ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 martie 2003, reclamanta SC A.P. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 44 din 26 februarie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal nr. 1117 din 14 iulie 1999, întocmit de Garda Financiară Centrală și restituirea sumei de 2.246.255.181 lei, reținută prin poprire și a sumei de 1.794.407.895 lei, reprezentând dobânda comercială. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a fost obligată să plătească suma de 1.732.850.215 lei, cu titlu de accize, suma de 1.154.687.993 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente accizelor, suma de 513.404.966 lei cu titlu de T.V.A.

și suma de 342.342.870 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente T.V.A. Reclamanta consideră că este scutită de plata accizelor, conform prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 82/1997, întrucât a exportat direct produsele, contrar punctului de vedere al organelor financiare, care interpretează greșit art. 17C lit. a) din O.G. nr. 3/1992. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 819 din 4 iunie 2003, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamanta SC A.P. SRL, susținând, în esență, că privitor, la accize, a interpretat greșit prevederile art. 21 și 22 din O.U.G. nr. 87/1997, care se aplică numai agenților economici comisionari.

Referitor la T.V.A. aferent exportului, recurenta-reclamantă arată că potrivit dispozițiilor O.G. nr. 3/1992 și H.G. nr. 512/1998 i se aplică cota zero de T.V.A. Recursul este fondat, pentru următoarele considerente; Potrivit dispozițiilor art. 21 lit. a) din O.U.G. nr. 82/1997, „sunt scutite de plata accizelor, produsele exportate direct sau prin agenții economiei care își desfășoară activitatea pe bază de comision. În cazul în care agenții economici care efectuează operațiuni de export, cumpără de la producătorii interni, produse supuse accizelor, aceștia pot solicita în termen de 3 luni de la data efectuării exportului, organelor fiscale teritoriale, pe baza documentelor justificative, restituirea accizelor aferente produselor finite exportate”.

Art. 22 al ordonanței precizează că: „Pentru produsele prevăzute la art. 21 lit. a), b) și g), scutirea se acordă prin restituirea accizelor plătite la achiziționarea acestora, pe baza documentelor justificative”. În conformitate cu aceste dispoziții legale, rezultă că numai agenților comisionari li se aplică procedura restituirii accizelor, precum și obligația existenței unor documente justificative ale exportului. Întrucât recurenta-reclamantă are calitatea de producător exportator, exportul nerealizându-se efectiv de ea, ci de comisionari specializați, nu i se aplică procedura inițială a achitării și apoi a restituirii accizelor, fiind scutită încă de la început de plata acestora. Numai agenților comisionari exportatori li se impune obligația prezentării unor documente justificative privind achiziționarea mărfurilor exportate.

Distincția privind situația producătorilor exportatori și a comisionarilor exportatori rezultă și din dispozițiile art. 14 din Normele metodologice pentru tehnica de calcul și formularistica necesară pentru accize și taxe aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 95/1998, care menționează: - lit. a) alin. (1) „Pentru produsele supuse accizelor cumpărate de la producătorii interni și revândute la export de către agenții economici autorizați să efectueze astfel de operațiuni, facturarea se va face la prețuri cu accize, iar valoarea accizelor se va evidenția obligatoriu și distinct în factură”; - lit. a) alin. (3) „Exportatorii, pe baza cererii tip din Anexa nr. 6 la prezentele norme și a documentelor justificative care să ateste exportul, pot cere organelor fiscale teritoriale, restituirea accizelor”.

Coroborând aceste dispoziții legale, cu Anexa nr. 6 a Normelor care la rubrica „D prevede numărul și data documentelor de cumpărare”, rezultă cu certitudine că documentele justificative ale exportului sunt prevăzute numai pentru agenții economici comisionari, întrucât aceștia sunt singurii care achiziționează produse în vederea exportului, nu și pentru producători și exportatori. În consecință, obligativitatea existenței unor documente justificative ale exportului este prevăzută de art. 14 din Normele metodologice, și nu de art. 22 din O.U.G. nr. 82/1997, așa cum opinează instanța de fond. Referitor la T.V.A. aferent exportului, instanța de fond consideră că se aplică cota zero de T.V.A., numai dacă produsul este transportat în afara teritoriului țării.

Această condiție nu este impusă de dispozițiile legale în materie, care menționează că această cotă se aplică exporturilor de produse. În acest sens sunt dispozițiile art. 17C lit. a) din O.G. nr. 3/1992, care menționează că se aplică cota zero, pentru exportul de bunuri și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de agenții economici cu sediul în România. Normele metodologice ale acestui text legal, adoptate prin H.G. nr. 512/1998, precizează că „se consideră export, livrările de bunuri efectuate de agenții economici cu sediul în România, către beneficiari cu sediul în străinătate și care sunt transferate în afara teritoriului țării, cu îndeplinirea formalităților vamale”.

Din interpretarea acestor texte, rezultă că aplicarea cotei zero T.V.A. este condiționată de trecerea graniței, numai pentru transportatori, întrucât aceștia au obligația îndeplinirii formalităților vamale. Potrivit contractelor încheiate de recurenta-reclamantă, cu beneficiarii străini ai produselor sale, exportul s-a făcut cu clauza „FOB București”, ceea ce presupune că din momentul părăsirii sediului său, răspunderea pentru produsele exportate aparțin transportatorilor și beneficiarilor externi. În aceste condiții, nu poate fi răspunzătoare recurenta-reclamantă, pentru faptele altor persoane care nu au realizat efectiv exportul și care, de altfel, au fost și cercetate penal pentru aceste fapte.

Înlăturarea obligației recurentei-reclamante de la plata accizelor T.V.A. - ului și majorărilor aferente se impune, și pentru că aceste obligații încalcă principiul îmbogățirii fără justă cauză, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauza penală care a avut ca obiect cercetarea faptelor de export, constituire ce se referă tocmai la accizele, T.V.A.-ul și majorările ce i se impută recurentei-reclamante (sentința penală nr. 683 din 20 mai 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 930/A din 7 decembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a II-a penală). Instanța de judecată stabilește vinovăția inculpaților în producerea prejudiciului înregistrat la bugetul de stat, prin neplata accizelor și T.V.A.

- ului aferent comercializării alcoolului la intern, vinovăție ce este materializată prin obligarea acestora, în solidar, la plata obligațiilor bugetare și a majorărilor de întârziere aferente. Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul declarat de reclamantă, se va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii. Se vor anula actele administrative atacate și vor fi obligați pârâții să-i restituie reclamantei, suma achitată, ca urmare a executării silite prin poprire a procesului-verbal. Pârâții vor fi obligați și la plata dobânzii legale de la data formulării contestației și până la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A.P. SRL împotriva sentinței civile nr. 819 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta SC A.P. SRL. Anulează procesul-verbal nr. 11107 din 7 iulie 1999, întocmit de Garda Financiară Centrală. Anulează decizia nr. 44 din 26 februarie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice. Obligă pârâtele să-i restituie reclamantei, suma de 2.246.255.181 lei, achitată ca urmare a executării silite prin poprire a procesului-verbal. Obligă pârâtele să-i plătească reclamantei, dobânda legală, cu începere de la 7 decembrie 2002, data formulării contestației și până la executare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2006.