ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1407/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M.I.împotriva deciziei nr.97 din 6 septembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă. La apelul nominal s-a prezentat: recurentul-reclamant M.I.reprezentat de avocat L.V.T., lipsind intimata-pârâtă Redacția Cotidianului „Prima Oră” – Timișoara. Procedura completă. Avocat L.V.T. solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7,9 și 10 C.proc.civ.și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de reclamant și desființarea sentinței nr.20/PI din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Timiș – Secția civilă, iar pe fond, admiterea acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.I.a chemat în judecată pe pârâta Redacția cotidianului „Prima Oră” din Timișoara pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 3.000.000.000 lei, reprezentând daune morale. Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că prin două articole publicate la datele de 30 martie 2000 și 8 aprilie 2000, la rubrica „După ureche”, i-a fost deteriorată imaginea publică, prin aceea că, în mod nereal s-a făcut referire la rudenia sa cu un oarecare patron și la pretinsa sa intervenție în acțiunea poliției finalizată prin arestarea inspectorului de finanțe I.N. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș – secția civilă a pronunțat sentința nr.20/PI din 17 ianuarie 2001, prin care, acțiunea a fost respinsă, ca nefondată.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins, prin decizia nr.97 din 6 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția civilă. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art.304 pct.7,9 și 10 din C.proc.civ.și susținând, în esență, că instanța de apel a făcut confuzie între răspunderea penală și cea civilă delictuală, că a fost făcută o greșită aplicare ale prevederilor art.998 și 999 din C.civ., că prin cuprinsul articolelor la care s-a referit în motivarea acțiunii i-a fost atinsă demnitatea, onoarea, prestigiul profesional și că instanța a omis a se pronunța asupra cererii privind administrarea probei testimoniale.

Recursul este nefondat. Instanța de apel, nu s-a referit decât la neîndeplinirea condițiilor necesare pentru a putea fi atrasă, răspunderea civilă delictuală, iar nu și la cea penală, cum susține recurentul. În ceea ce privește nepronunțarea instanței de apel cu privire la proba testimonială , se constată că o atare probă nu se impunea a fi administrată pentru justa soluționare a cauzei. Referitor la motivul de recurs ce vizează fondul cauzei, în mod corect au stabilit instanțele că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.998 și 999 C.civ., pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtei, deoarece, prin cele două articole precizate de reclamant în acțiune nu i-a fost știrbită reputația, printr-o atingere adusă onoarei sau demnității acestuia, ci doar, a fost insinuată eventuala sa participare la o acțiune a poliției.

În consecință, în cauză neexistînd nici unul din motivele de casare prevăzute în art.304 din C.proc.civ., în limita criticilor formulate, recursul urmează a fi respins, ca nefondat. PENTRU

ACESTE  MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.I.împotriva deciziei civile nr.97 din 6 septembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.