ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1320/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 433 din 20 octombrie 2005, a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 1264/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea (disjunsă din dosarul nr. 3160/2005 al Tribunalului Mehedinți, prin sentința civilă nr. 718 din 4 iulie 2005), numitului D.I., având ca obiect desființarea contractului de concesiune nr. 1273/1999, modificat prin actele adiționale din 5 februarie 2003 și 9 martie 2005, privind Circumscripția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor Orșova, în contradictoriu cu A.D.S. - concedent și Cabinetul medical veterinar „Dr. P.C. Orșova - concesionar.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că reclamantul, solicitând inițial desființarea contractului, a făcut referire ulterior la rezoluțiunea și rezilierea contractului, sancțiuni care nu pot fi invocate, decât de una dintre părțile contractante, și nicidecum de către un terț, astfel cum este reclamantul. Analizând și ipoteza solicitării de către reclamant, a constatării nulității contractului, instanța a constatat că nici una dintre condițiile de valabilitate - consimțământ, capacitate, obiect, cauză, nu a fost încălcată în contractul atacat. A apreciat instanța că art. 9 pct. 1 lit. h) din contractul de concesiune, invocat de reclamant, se referă la ipoteza încetării contractului la cererea unui terț, dar cu condiția ca acesta să fi obținut mai întâi o hotărâre judecătorească de anulare a licitației în baza căreia s-a încheiat actul, condiție pe care reclamantul nu o îndeplinește.

Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată. În motivarea cererii sale, recurentul descrie și critică atitudinea procurorului de ședință prezent la dezbaterile în fond și invoca implicit nelegalitatea sentinței, pe motiv că fiica pârâtului-intimat P.C., ca judecător al Curții de Apel Craiova, ar fi influențat soluția completului. Invocă recurentul ca al doilea motiv al cererii, situația că pârâtul P.C. ar fi pierdut locul de muncă, dovada fiind decizia civilă nr. 622 din 7 martie 2003, a Curții de Apel Timișoara (dosar nr. 1354/u2001). Arată recurentul că decizia civilă nr. 1319 din 24 septembrie 2001 a Tribunalului Timiș (dosar nr. 7749/2001) reprezintă autoritate de lucru judecat, iar executarea ei nu a putut fi făcută din cauza fiicei pârâtului P.C., invocând art. 1201 C. civ.

Recursul nu se fondează. 1. În exercițiul funcției sale, judecătorul deliberează independent, astfel încât concluziile și atitudinea procurorului de ședință nu au nici o relevanță în legătură cu soluția pronunțată, a cărei motivare în fapt și în drept se bazează pe ansamblul probatoriului administrat în cauză și, respectiv, pe normele juridice incidente în cauza dedusă judecății. În ceea ce privește rudenia unui alt judecător, decât cel care a soluționat cauza, cu una dintre părți, aceasta îl îndreptățea pe reclamant, în principiu, să ceară strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, în condițiile art. 37 C. proc. civ. Dar reclamantul nu a uzat de acest mijloc procedural. Însă situația sus menționată nu presupune în mod automat și absolut pronunțarea unei hotărâri nelegale.

2. Decizia invocată de reclamant, în legătură cu situația pârâtului P.C., care și-ar fi pierdut locul de muncă, nu prezintă relevanță în cauza de față. 3. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, condițiile existenței ei nu sunt întrunite în cauză. În fapt, recurentul din cauza de față s-a judecat cu Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți într-un litigiu de muncă, în care a solicitat reintegrarea sa. Prin sentința civilă nr. 6322/1997 a Tribunalului Mehedinți, irevocabilă, s-a dispus reintegrarea reclamantului și plata drepturilor sale salariale. Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți a pus în executare numai a doua dispoziție a sentinței, motivând că reintegrarea nu poate fi pusă în executare, întrucât postul este unic, dar mixt, sanitar veterinar și de control al alimentelor, iar reclamantul nu are pregătirea necesară pentru această din urmă cerință a postului.

Cele sus hotărâte de Direcția Sanitar-Veterinară s-au concretizat într-o dispoziție cu nr. 17 din 25 mai 1998, act pe care reclamantul l-a atacat în justiție, acțiunea fiind respinsă și, de asemenea, recursul său, prin decizia civilă nr. 1678 din 16 noiembrie 2001, a Tribunalului Timiș, instanță competentă ca urmare a strămutării - dosar nr. 7750/2001. Concomitent, însă, cu aceste două cicluri procesuale în cele două litigii de muncă, în aplicarea H.G. nr. 446/1999, privind aprobarea concesionării unor activități sanitare veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietate publică a statului, iar ulterior în aplicarea Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societății comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului, cu destinație agricolă, Circumscripția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor Orșova a fost scoasă la licitație în vederea concesionării.

Primul contract de concesionare atacat în cauza de față este rezultatul licitației câștigate de pârâtul P.C., iar cele două acte adiționale ulterioare sunt efectul preluării contractelor de concesiune încheiate de Ministerul Agriculturii și Alimentației, de către A.D.S., înființată chiar prin Legea nr. 268/2001 și pârâtă în cauza de față. Recurentul a atacat în justiție și licitația organizată pentru concesionare, dar cererile sale au fost respinse irevocabil prin sentința civilă nr. 10512 din 23 noiembrie 1999 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. Așadar, hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a dispus reintegrarea recurentului, ca parte a unui raport de muncă cu Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți nu poate constitui obiectul unei excepții de autoritate de lucru judecat în cauza de față, care are ca obiect o acțiune în contencios administrativ privind desființarea unui contract de concesiune, în raport cu care recurentul este doar un terț.

Nu există tripla identitate a elementelor prevăzute de art. 1201 C. proc. civ.: obiect, cauză juridică, părți. Pe de altă parte, însă, se constată că în măsura în care contractul de concesiune este doar forma ( instrumentum ) pe care o ia câștigarea licitației, iar instanța, separat, la cererea reclamantului, a statuat că licitația s-a desfășurat legal, va exista în cauza de față o prezumție de autoritate de lucru judecat care va juca în favoarea părților contractante din raportul juridic de concesiune și care îi este opozabilă și reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinței civile nr. 433 din 20 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2006.