ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1187/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 octombrie 2000, reclamantul, Fondul Proprietății de Stat, în prezent, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, a chemat în judecată pe pârâtul, Ș.N. Galați, pentru a fi obligat la plata sumei de 434.980.848 lei, reprezentând daune-interese moratorii, pentru plata cu întârziere a dividendelor, pentru exercițiul financiar al anului 1996. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, prin Adunarea Generală a Acționarilor din 1997, s-a aprobat bilanțul contabil pentru exercițiul financiar al anului 1996, dar pârâtul a achitat cu întârziere dividendele reclamantului, situație în care a calculat și pretins daune moratorii la nivelul dobânzilor acordate de B.R.D.

la depozitele constituite de persoane juridice pe termen de un an. Prin sentința civilă nr. 7568 din 24 octombrie 2000 Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 68 din Legea societăților comerciale, aportul asociaților la capitalul social nu este generator de dobânzi. Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 319 din 18 aprilie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București.

Cu actul înregistrat la 23 iulie 2001, reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, a depus motive de recurs împotriva acestei decizii, susținând următoarele critici: - în mod greșit instanțele și-au întemeiat soluția pe dispozițiile art. 68 din Legea nr. 31/1990, care exceptează dividendele de la datoriile comerciale purtătoare de dobânzi; - pretențiile reclamantei sunt întemeiate pe dispozițiile art. 1088 C. civ. și pe art. 43 C. com., întrucât, prin plata cu întârziere a dividendelor, i s-a produs un prejudiciu. Recursul reclamantei este nefondat.

Deși susținerea recurentei, privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 31/1990, este întemeiată, aportul la capitalul social având o natură juridică diferită de cea a dividendelor, pretențiile Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, la plata daunelor-interese moratorii, calculate la nivelul dobânzilor practicate de bănci pentru depunerile la termen de un an, nu se justifică. Într-adevăr, această problemă este strâns legată de materia daunelor pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. Când obligația contractuală constă în „facere” sau „dare” a unui alt bun decât o sumă de bani, regula invocată, din ideea de integrală despăgubire a creditorului, este că aceasta din urmă are dreptul să reclame creditorului, potrivit art. 1084 C. civ., atât pierderea, cât și câștigul nerealizat, cu condiția să facă dovada existenței și întinderii lor.

Dacă prestația constă într-o sumă de bani, daunele sunt prezumate, așa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor [art. 1088 alin. (2) C. civ.]. Este necontestat că, în cauză, obligația care nu a fost îndeplinită este comercială, așa încât se aplică dispozițiile art. 43 C. com., care stipulează că datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile. Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabilește de lege, în afară de cazul când părțile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale. Din acest punct de vedere, este de reținut că părțile nu au stipulat un cuantum al dobânzii, care, deși curge de drept, trebuia determinat.

Stăruința recurentei de a i se acorda dobândă, pentru depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, nu poate fi primită, întrucât s-ar eluda natura contractuală a acestor dobânzi. Dobânzile în materie comercială reprezintă, așa cum susține și recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin neexecutare și, în consecință, ele corespund folosirii sumei de bani aparținând altuia de către debitor. În comercial, au fost menținute principiile care guvernează daunele compensatorii, pentru sumele de bani, cu o derogare de ordin general și cu consacrarea unor excepții de la regula limitării daunelor la dobânzi compensatorii și înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale și câștigului realizat.

Derogarea privește, însă, momentul de la care curg dobânzile și faptul că acestea curg de drept. Prin urmare, recurenta, a dat o interpretare proprie dispozițiilor art. 43 C. com., atunci când a susținut că, în cazul neexecutării obligațiilor bănești de natură comercială, creditorul are dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o, dacă banii se aflau în depozit cu termen. După cum rezultă din susținerile recurentei, sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului și, prin urmare, nu sunt menite să ducă la constituirea de depozite. Este adevărat că O.G.

nr. 9/200, care reglementează dobânda legală în materie comercială, este ulterioară momentului nașterii obligației de plată a dividendelor, dar, chiar și în lipsa acestui act normativ sau a unei stipulații convenționale între părți, s-a acordat constant dobânda la nivelul taxei de scont al B.N.R., care s-a considerat cea mai stabilă și echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuție dobânda legală stabilită prin Decretul nr. 311/1956. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, împotriva deciziei nr. 319 din 18 aprilie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2003.