ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1407/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamantul M.I.împotriva deciziei nr.97

din 6 septembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă.

La

apelul nominal s-a prezentat: recurentul-reclamant M.I.reprezentat de avocat

L.V.T., lipsind intimata-pârâtă Redacția Cotidianului „Prima Oră” – Timișoara.

Procedura

completă.

Avocat

L.V.T. solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de dispozițiile

art.304 pct.7,9 și 10 C.proc.civ.și modificarea deciziei atacate în sensul

admiterii apelului declarat de reclamant și desființarea sentinței nr.20/PI din

17 ianuarie 2001 a Tribunalului Timiș – Secția civilă, iar pe fond, admiterea

acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul

M.I.a chemat în judecată pe pârâta Redacția cotidianului  „Prima Oră”  din

Timișoara  pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata

sumei de 3.000.000.000 lei, reprezentând daune morale.

Motivându-și

acțiunea, reclamantul a arătat că prin două articole publicate la datele de 30

martie 2000 și 8 aprilie 2000, la rubrica „După ureche”, i-a fost deteriorată

imaginea publică, prin aceea că, în mod nereal s-a făcut referire la rudenia sa

cu un oarecare patron și la pretinsa sa intervenție în acțiunea poliției

finalizată prin arestarea inspectorului de finanțe I.N.

Investit

cu soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș – secția civilă a pronunțat sentința

nr.20/PI din 17 ianuarie 2001, prin care, acțiunea a fost respinsă, ca

nefondată.

Apelul

declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins, prin decizia nr.97

din 6 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția civilă.

Împotriva

susmenționatei decizii a  declarat recurs reclamantul, invocând prevederile

art.304 pct.7,9 și 10 din C.proc.civ.și susținând, în esență, că instanța de

apel a făcut confuzie între răspunderea penală și cea civilă delictuală, că a

fost făcută o greșită aplicare  ale prevederilor art.998 și 999 din C.civ., că

prin cuprinsul articolelor la care s-a referit în motivarea acțiunii i-a fost

atinsă demnitatea,  onoarea, prestigiul profesional  și că instanța a omis a se

pronunța asupra cererii privind administrarea probei testimoniale.

Recursul

este nefondat.

Instanța

de apel, nu s-a referit decât la  neîndeplinirea condițiilor necesare pentru a

putea fi atrasă, răspunderea civilă delictuală, iar nu și la cea penală, cum

susține recurentul.

În

ceea ce privește nepronunțarea instanței de apel cu privire la proba

testimonială , se constată că o atare probă nu se impunea a fi administrată

pentru justa soluționare a cauzei.

Referitor

la motivul de recurs ce vizează fondul cauzei, în mod corect au stabilit

instanțele că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.998 și 999

C.civ., pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtei,

deoarece, prin cele două articole precizate de reclamant în acțiune nu i-a fost

știrbită reputația, printr-o atingere adusă onoarei sau demnității acestuia, ci

doar, a fost  insinuată eventuala sa participare la o acțiune a poliției.

În

consecință, în cauză neexistînd nici unul din motivele de casare prevăzute în

art.304 din C.proc.civ., în limita  criticilor formulate, recursul urmează a fi

respins, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE  MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul M.I.împotriva deciziei civile nr.97 din 6 septembrie

2001 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.