Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2010

HOTĂRÂRE
04.03.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 327 din 27 noiembrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.F., în contradictoriu cu pârâții A.D.S. – D.S.V.S.A. Gorj și O.C.P.I. Târgu Jiu, având ca obiect anularea hotărârii nr. 57 din 16 iulie 2008, prin care a fost aprobată rezilierea, din vina reclamantului, a contractului de concesiune a activităților sanitar veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietatea privată a statului din cadrul C.S.V.A. Berlești, județul Gorj. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că, potrivit art. 9 alin. (i) din contractul de concesiune acesta se consideră reziliat de plin drept în toate cazurile în care concesionarul nu și-a executat obligațiile contractuale, iar susținerile pârâtei D.S.V.S.

Gorj în sensul unei neexecutări culpabile, de către reclamant, a obligațiilor contractuale asumate nu au suport în probele dosarului, adresele nr. 14872 din 11 noiembrie 2008 și 12023 din 28 august 2007, emise de aceasta, precum și nota de constatare și fișa de evaluare din 6 noiembrie 2008 dovedind, dimpotrivă, că reclamantul a respectat obligațiile ce-i revenea potrivit contractului încheiat cu pârâta. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele D.S.V.S.A. Gorj și A.D.S. Analizând recursul declarat în cauză de D.S.V.S.A. Gorj, instanța constată că este netimbrat, urmând a fi anulat ca atare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. m), raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, precum și celor ale art. 1 din O.G.

nr. 32/1995, cererile pentru exercitarea căilor de atac se taxează în cuantumul prevăzut de lege iar taxa judiciară de timbru se plătește anticipat. Cum potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, neplata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar atrag anulara cererii, Curtea va anula, ca netimbrat, recursul declarat de D.S.V.S.A. Gorj. În ceea ce privește recursul declarat de A.D.S. s-a învederat în motivele de recurs invocate, că potrivit art. 4 lit. e) din Legea nr. 268/2001, agenția are obligația de a concesiona sau închiria bunuri, activități și servicii publice, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor (în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), iar prin actul adițional nr. 1 din 31 ianuarie 2003 s-a prevăzut că A.N.S.V.

și D.S.V.J. exercită dreptul de control privind modul în care concesionarul își îndeplinește obligațiile, dispoziții în baza căror, prin adresa nr. 2750 din 12 martie 2007 D.S.V.S.A. Gorj a solicitat acordul în vederea rezilierii contractului nr. 2063 din 1 septembrie 1999 încheiat cu intimatul reclamant, în baza actelor de constatare anexate, respectiv procesul verbal de constatare, notă de relații luate intimatului, referatul emis de dr. D.G. și tabelele vaccinărilor efectuate. S-a mai arătat că, până la data formulării recursului A.D.S. nu a primit din partea D.S.V.S.A. Gorj nicio adresă prin care se infirmă abaterile sesizate în derularea contractului de concesiune, iar continuarea activității concesionarului, după rezilierea contractului nu prezumă buna lui credință ci reprezintă o obligație contractuală, potrivit dispozițiilor contractului de concesiune.

Pentru aceste considerente s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și s-a solicitat modificarea în sensul respingerii acțiunii. Recursul este nefondat. Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului și cum de altfel corect, a reținut instanța de fond, intimatul reclamant a respectat obligațiile ce-i reveneau în baza contractului de concesionare nr. 2063 din 1 septembrie 1999, nefiind dovedită neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale asumate, și cu atât mai puțin încălcare „în mod repetat” a acestora, în speță neverificându-se susținerile recurentei potrivit cărora intimatul a efectuat crotalierea porcinelor în decembrie 2006, cu ocazia vaccinării împotriva pestei porcine și a cerut manoperă pentru crotaliere, procesul verbal din data de 11 ianuarie 2007, invocat de recurent în acest sens, fiind contrazis de adresa nr. 14872 din 11 noiembrie 2008, emisă de recurenta D.S.V.S.A.

Gorj și prin care se recunoaște că nu s-a solicitat manoperă pentru crotaliere, de tabelul centralizator întocmit cu ocazia vaccinării, în care a fost menționat numărul de crotaliere găsit la fiecare animal, cât și de deconturile justificative din data de 30 decembrie 2006, în care nu sunt menționate sume plătite pentru această operațiune. Pe de altă parte, susținerea recurentei în sensul că adresa nr. 1487 din 11 noiembrie 2008, emisă de D.S.V.S.A. Gorj nu i-a fost adusă la cunoștință, nu poate fi reținută, întrucât aceasta a fot emisă din dispoziția instanței de fond în prezenta cauză, în care recurenta este parte și reprezintă încă o dovadă a faptului că intimatul nu a solicitat manoperă pentru de crotaliere în 2006, întrucât nu a efectuat o asemenea operațiune.

Susținerile recurentei în sensul că intimatul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale ce-i reveneau, cu consecința rezilierii acestuia, este infirmată nu numai de adresa susmenționată dar și de împrejurarea că acestuia i s-a permis desfășurarea în continuare a activității, admițându-i-se în continuare ofertele de licitație și chiar încheindu-se cu acesta un nou contract de servicii, în anul 2009, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. În raport de aceste considerente, constatând că potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de A.D.S.

D E C I D E Anulează recursul declarat de D.S.V.S.A. Gorj împotriva sentinței civile nr. 327 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.D.S., împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5691/2009
conform căruia în toate cazurile în care concesionarul nu și-a executat obligațiile contractuale, actul se consideră reziliat de plin drept, fără a mai fi necesar a se adresa justiției. În cauză, s-a constatat că există numeroase înscrisuri
ÎCCJ 2006-04-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1320/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 433 din 20 octombrie 2005, a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 1264/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiu
ÎCCJ 2010-09-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3916/2010
31 din 06 septembrie 2008, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivarea cererii, reclamanta a ar
ÎCCJ 2011-05-19
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1967/2011
Ședința publică de la 19 mai 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul C.M.V.I. Dr. D.C. a chemat-o în judecată pe pârâta D.S.V.S.A. Gorj pentru ca instanța, prin hotăr
ÎCCJ 2009-02-26
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 627/2009
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 74 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, dată în fond după casarea disp
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă