ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 550/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. La data de 17 iunie 1998 reclamanții M.P., S.S.și S.M.M.au introdus acțiunea în revendicare a imobilului compus din construcție cu 5 camere, anexe gospodărești și teren în suprafață de 1432 m.p., situat în comuna Trușești, județul Botoșani. Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 88 din 2 mai 2001, a admis în parte acțiunea, așa cum a fost precizată la 2 mai 2001, obligând pârâții să lase în proprietate imobilul revendicat de reclamanți și a respins-o față de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive, reținând că imobilul a fost preluat fără titlu. Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 4 din 22 ianuarie 2002, a schimbat sentința, în tot, a respins acțiunea reclamanților ca nefondată și apelul acestora, întrucât, conform art. 166 alin. (4 1 ) din Legea învățământului nr. 84/1995, completată prin O.U.G.

nr. 206/2000 și art. 16 alin. (1) din Legea nr.10/2001, foștii proprietari ai imobilului sau succesorii lor beneficiază numai de despăgubiri în echivalent, imobilul în litigiu aparținând domeniului public al proprietății, cu afectațiunea de grădiniță. Contra deciziei au declarat recurs reclamanții, pe temeiurile din art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ., susținând că: - imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil; - sunt îndreptățiți la despăgubiri ceea ce se putea acorda „măcar în cadrul acestui dosar”, căci se menținuse alternativa „restituirea în natură sau contravaloarea bănească”, iar - cererea Primăriei pentru contravaloarea lucrărilor de repa- rații este nefondată. 2. Recursul este nefondat.

Imobilul a fost preluat fără titlu în anul 1948 fiind destinat, succesiv, unor instituții politice și bugetare iar din anul 1948 ca sediul liceului, ca internat, apoi din 1977 ca școală generală coordonatoare și ca grădiniță de copii, funcțiune actuală pentru un număr de 142 de copii. Prin hotărârea nr. 29 din 7 iulie 1996 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 s-a respins cererea reclamanților de restituire în natură a bunului, iar aceștia au precizat în scris, în primă instanță, că obiectul acțiunii este revendicare și nu înțeleg să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În această perioadă, cum relevă primăria comunei, la imobilul în litigiu s-au efectuat reparații, modificări ori adăugiri, în raport de destinația dată și de vechimea în exploatare: - s-a construit „a doua clădire în spatele casei existente”, - s-a mai construit o anexă cu destinația de bucătărie și sală de mese pentru copiii care urmau grădinița cu program prelungit, - s-a efectuat o reparație capitală în anul 1996 constând, în principal, în „schimbarea acoperișului, holul și veranda de legătură dintre cele două clădiri,grupul social, fosa de vidanjare, împrejmuirea la strada principală și în spatele incintei” (planșa față, contractul de lucrări și procesul verbal de recepție).

Prin hotărârea nr. 15/25 mai 2001 a Consiliului local imobilul a fost aprobat ca aparținând domeniului public, cu destinația grădiniță de copii, iar prin adresa nr. 173 din 18 ianuarie 2001 și prin motivele de apel Primăria a făcut reclamanților, chiar și în lipsa notificării, oferta de despăgubire în echivalent, oferta fiind la nivelul sumei de 334.642.947 lei indicată în expertiza tehnică. Se poate, așadar, constata că imobilului litigios, preluat fără titlu, i-a fost dată, timp de peste 40 de ani, o utilitate socială, ca unitate școlară. În acest scop, prin substanțiale lucrări de adaptare funcțională, de extinderi și noi construcții, dar și de reparații capitale, în prezent imobilul revendicat apare cu o configurație diferită față de cea inițială, clădirea putând fi considerată ca având o altă substanță și structură.

Aceasta, precum și apartenența la domeniul public, cu destinația de unitate bugetară, exclude, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură, fixând numai despăgubirea în echivalent, ceea ce a oferit și Primăria comunei, chiar și în lipsa notificării după procedura Legii nr. 10/2001. Drept consecință, decizia pronunțată în apel este legală, iar soluția alternativă a obligării la despăgubiri nu poate fi primită, în cauză, ci, numai în cadrul procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001, pe care, însă, reclamanții încă nu au declanșat-o.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.S., S.M.M. și M.P. împotriva deciziei nr. 4 din 22 ianuarie 2002 a Curții de Apel Suceava – secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.