ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7

ianuarie 2002, reclamanta SC S.G. SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Direcția

Generală a Vămilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze

decizia nr. 345620 din 20 decembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor,

adresa nr. 26602 din 6 decembrie 2001, emisă de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Timiș, iar pe fond, să se anuleze datoria vamală de 1.201.444.673 lei,

reprezentând accize și T.V.A., stabilită de Biroul Vamal nr. 431 Valea lui

Mihai – punctul Halmeu 1.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că, la data de 23 noiembrie 2001 a achiziționat de la partenerul extern

S.G. Ungaria, o cantitate de 133.200 kg propan lichefia .

Produsul importat a intrat în țară

prin Biroul Vamal Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1, fiind supusă

formalităților de vămuire; comisionarul în vamă a completat inițial o

declarație de impunere vamală care nu conține codul 020 pentru accize, întrucât

la importurile anterioare, produsul importat nu a fost accizat. Organul vamal a

refuzat primirea declarației vamale și a impus completarea unei noi declarații

care să cuprindă codul de accize. Având în vedere că depozitarea transportului

în vamă avea drept consecință costuri deosebit de mari, comisionarul în vamă a

fost nevoit să completeze declarația vamală conform celor impuse de organul

vamal și să achite sumele stabilite cu titlu de accize.

În consecință, societatea reclamantă

a plătit o sumă pe care nu o datora, în cuantum de 1.201.444.673 lei.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 225 din 5 martie 2002, a

admis acțiunea reclamantei, a anulat adresa nr. 345620 din 20 decembrie 2001 și

adresa nr. 26602 din 6 decembrie 2001 și a obligat Ministerul Finanțelor

Publice să soluționeze pe fond, contestația formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, susținând c, acțiunea

reclamantei trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât adresele deduse

judecății nu reprezintă o decizie, în sensul O.U.G. nr. 13/2001, în speță

nefiind aplicabilă procedura prevăzută de acest act normativ.

Recursul este nefondat.

Reclamanta-intimată a formulat

contestație, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2001, împotriva datoriilor

vamale stabilite de Birolul Vamal nr. 431 Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din

O.U.G. nr. 13/2001, în varianta în vigoare la acea dată, competența de

soluționare a acestei contestați aparține Ministerului Finanțelor, întrucât

avea ca obiect sume, al căror cuantum depășea 500.000.000 lei. Dispozițiile

H.G. nr. 1296/2001 nu sunt aplicabile în speță, întrucât această hotărâre a

fost adoptată la 20 decembrie 2001, ori contestația a fost formulată și

soluționată anterior adoptării acestei hotărâri. Această contestație a fost

soluționată de Ministerul Finanțelor, prin actele administrative a căror

anulare s-a solicitat. Ministerul Finanțelor a respins contestația formulată.

motivând că această autoritate administrativă nu are competența materială de

soluționare, întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001.

Așa cum corect a reținut instanța de

fond, actele administrative emise de Ministerul Finanțelor, cu privire la contestația

formulată, au valoarea unei decizii, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr.

13/2001, întrucât exprimă voința organului administrativ. În consecință,

împotriva soluției dispuse de Ministerul Finanțelor, societatea are deschisă

calea acțiunii, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2001.

Ca urmare, excepția

inadmisibilității acțiunii invocate de recurentă, este neîntemeiată.

Este nefondat și motivul de recurs,

potrivit căruia soluția instanței de fond ar fi lipsită de temei legal, în

speță nefiind aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001, întrucât, așa cum

corect a reținut instanța de fond, izvorul datoriei vamale îl reprezintă actul

administrativ al acceptării și înregistrării declarației vamale de către Biroul

vamal.

Nu poate fi reținut nici motivul de recurs

prin care se susine că instanța se contrazice prin afirmații că soluția

organului fiscal de respingere a contestație, constituie un refuz nejustificat,

fără a lua în considerare adresa, a cărei anulare se solicită.

Prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat

anularea deciziei nr. 345620 din 20 decembrie 2001, emisă de Ministerul

Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea dresei

nr. 26602 din 6 februarie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor – Direcția

Generală a Finanțelor Publice Timiș, iar pe fond, anularea datoriei vamale, în

sumă de 1.201.444.673 lei, reprezentând accize și T.V.A., stabilite de Biroul

vamal nr. 431 Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1 și restituirea acestei sume,

constatând că pentru propan nu se datorează accize.

În raport cu capătul doi al cererii,

reclamanta a formulat și un capăt de cerere subsidiar, prin care a solicitat

obligarea Ministerul Finanțelor la emiterea decizii privind soluționarea

contestației.

Reclamanta a arătat în fața

instanței de fond, că instanța Curții de Apel București este competentă să se

pronunțe asupa fondului cauzei, respectiv asupra capătului de cerere privind

anularea datoriei vamale și restituirea sumelor încasate cu titlu de accize,

fără a mai fi necesar ca Ministerul Finanțelor să fie obligat să se pronunțe pe

fond, în legătură cu contestațiile formulate.

În capătul de cerere subsidiar,

reclamanta a solicitat instanței ca în ipoteza în care va aprecia că este vorba

de un refuz nejustificat al organelor Ministerului Finanțelor, de soluționare a

contestațiilor, să fie obligat acesta la emiterea deciziei.

Așa fiind, instanța de fond în mod

corect a considerat că nu se poate pronunța direct asupra fondului cauzei și ca

urmare, a obligat Ministerul Finanțelor să soluționeze pe fond contestația

formulată de SC S.G. SA.

În consecință, nu există nici o

contradicție în ce privește soluția instanței de fond.

Având în vedere cele mai sus

arătate, se va respinge ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanțelor

Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 225 din 5 martie

2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 ianuarie 2003.