ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 447/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 447/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Decizia nr. 447 Dosar nr. 1943 / 2002 S-a luat în examinare recursul declarat de intimata Direcția Sanitară Veterinară Mehedinți împotriva deciziei nr. 622 din 7 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-intimată Direcția Sanitară Veterinară Mehedinți, prin consilier juridic D.P., care răspunde și pentru intimata Circumscripția Sanitar Veterinară Orșova, precum și intimatul revizuient D. I., lipsind intimatul P.C.. Procedura completă. Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului, în raport cu art. 328 al. 1 C.proc.civ.. Având cuvântul, consilier juridic D.P. consideră că recursul este admisibil și, în consecință, solicită admiterea lui, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și respingerea cererii de revizuire.
Intimatul revizuient D.I.cere respingerea recursului. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire adresată Tribunalului Timiș la 22 noiembrie 2001, revizuientul D.I., în contradictoriu cu Direcția Sanitar Veterinară Mehedinți, a solicitat anularea deciziei civile nr. 1678/R din 16 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.7750/2001, în baza art. 322 pct. 7 C.proc.civ., întrucât aceasta este potrivnică deciziei civile nr. 1319/R din 24 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 7749/2001.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că instanța de recurs a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită prin încălcarea dispozițiilor art. 166 C.proc.civ. Curtea de Apel Timișoara, Secția civilă, prin decizia nr. 622 din 7 martie 2002, a admis cererea de revizuire formulată de revizuient și a anulat decizia civilă nr.1678/R din 16 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.7750/2001. Împotriva acestei decizii, intimata Direcția Sanitar Veterinară Mehedinți a formulat recurs, invocând motive ce se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 8, 9, 10 C.proc.civ., art. 304 1 și 328 din același cod. Recursul este inadmisibil. Potrivit prevederilor art. 328 al.
1 C.proc.civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. În speță, hotărârea revizuită, respectiv decizia civilă nr.1678/R din 16 noiembrie 2001 a Tribunalului Timiș, a fost pronunțată în recurs, fiind irevocabilă. Întrucât această hotărâre nu este susceptibilă a mai fi supusă unei căi de atac, cu atât mult nici hotărârea pronunțată în revizuire, nu poate fi atacată cu recurs. Sub acest aspect, faptul că instanța de apel a menționat posibilitatea atacării cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, nu are relevanță juridică. Față de cele ce preced, recursul declarat se privește ca inadmisibil și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de Direcția Sanitară Veterinară Mehedinți împotriva deciziei nr. 622 din 7 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.