ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2118/2003

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de B.O.împotriva deciziei civile nr.3912 din 18.11.2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția civilă. La apelul nominal s-a prezentat intimatul B.I.prin avocat D.M., lipsind revizuientul B.O. Procedura completă. Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile a acordat cuvântul în dezbaterea revizuirii. Avocat D.M. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de revizuire, nefiind dovedit că sunt întrunite cerințele dispozițiilor art.322 pct.5 C.proc. civ. C U R T E A , Asupra cererii de revizuire de față; Din studierea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 24 martie 1997, B.O.a chemat în judecată, prin acțiune civilă modificată ulterior, pe B.I.pentru a fi obligat să-i restituie, în lei românești, suma de 31.384.281 DM, împrumutată la 26 martie 1994 și nerestituită.

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr.105 din 25 iunie 2001, a admis acțiunea pentru suma de 400.220.000 lei daune-interese și 17.104.525 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr.90 din 14 noiembrie 2001, a admis apelul pârâtului și, schimbând în parte sentința, a redus cuantumul daunelor-interese la 141.640.000 lei. Reclamantul-intimat a fost obligat să-i plătească pârâtului 9 milioane lei cheltuieli de judecată în apel. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr.3912 din 8 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, recursul reclamantului, cu motivarea că împrumutul a fost de 10.000 DM, așa cum rezultă, cu autoritate de lucru judecat, din corpul deciziilor civile nr.1678 din 18 mai 2000 și 1496 din 27 octombrie 2000 ale Curții de Apel Pitești și că, potrivit expertizei judiciare, daunele moratorii sunt de 1270,3 DM (și nu 21.284 DM) care, nefiind cerute, nu pot fi acordate.

Ulterior, la 7 decembrie 2002, prin cererea de față, reclamantul a solicitat, în baza art.322 pct.5 C.proc.civ.., revizuirea deciziei din recurs, invocând existența unor înscrisuri care nu le-a putut înfățișa în procesul soluționat prin hotărârea atacată și care, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi fost de admitere în întregime a acțiunii sale. Astfel a produs procesul verbal de contravenție nr.499944 din 16 iunie 1994 și sentința civilă nr.11594/1995 a Judecătoriei Brașov, care-l anulează, precum și adresa nr.369/P/1994 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. A cerut retractarea deciziei atacate și, pe fond, admiterea, în întregime, a acțiunii sale.

Cererea de revizuire este neîntemeiată. Prima ipoteză a motivului de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 C.proc.civ.. (invocată de revizuient), cere ca înscrisurile produse să fie determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Or, procesul verbal nr.499944 din 16 iunie 1994 încheiat de IPJ Argeș, anulat prin sentința civilă nr.11594 din 14 septembrie 1995 a Judecătoriei Brașov, are în vedere un fapt contravențional sancționat potrivit art.39 din Decretul nr.210/1960. Adresa nr.369/P/1994 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești se referă la soluția scoaterii de sub urmărire a revizuientului pentru comiterea unor fapte penale.

Ambele înscrisuri sunt fără importanță referitor la cuantumul împrumutului, așa cum acesta a fost determinat, în puterea lucrului judecat, prin deciziile civile nr.1678/2000 și 2496/2000 ale Curții de Apel Pitești, care stau la baza soluției a cărei revizuire se cere și care n-au fost reformate sau retractate. Rezultă că, nefiind întrunită cerința caracterului determinant al înscrisurilor, impusă de art.322 pct.5 C.proc.civ.., motivul de revizuire este nefondat, considerent pentru care cererea va fi respinsă, ca atare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE : Respinge ca nefondată revizuirea formulată de B.O.împotriva deciziei civile nr.3912 din 18.11.2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2003.