ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3645/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 8 iunie 2001, T.G., domiciliat în

Brașov, a contestat răspunsul ce i s-a comunicat de către Universitatea

„Transilvania” Brașov, prin adresa nr. 2984, primită la 8 mai 2001 cu privire

la notificarea pe care i-a trimis-o pentru reglementarea situației imobilelor,

proprietatea bunicilor săi G.C. și A.C.(născută I.) din Brașov, Stupini, C.F.

20439 nr. top 10490, casă și curte.

Prin contestație, G.T. a solicitat, în baza art.

10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, obligarea pârâtei Universitatea

„Transilvania” Brașov, unitate deținătoare în sensul legii:

- să-i restituie terenul liber în suprafață de

942,70 mp înregistrat în C.F. 20493 Brașov nr. top 10490/2;

- să-i restituie, de asemenea în natură, terenul

din C.F. 20493 Brașov nr. top 10490/1, posibil a fi dezafectat de construcțiile

vechi, degradate, ce pot fi ușor mutate pe alt amplasament (poz.3 coteț porci,

poz.5 șopron, poz.4 padocuri porc, împrejmuire și poartă metalică poz.5);

- să fie pus în posesia: clădirii P + E 125 mp,

halei, construcție P 535 mp, drept compensare pentru clădirile vechi, demolate

de pârâtă (nr. inventar 1051 grajd cai, nr. inventare 1145, 1146, clădiri de

locuit, nr. 1123 șopron fân și 2160 iluminat aerian).

Ca soluție subsidiară, G.T. a solicitat

scoaterea la licitație publică a complexului edificat de pârâtă și acordarea

despăgubirilor în sumă de 45.805 dolari.

Tribunalul Sibiu, investit cu soluționarea

pricinii, prin strămutarea dispusă de Curtea Supremă de Justiție (încheierea

nr. 5115 din 7 noiembrie 2001, prin sentința civilă nr. 310 din 12 iunie 2002,

a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâta Universitatea „Transilvania”

Brașov: să restituie reclamantei terenul în suprafață de 942,70 mp din nr. top

10490/2, înscris în C.F. 20493 Brașov; să emită decizie, cu ofertă de

despăgubire, pentru restul terenului și construcțiilor demolate. Celelalte

cereri au fost respinse.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă,

investită cu soluționarea apelurilor declarate în cauză de către ambele părți,

prin decizia nr. 102/A din 10 decembrie 2002, le-a respins ca nefondate.

Ambele instanțe au reținut, în esență: că

terenul indicat în contestație, trecut la stat fără a se face mențiunile de

rigoare în C.F., a fost ulterior dezmembrat, o parte din acesta în suprafață de

942,70 mp care face parte din nr. top 10490/2, fiind restituită reclamantului

în condițiile Legii nr. 18/1991, iar restul aflându-se în posesia pârâtei,

primit în administrare directă prin ordinul M.A.I.A. nr. 90/81; că, în cauză,

este vorba de un imobil ocupat de o unitate bugetară de învățământ, astfel că

părții reclamante i se cuvin reparații prin echivalent, potrivit art. 16 din

Legea nr. 10/2001; că, restituirea în natură a terenului, în condițiile

actuale, nu este posibilă nici în raport de prevederile art. 166 alin. (4) din

Legea nr. 84/1995 privind învățământul; că admiterea parțială a acțiunii își

are justificarea în faptul că sunt incidente prevederile art. 36 alin. (2)-(4)

din Legea nr. 18/1991 și dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Instanțele au motivat că pârâta, neconformându-se

dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, este obligată să emită

decizie cu ofertă de despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în

natură.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat

recurs reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală sub

următoarele aspecte ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8-9 C.

proc. civ.:

proprietatea statului cu titlu valabil, susținând că ordinul nr. 90/81 emis de

M.A.I.A. de transfer mijloace fixe de la I.C.P.C. Brașov, invocat de către pârâtă

nu constituie un titlu de proprietate și că nu s-a dovedit nici exproprierea

bunului, așa cum s-a menționat în sentință;

în ce privește construcțiile de pe teren, edificate de către pârâtă, solicitate

a-i fi date, prin compensare cu vechile edificii demolate;

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, susținând că, întrucât imobilul a fost

preluat fără titlu, incidența în cauză a articolului menționat este exclusă

prin dispoziția din alin. (4) al aceluiași articol al legii;

prevederilor Legii nr. 84/95, susținând că eliberarea unui certificat de

atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, de care face vorbire art. 166

alin. (4) din Legea nr. 713/2001 pentru completarea Legii nr. 84/1995, nu s-a

emis și nici nu este posibil acest lucru;

fondul funciar, referitor la parcela cadastrală CC 692 nr. top 10490 care, la 1

ianuarie 1990, se afla în administrarea operativă a Universității

„Transilvania” Brașov.

Recursul nu este întemeiat pentru considerentele

ce vor fi arătate.

Este de necontestat că imobilul din litigiu și

în prezent figurează înscris în C.F. nr. 20493 Brașov, nr. top 10490 pe numele

proprietarilor G.C. și A.C.(născută I.), decedați, pe care i-a moștenit

reclamantul T.G., în calitate de nepot.

S-a dovedit în dosar că pârâta Universitatea

„Transilvania” Brașov a intrat în posesia imobilului menționat în baza

Ordinului M.A.I.A nr. 90/81 de transferare a unor mijloace fixe de la I.C.P.C.

Brașov.

Din dosar mai rezultă că, în legătură cu acest

imobil, în timp, nu a intervenit nici un decret de expropriere, sub acest

aspect constatând că mențiunea din sentință că bunul ar fi făcut obiectul unui

asemenea decret este eronată.

Construcțiile edificate pe acest teren de către

pârâtă au avut afectațiunea de anexă pentru cantinele studențești.

Pentru rigoare, se cuvine a se reține că ordinul

de transfer mijloace fixe menționat mai sus nu îndeplinește condițiile unui

titlu de proprietate. Este motivul pentru care în C.F., referitor la imobilul

din litigiu, nu a intervenit nici o schimbare.

Întrucât în cauză s-a invocat, de către pârâtă,

incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001, se cuvin următoarele precizări:

În temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001,

de regulă, imobilele preluate în mod abuziv de către stat, organizațiile

cooperatiste sau de oricare alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 se restituie în natură în condițiile legii.

În cazul unor imobile având o anumită

destinație, enumerate în art.16 alin. (1) din lege, respectiv imobilele ocupate

de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale,

instituții publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de

misiuni diplomatice, oficii consulare,reprezentanțele organizațiilor

internaționale interguvernamentale, acreditate în România, precum și de

personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării

activităților de interes public, social-cultural sau obștesc, foștilor

proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii

în discuție.

În completarea acestor dispoziții, însă, alin. (2)

din același art. 16 impune în sarcina ministerelor de resort și a celorlalte

instituții publice interesate, efectuarea de propuneri în baza cărora guvernul

va stabili, prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și

pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Se impune a fi remarcat, în primul rând, că este

de atributul puterii executive și nu a celei judecătorești să stabilească

imobilele care nu se restituie în natură și, în raport de aceasta, obligația

deținătorului bunului de a restitui echivalentul valoric al imobilului

solicitat de proprietar, în condițiile în care restituirea în natură nu este

posibilă în considerația afectațiunii de interes public determinată legal.

Pe de altă parte, deși dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 10/2001 determină, ca soluție principală, restituirea prin echivalent,

și cea în natură este aplicabilă dar numai dacă imobilul nu mai este necesar

potrivit scopului legal stabilit, cu particularitatea că ea poate fi dispusă în

viitor, la cererea persoanei îndreptățite.

În speță, pârâta Universitatea „Transilvania”

Brașov, cu adresa nr. 1644 din 8 martie 2002, aflată în dosarul acestei

instanțe, a dovedit că a făcut demersurile necesare pentru reglementarea

situației juridice a imobilului din litigiu, urmând ca Guvernul României să

dispună potrivit art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Fără îndoială,

va fi observată și prevederea din alin. (4) al aceluiași articol, abrogată un

timp prin O.G. nr. 84 din 12 decembrie 2002, dar care este în vigoare în

prezent, potrivit Legii nr. 48/2004.

De vreme ce în dosar nu s-a făcut dovada

rezolvării demersului pârâtei, în mod corect instanța de apel a confirmat

sentința tribunalului, care admisese în parte acțiunea, prin dispunerea

restituirii către reclamant a suprafeței libere de 946,70 mp din nr. top 10490/2

al C.F. 20493 Brașov și obligării pârâtei de a emite decizie, cu ofertă de

despăgubiri pentru restul terenului și construcțiilor demolate.

Evident, unitatea deținătoare, după ce guvernul

va dispune cu privire la demersul făcut de aceasta în legătură cu imobilul din

litigiu, afectat de construcțiile, gospodărie anexă pentru cantinele

studențești, va emite decizie, cu oferta corespunzătoare, potrivit

prescripțiilor din Legea nr. 10/2001.

Drepturile reclamate prin capetele de cerere

respinse de instanțe vor putea fi valorificate, dacă va fi cazul, în raport de

modul de finalizare a demersurilor intimatei în legătură cu aplicarea art. 16 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, fie pe cale amiabilă, fie în cadrul unui alt

litigiu.

Nu se poate susține cu temei că dispozițiile

Legii nr. 84/1995, invocate de intimată n-ar avea incidență în cauză, de vreme

ce imobilele din litigiu au servit într-adevăr o unitate de învățământ.

În finalul recursului, reclamantul a făcut

precizarea că solicită menținerea sentinței tribunalului (deci și a deciziei

care a confirmat-o) în ce privește restituirea terenului liber din C.F. 20493

Brașov, nr. top 10490/2- 942 mp.

În aceste condiții, apare de prisos a se mai

analiza motivul 5 din recurs care privește acest aspect.

Considerentele prezentate mai sus constituie

răspuns la motivele de recurs formulate de reclamant.

Cum în cauză nu se rețin motive de casare de

ordine publică, spre a fi puse în discuția părților conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., urmează ca, potrivit art. 312 din același cod, recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul G.T. împotriva

deciziei nr. 102/A din 10 noiembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2004.