ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8642/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2475/2003,

la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta SC

S.G. SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și

Direcția Generală a Vămilor, pentru:

- anularea deciziei nr. 215 din 11

iulie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice;

- anularea datoriei vamale în sumă

de 1.201.444.673 lei, reprezentând accize în sumă de 1.009.617.371 lei și T.V.A.,

în sumă de 191.872.301 lei, stabilită de Biroul Vamal nr. 431 Valea lui Mihai,

punctul de lucru Halmeu I, constatând că pentru propan lichefiat nu se

datorează accize;

- restituirea echivalentului în lei

al sumei de 42.797 Euro, la cursul stabilit de Banca Națională a României, în

vigoare la data restituirii efective sau, în subsidiar, restituirea sumei

totale de 1.201.444.673 lei, la valoarea actualizată, în funcție de rata

inflației de la data restituirii efective.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

la data de 23 noiembrie 2001, reclamanta a achiziționat de la partenerul său

extern S.G. Ungaria, cantitatea de 133.200 kg propan lichefiat, iar obligația

stabilită în sarcina acesteia, de achitare a accizelor și T.V.A. aferentă, nu

are temei legal.

Art. 15 din O.G. nr. 27/2000, astfel

cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 134/2000, prevede produsele petroliere

pentru care se datorează accize, însă autogazul (propan lichefiat folosit drept

carburant auto) sau propanul lichefiat, nu sunt menționate în cuprinsul acestui

articol, ca, de altfel, nici anexa 1 lit. c), care prevede cota de acciză

aplicabilă.

În sprijinul susținerii neaccizării

propanului lichefiat, a fost invocat și tabelul cu produse petroliere și/sau

chimice accizate, aprobat de Ministerul Finanțelor, în care la poziția nr. 6 și

poziția nr. 117, se menționează nivelul accizelor: „zero” pentru autogaz și

propan combustibil pentru uz casnic și industrial.

De asemenea, prin adresa nr. 270425

din 9 noiembrie 2000, Ministerul Industriei și Comerțului a comunicat

Asociației R.G.P.L., că Ministerul Industriei și Ministerul Finanțelor a

stabilit că nu se accizează conform O.U.G. nr. 134/2000, printre alte produse

și semifabricate, propanul și gazul petrolier lichefiat.

S-a apreciat ca nelegală, aplicarea

cotei de 270 Euro/tonă, cotă maximă a accizelor, deoarece potrivit art. 15 alin.

(2) teza finală din O.G. nr. 27/2000, modificată prin O.U.G. nr. 134/2000,

acciza maximă se aplică la grupa de produse prevăzută la art. 1 lit. f), „în

cazul în care nu s-a solicitat încadrarea Ministerului Finanțelor și Ministerul

Industriei și Comerțului” și implicit, stabilirea nivelului accizelor; în speță,

această solicitare a fost făcută de reclamantă, prin adresele nr. 277 și nr. 276

din 18 octombrie 2000.

Prin sentința civilă nr. 695 din 14

aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.G. SA, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Autoritatea Națională a Vămilor. A fost anulată decizia nr. 215 din 11 iulie

2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și s-a anulat datoria vamală, în

sumă de 1.201.446.673 lei, reprezentând accize în sumă de 1.009.617.372 lei și

T.V.A., în sumă de 191.872.301 lei, stabilită în sarcina reclamantei, de Biroul

Vamal nr. 431 Valea lui Mihai – punctul de lucru Halmeu I. S-a dispus

restituirea către reclamantă, a sumei de 1.201.446.673 lei, la valoarea

actualizată, în raport cu rata inflației, de la data restituirii efective.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că:

Societatea reclamantă, care are ca

obiect principal de activitate, importul, îmbutelierea și comercializarea

gazului petrolier lichefiat, a importat la data de 23 noiembrie 2001,

cantitatea de 133.200 kg de propan lichefiat, de o puritate de 99,37%, destinat

utilizării drept combustibil sau carburant auto – conform facturii nr. EXP/2001/00054,

care a stat la baza emiterii D.V.I. nr. I-1490 din 23 noiembrie 2001.

Biroul Vamal nr. 431 Valea lui Mihai

- punctul de lucru Halmeu 1, a stabilit în sarcina reclamantei, o datorie

vamală de 1.201.444.673 lei, formată din accize, în sumă de 1.009.617.372 lei

(cota de acciză fiind fixată la 270 Euro/tonă) și T.V.A., în sumă de

191.872.301 lei.

Contestația formulată de reclamantă

împotriva acestei măsuri dispuse de organul vamal, a fost respinsă ca

neîntemeiată și neargumentată, prin decizia nr. 215 din 11 iulie 2003 a Ministerului

Finanțelor Publice, reținându-se în principal, că indiferent de destinația

declarată a produsului importat în cauză (combustibil sau carburant auto),

acesta ar fi fost accizat. La data importului, societatea nu a precizat cât din

produsul importat este destinat utilizării drept combustibil și cât din produs,

drept carburant auto. Chiar dacă propanul lichefiat a fost declarat, ca fiind destinat

utilizării drept carburant auto, la data importului, societatea nu a făcut

dovada încadrării la alt nivel al accizei, de către Ministerul Finanțelor Publice,

respectiv Ministerul Industriei și Comerțului, astfel că în mod legal organul

vamal a aplicat acciza maximă de 270 Euro/tonă.

Prin adresele nr. 276 și nr. 277 din

18 octombrie 2000, contestatoarea nu a solicitat încadrarea produsului, în

subgrupa prevăzută la lit. f) a art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2000, iar

de adresa nr. 270404 din 31 octombrie 2000 nu se poate prevala, întrucât

aceasta nu privește produsele importate. Argumentul contestatoarei referitor la

neaccizarea la intern, a autogazului, nu a fost reținut, întrucât obiectul

importului nu l-a constituit acest produs.

Curtea de apel a înlăturat apărările

pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, constatând că decizia nr. 215/2003

este nelegală, întrucât pentru produsele comercializate de reclamantă (gaz

petrolier lichefiat destinat consumului casnic și propan combustibil destinat uzului

casnic și industrial), nu se datorează accize, având în vedere prevederile O.G.

nr. 27/2000 și destinațiile ulterioare declarate și efectuate, așa cum au fost

stabilite prin expertiză contabilă. Nelegală s-a constatat a fi, și aplicarea

cotei maxime de accizare, de 270 Euro/tonă.

Cu adresele nr. 276 și nr. 277 din

18 octombrie 2000, reclamanta a dovedit că a solicitat Ministerului Finanțelor

și Ministerului Industriei și Comerțului, să stabilească regimul de accizare

pentru aceste produse, fiind respectate dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 15

alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 134/2000. În lipsa unui răspuns la aceste

solicitări, s-a ținut seama de punctul de vedere exprimat de Ministerul

Finanțelor, prin adresa nr. 57554 din 8 decembrie 2000, către SC B.G., în

sensul că propanul destinat consumului casnic și industrial, are cota „zero” de

accizare. Totodată, prin adresa nr. 270404 din 31 octombrie 2000 a Ministerului

Industriei și Comerțului, care cuprinde Tabelul cu produse petroliere și/sau

petrochimice, se precizează că atât autogazul (poziția 6), cât și propanul

combustibil pentru uz casnic și industrial (poziția 117), au nivelul accizelor

„zero”.

Argumentarea reclamantei privind

neaccizarea la intern, a autogazului, a fost împărtășită de instanță, întrucât

dacă produsul final, autogazul, care este format dintr-un amestec de propan și

butan în diferite cote procentuale, nu se accizează, atunci nici elementele

componente nu sunt supuse accizării.

În baza art. 11 alin. (2) din Legea nr.

29/1990, urmare a anulării datoriei vamale, s-a dispus și restituirea către

reclamantă, a sumei achitate cu acest titlu, la valoarea actualizată, pentru a

se asigura o reparare integrală și reală a prejudiciului, cauzat prin lipsirea

acesteia, de o importantă sumă de bani.

În termen legal, împotriva sentinței

civile nr. 695/2004, au formulat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor și

Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Invocând în drept, dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta Autoritatea Națională a Vămilor a arătat că

sentința atacată este consecința aplicării și interpretării greșite a

dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 27/2000, astfel cum a fost modificat prin

O.U.G. nr. 134/2000. Din alin. (1) lit. e) și f) ale acestui articol, rezultă

cu certitudine că indiferent de destinația produsului importat (combustibil sau

carburant auto), acesta este supus accizării. Aplicarea accizei maxime de către

organul vamal, este explicată prin nesolicitarea de către reclamantă, a

încadrării produsului, la lit. f), conform art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/

2000; societatea s-a rezumat la a solicita să se precizeze „dacă produsele

comercializate sunt supuse prevederilor ordonanței mai sus menționate”.

Acest motiv de nelegalitate a fost

invocat și de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală, care a

subliniat că nu a existat o solicitare expresă de încadrare a produsului

importat, la lit. f) a art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2000.

S-a mai arătat că în mod greșit s-a

procedat la actualizarea sumei, considerată prejudiciu, societatea achitând din

proprie inițiativă, taxele vamale.

Criticile formulate de recurente

sunt nefondate și examinându-se cauza și în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., se reține că nu există motive pentru casarea sentinței atacate.

Pe baza unui amplu material

probator, analizat prin prisma normelor legale incidente în cauză, instanța

fondului a constatat în mod corect că decizia nr. 215/2003, prin care Ministerul

Finanțelor Publice a menținut măsurile dispuse de organul vamal, este nelegală.

Intimata-reclamantă a solicitat

Ministerului Industriei și Comerțului și Ministerului de Finanțe, prin adresele

nr. 276 și nr. 277 din 18 octombrie 2003, să precizeze dacă produsele

comercializate de societate, sunt supuse prevederilor O.U.G. nr. 134/2000,

pentru modificarea O.G. nr. 27/2000. Textul acestor adrese este foarte clar,

iar indicarea în cuprinsul acestora, și a dispozițiilor art. 15 lit. e) din

ordonanță, nu poate duce la concluzia că doar la această dispoziție face

referire intimata. Solicitarea către cele două ministere, de a stabili regimul

de accizare, este în mod evident „solicitarea” prevăzută în art. 15 alin. (2)

din O.U.G. nr. 134/2000. Formalismul excesiv dovedit de cele două

recurente-pârâte, nu poate fi acceptat, deoarece conduce la aplicarea abuzivă a

legii, aceasta incluzând și aplicarea accizei maxime de 270 Euro/tonă.

Expertiza contabilă efectuată în

cauză a evidențiat că produsul importat de SC S.G. SA, la 23 noiembrie 2001 -

propan lichefiat - a fost folosit pentru autogaz și pentru consum casnic și

industrial.

În lipsa unor răspunsuri la

solicitările adresate celor două ministere, au fost avute în vedere atât adresa

nr. 57554 din 8 decembrie 2000 a Ministerului de Finanțe, cât și Tabelul cu

produse finite și semifabricate stabilit de Ministerul Industriei și

Comerțului, aprobat de Ministerul de Finanțe (adresa nr. 270404 din 31

octombrie 2000). Potrivit acestor documente, este stabilită cota „zero” de accizare,

atât pentru propanul combustibil pentru uz casnic și industrial, cât și pentru

autogaz.

În raport cu O.G. nr. 27/2000,

modificată prin O.U.G. nr. 134/2000 și cu destinațiile ulterioare ale

produsului importat, stabilite de expertul contabil, declarate de intimată,

este evident că propanul lichid ce a făcut obiectul importului din 23 noiembrie

2001, nu este supus accizării.

În aceste condiții, s-a anulat

datoria vamală stabilită în sarcina intimatei-reclamante și s-a dispus

repararea prejudiciului adus acesteia.

Conform art. 11 alin. (2) din Legea nr.

29/1990 și dispozițiilor Codului civil (art. 1082 și urm.), prejudiciul real

constă atât în plata sumei nedatorate, cât și în lipsirea societății, de o sumă

importantă de bani, pe o perioadă îndelungată de timp. În mod corect s-a

hotărât că pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune actualizarea

sumei de 1.201.444.673 lei, în raport cu rata inflației de la data restituirii

efective.

Obligația vamală a fost stabilită

prin declarația vamală - act administrativ ce produce efecte juridice, astfel

că nu poate fi primită susținerea recurentei Agenția Națională de Administrare

Fiscală, în sensul că suma fiind achitată din proprie inițiativă, de către

intimată, nu se justifică actualizarea acesteia.

Față de cele expuse, în temeiul art.

312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Autoritatea Națională a Vămilor și de Agenția Națională de Administrare Fiscală,

împotriva sentinței civile nr. 695 din 14 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2004.