de reclamanta Direcția Silvică Bacău împotriva hotărârii instanței de fond a fost admis prin decizia nr.396 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția comercială și de contencios administrativ. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta Direcția Silvică Bacău. Cum recurenta nu a timbrat în totalitate anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 17 ianuarie 2003 (fila 6 dosar recurs) cu mențiunea de a timbra recursul cu 818.042 lei taxă judiciară de timbru și 22.500 lei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat.

Or, prin art.1 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit prevederilor art.9 din Ordonanța nr.32/1995 a Guvernului României, art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost integral timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația transmisă pentru termenul de judecată din 17 ianuarie 2003 când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală- personală sau ca obiect- de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 pct.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.30 pct.1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca insuficient timbrat a recursului reclamantei Direcția Silvică Bacău. Așa fiind, Curtea PENTRU

DECIDE: Anulează recursul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Direcția Silvică Bacău împotriva deciziei nr.396 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția comercială și de contencios administrativ, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 146/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC „E.C.I.” SRL Roman împotriva deciziei nr.517 din 17 iulie 2001 a Curții de Apel Bacău – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal se constată lipsa părților. Pro
ÎCCJ 2003-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2972/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 133 din 2 februarie 2001 Tribunalul Bacău, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.B. SA Bacău și a obligat pe
ÎCCJ 2003-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 148/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de garanții I. E, I. V, I. M., I. P., C. M. și L.M. împotriva deciziei nr.397 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezent
ÎCCJ 2003-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 118/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.C. „U.” SA Piatra Neamț împotriva deciziei nr.289 din 8 mai 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția Comercială și Contencios Administrativ. La apelul nominal nu s-au prezentat: recurenta re
ÎCCJ 2003-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 26/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „T.P.S” SRL Piatra Neamț împotriva deciziei nr.528/2001 din 19 iulie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal nu s-au prezentat părțile.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă