ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1187/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 octombrie 2000,

reclamantul, Fondul Proprietății de Stat, în prezent, Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, a chemat în

judecată pe pârâtul, Ș.N. Galați, pentru a fi obligat la plata sumei de

434.980.848 lei, reprezentând daune-interese moratorii, pentru plata cu

întârziere a dividendelor, pentru exercițiul financiar al anului 1996.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, prin

Adunarea Generală a Acționarilor din 1997, s-a aprobat bilanțul contabil pentru

exercițiul financiar al anului 1996, dar pârâtul a achitat cu întârziere

dividendele reclamantului, situație în care a calculat și pretins daune

moratorii la nivelul dobânzilor acordate de B.R.D. la depozitele constituite de

persoane juridice pe termen de un an.

Prin sentința civilă nr. 7568 din 24 octombrie 2000

Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios administrativ,

a respins acțiunea reclamantului, cu motivarea că, în conformitate cu

prevederile art. 68 din Legea societăților comerciale, aportul asociaților la

capitalul social nu este generator de dobânzi.

Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza

deciziei nr. 319 din 18 aprilie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială

și de contencios administrativ, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat

de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

București.

Cu actul înregistrat la 23 iulie 2001, reclamanta, Autoritatea

pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, a depus

motive de recurs împotriva acestei decizii, susținând următoarele critici:

- în mod greșit instanțele și-au întemeiat soluția pe

dispozițiile art. 68 din Legea nr. 31/1990, care exceptează dividendele de la

datoriile comerciale purtătoare de dobânzi;

- pretențiile reclamantei sunt întemeiate pe

dispozițiile art. 1088 C. civ. și pe art. 43 C. com., întrucât, prin plata cu

întârziere a dividendelor, i s-a produs un prejudiciu.

Recursul reclamantei este nefondat.

Deși susținerea recurentei, privind greșita aplicare

a dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 31/1990, este întemeiată, aportul la

capitalul social având o natură juridică diferită de cea a dividendelor, pretențiile

Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

București, la plata daunelor-interese moratorii, calculate la nivelul

dobânzilor practicate de bănci pentru depunerile la termen de un an, nu se

justifică.

Într-adevăr, această problemă este strâns legată de

materia daunelor pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. Când obligația

contractuală constă în „facere” sau „dare” a unui alt bun decât o sumă de bani,

regula invocată, din ideea de integrală despăgubire a creditorului, este că

aceasta din urmă are dreptul să reclame creditorului, potrivit art. 1084 C.

civ., atât pierderea, cât și câștigul nerealizat, cu condiția să facă dovada

existenței și întinderii lor.

Dacă prestația constă într-o sumă de bani, daunele

sunt prezumate, așa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor [art.

1088 alin. (2) C. civ.].

Este necontestat că, în cauză, obligația care nu a

fost îndeplinită este comercială, așa încât se aplică dispozițiile art. 43 C.

com., care stipulează că datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani

produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.

Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabilește

de lege, în afară de cazul când părțile au stipulat o sumă mai mare, dar în

limitele legilor speciale.

Din acest punct de vedere, este de reținut că părțile

nu au stipulat un cuantum al dobânzii, care, deși curge de drept, trebuia

determinat.

Stăruința recurentei de a i se acorda dobândă, pentru

depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, nu poate fi

primită, întrucât s-ar eluda natura contractuală a acestor dobânzi.

Dobânzile în materie comercială reprezintă, așa cum

susține și recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin

neexecutare și, în consecință, ele corespund folosirii sumei de bani aparținând

altuia de către debitor.

În comercial, au fost menținute principiile care

guvernează daunele compensatorii, pentru sumele de bani, cu o derogare de ordin

general și cu consacrarea unor excepții de la regula limitării daunelor la

dobânzi compensatorii și înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale și

câștigului realizat. Derogarea privește, însă, momentul de la care curg

dobânzile și faptul că acestea curg de drept.

Prin urmare, recurenta, a dat o interpretare proprie

dispozițiilor art. 43 C. com., atunci când a susținut că, în cazul neexecutării

obligațiilor bănești de natură comercială, creditorul are dreptul la dobânda pe

care ar fi încasat-o, dacă banii se aflau în depozit cu termen.

După cum rezultă din susținerile recurentei, sumele

încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului și, prin urmare, nu

sunt menite să ducă la constituirea de depozite.

Este adevărat că O.G. nr. 9/200, care reglementează

dobânda legală în materie comercială, este ulterioară momentului nașterii

obligației de plată a dividendelor, dar, chiar și în lipsa acestui act normativ

sau a unei stipulații convenționale între părți, s-a acordat constant dobânda

la nivelul taxei de scont al B.N.R., care s-a considerat cea mai stabilă și

echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuție dobânda

legală stabilită prin Decretul nr. 311/1956.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului București, împotriva deciziei nr. 319 din

18 aprilie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 februarie

2003.