ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 550/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

reclamanții M.P., S.S.și  S.M.M.au introdus acțiunea în revendicare a

imobilului compus din construcție cu 5 camere, anexe gospodărești și teren în

suprafață de 1432 m.p., situat în comuna Trușești, județul Botoșani.

Tribunalul Botoșani, prin sentința

civilă nr. 88 din 2 mai 2001, a admis în parte acțiunea, așa cum a fost

precizată la 2 mai 2001, obligând pârâții să lase în proprietate imobilul

revendicat de reclamanți și a respins-o față de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

pentru lipsa calității procesuale pasive, reținând că imobilul a fost preluat

fără titlu.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

civilă nr. 4 din 22 ianuarie 2002, a schimbat sentința, în tot, a respins

acțiunea reclamanților ca nefondată și apelul acestora, întrucât, conform art.

166 alin. (4

1

)

din Legea învățământului nr. 84/1995,

completată prin O.U.G. nr. 206/2000 și art. 16 alin. (1) din Legea nr.10/2001,

foștii proprietari ai imobilului sau succesorii lor beneficiază numai de

despăgubiri în echivalent, imobilul în litigiu aparținând domeniului public al

proprietății, cu afectațiunea de grădiniță.

Contra deciziei au declarat recurs

reclamanții, pe temeiurile din art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ.,

susținând că:

-

imobilul

a fost preluat de stat fără titlu valabil;

-

sunt

îndreptățiți la despăgubiri ceea ce se putea acorda

„măcar în cadrul acestui dosar”,

căci se menținuse

alternativa „restituirea în natură

sau contravaloarea bănească”, iar

-

cererea

Primăriei pentru contravaloarea lucrărilor de repa-

rații este nefondată.

Imobilul a fost preluat fără titlu

în anul 1948 fiind destinat, succesiv, unor instituții politice și bugetare iar

din anul 1948 ca sediul liceului, ca internat, apoi din 1977 ca școală generală

coordonatoare și ca grădiniță de copii, funcțiune actuală pentru un număr de

142 de copii.

Prin hotărârea nr. 29 din 7 iulie

1996 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 s-a respins cererea

reclamanților de restituire în natură a bunului, iar aceștia au precizat în

scris, în primă instanță, că obiectul acțiunii este revendicare și nu înțeleg

să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001. În această

perioadă, cum relevă primăria comunei, la imobilul în litigiu s-au efectuat

reparații, modificări ori adăugiri, în raport de destinația dată și de vechimea

în exploatare:

- s-a construit „a doua clădire în

spatele casei existente”,

- s-a mai construit o anexă cu

destinația de bucătărie și sală de mese pentru copiii care urmau grădinița cu

program prelungit,

- s-a efectuat o reparație capitală

în anul 1996 constând, în principal, în „schimbarea acoperișului, holul și

veranda de legătură dintre cele două clădiri,grupul social, fosa de vidanjare,

împrejmuirea la strada principală și în spatele incintei” (planșa față,

contractul de lucrări și procesul verbal de recepție).

Prin hotărârea nr. 15/25 mai 2001 a

Consiliului local imobilul a fost aprobat ca aparținând domeniului public, cu

destinația grădiniță de copii, iar prin adresa nr. 173 din 18 ianuarie 2001  și

prin motivele de apel  Primăria a făcut reclamanților, chiar și în lipsa

notificării, oferta de despăgubire în echivalent, oferta fiind la nivelul sumei

de 334.642.947 lei indicată în expertiza tehnică.

Se poate, așadar, constata că

imobilului litigios, preluat fără titlu, i-a fost dată, timp de peste 40 de

ani, o utilitate socială, ca unitate școlară.

În acest scop, prin substanțiale

lucrări de adaptare funcțională, de extinderi și noi construcții, dar și de

reparații capitale, în prezent imobilul revendicat apare cu o configurație

diferită față de cea inițială, clădirea putând fi considerată ca având o altă

substanță și structură.

Aceasta, precum și apartenența la

domeniul public, cu destinația de unitate bugetară,  exclude, conform art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură, fixând numai despăgubirea în

echivalent, ceea ce a oferit și Primăria comunei, chiar și în lipsa notificării

după procedura Legii nr. 10/2001.

Drept consecință, decizia pronunțată

în apel este legală, iar soluția alternativă a obligării la despăgubiri nu

poate fi primită, în cauză, ci, numai în cadrul procedurii speciale prevăzută

de Legea nr. 10/2001, pe care, însă, reclamanții încă nu au declanșat-o.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții S.S., S.M.M. și M.P. împotriva deciziei nr. 4  din 22

ianuarie 2002 a Curții de Apel Suceava – secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie

2004.