ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3050/2003

HOTĂRÂRE
07.10.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3050/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra contestației în anulare și

cererii de revizuire de față;

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea

Supremă de Justiție la data de 15 aprilie 2002, Organizația Teritorială Făgăraș

a P.D., Mișcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului, S.I. și S.C.

au formulat contestație în anulare și cerere de revizuire împotriva deciziei

civile nr. 390 din 5 februarie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție,

secția de contencios administrativ.

În motivarea contestației în anulare

s-a susținut că Mișcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului nu a

fost legal citată pentru ziua când s-a judecat cauza și că astfel, în mod

nelegal, s-a dispus anularea cererii de intervenție ca netimbrată și că

dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale.

Cererea de revizuire a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că

în locul P.D. trebuia citat P.L., prin Organizația municipală Făgăraș.

Analizând cererea formulată în

raport cu motivele invocate și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 390 din 5

februarie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,

a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți S.I., S.C.,

Organizația Teritorială Făgăraș a P.D. și a anulat ca netimbrată cererea de

intervenție formulată de Mișcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile

Omului.

În conformitate cu dispozițiile art.

317 pct. 1 C. proc. civ., „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație

în anulare... când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat

pricina, nu a fost îndeplinită cu cerințele legii”.

În cauză, cererea de intervenție

formulată de contestatoarea Mișcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile

Omului a fost formulată în scris la 26 septembrie 2001, iar instanța a dispus

citarea intervenientei pentru termenul din 5 februarie 2002, când cauza s-a

judecat și când s-a dispus anularea ca netimbrată a cererii de intervenție.

Așa cum rezultă, însă, din dosar,

pentru ziua de 5 februarie 2002, procedura de citare nu a fost legal

îndeplinită, deoarece intervenienta a fost citată contrar dispozițiilor art. 92

1

obligația de a timbra.

În consecință, sub acest aspect cererea

este întemeiată, urmând a se dispune anularea deciziei civile nr. 390 din 5

februarie 2002 și rejudecarea cauzei. Cu ocazia rejudecării urmează a fi avute

în vedere și celelalte motive invocate, cu privire la eventualele erori

materiale.

În ceea ce privește cererea de

revizuire, aceasta urmează a fi respinsă, dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc.

civ., invocate de contestatori, nefiind aplicabile în cauză.

Admite contestația în anulare

formulată de Organizația Teritorială Făgăraș a P.D., Mișcarea Producătorilor

Agricoli pentru Drepturile Omului, S.I. și S.C., împotriva deciziei nr. 390 din

5 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ.

Anulează decizia atacată și fixează

termen pentru judecarea recursului la data de 17 februarie 2003, cu citarea

părților.

Respinge cererea de revizuire

formulată de aceleași persoane, împotriva aceleiași decizii, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1806/2003
Agricoli pentru Drepturile Omului, care, în esență, au susținut că soluția instanței de fond se află în contradicție cu considerentele reținute, în sensul că instanța era datoare să-și decline competența în favoarea instanței competente. În
ÎCCJ 2004-09-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6933/2004
reclamanții nu sunt în fața unui refuz nejustificat, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990, justificat s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii. Urmarea căii legale presupune respectarea cu strictețe a tutu
ÎCCJ 2003-02-26
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 790/2003
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de SC ”Agris – Redacția Revistelor Agricole” SA București împotriva deciziei nr.2800 din 1 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție-Secția de contencios administrativ. La apelul nomina
ÎCCJ 2003-01-22
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 182/2003
a fost admisă excepția de tardivitate și a fost respinsă acțiunea, ca tardivă, cu motivarea că reclamanții nu s-au adresat instanței de judecată în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului, comunicat cu adresa nr. 107809 din 3 august
ÎCCJ 2011-03-17
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1595/2011
ă a acesteia. Se arată, în acest sens, că instanța a făcut o apreciere greșită a probelor și s-a înlăturat arbitrar aplicarea în speță a prevederilor Legii nr. 233/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 27/2000 privind reglementarea activității de
Sursă