ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3645/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3645/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 iunie 2001, T.G., domiciliat în
Brașov, a contestat răspunsul ce i s-a comunicat de către Universitatea
„Transilvania” Brașov, prin adresa nr. 2984, primită la 8 mai 2001 cu privire
la notificarea pe care i-a trimis-o pentru reglementarea situației imobilelor,
proprietatea bunicilor săi G.C. și A.C.(născută I.) din Brașov, Stupini, C.F.
20439 nr. top 10490, casă și curte.
Prin contestație, G.T. a solicitat, în baza art.
10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, obligarea pârâtei Universitatea
„Transilvania” Brașov, unitate deținătoare în sensul legii:
- să-i restituie terenul liber în suprafață de
942,70 mp înregistrat în C.F. 20493 Brașov nr. top 10490/2;
- să-i restituie, de asemenea în natură, terenul
din C.F. 20493 Brașov nr. top 10490/1, posibil a fi dezafectat de construcțiile
vechi, degradate, ce pot fi ușor mutate pe alt amplasament (poz.3 coteț porci,
poz.5 șopron, poz.4 padocuri porc, împrejmuire și poartă metalică poz.5);
- să fie pus în posesia: clădirii P + E 125 mp,
halei, construcție P 535 mp, drept compensare pentru clădirile vechi, demolate
de pârâtă (nr. inventar 1051 grajd cai, nr. inventare 1145, 1146, clădiri de
locuit, nr. 1123 șopron fân și 2160 iluminat aerian).
Ca soluție subsidiară, G.T. a solicitat
scoaterea la licitație publică a complexului edificat de pârâtă și acordarea
despăgubirilor în sumă de 45.805 dolari.
Tribunalul Sibiu, investit cu soluționarea
pricinii, prin strămutarea dispusă de Curtea Supremă de Justiție (încheierea
nr. 5115 din 7 noiembrie 2001, prin sentința civilă nr. 310 din 12 iunie 2002,
a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâta Universitatea „Transilvania”
Brașov: să restituie reclamantei terenul în suprafață de 942,70 mp din nr. top
10490/2, înscris în C.F. 20493 Brașov; să emită decizie, cu ofertă de
despăgubire, pentru restul terenului și construcțiilor demolate. Celelalte
cereri au fost respinse.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă,
investită cu soluționarea apelurilor declarate în cauză de către ambele părți,
prin decizia nr. 102/A din 10 decembrie 2002, le-a respins ca nefondate.
Ambele instanțe au reținut, în esență: că
terenul indicat în contestație, trecut la stat fără a se face mențiunile de
rigoare în C.F., a fost ulterior dezmembrat, o parte din acesta în suprafață de
942,70 mp care face parte din nr. top 10490/2, fiind restituită reclamantului
în condițiile Legii nr. 18/1991, iar restul aflându-se în posesia pârâtei,
primit în administrare directă prin ordinul M.A.I.A. nr. 90/81; că, în cauză,
este vorba de un imobil ocupat de o unitate bugetară de învățământ, astfel că
părții reclamante i se cuvin reparații prin echivalent, potrivit art. 16 din
Legea nr. 10/2001; că, restituirea în natură a terenului, în condițiile
actuale, nu este posibilă nici în raport de prevederile art. 166 alin. (4) din
Legea nr. 84/1995 privind învățământul; că admiterea parțială a acțiunii își
are justificarea în faptul că sunt incidente prevederile art. 36 alin. (2)-(4)
din Legea nr. 18/1991 și dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Instanțele au motivat că pârâta, neconformându-se
dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, este obligată să emită
decizie cu ofertă de despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în
natură.
Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat
recurs reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală sub
următoarele aspecte ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8-9 C.
proc. civ.:
greșita reținere că imobilul a intrat în
proprietatea statului cu titlu valabil, susținând că ordinul nr. 90/81 emis de
M.A.I.A. de transfer mijloace fixe de la I.C.P.C. Brașov, invocat de către pârâtă
nu constituie un titlu de proprietate și că nu s-a dovedit nici exproprierea
bunului, așa cum s-a menționat în sentință;
nerespectarea prevederilor art. 494 C. civ.,
în ce privește construcțiile de pe teren, edificate de către pârâtă, solicitate
a-i fi date, prin compensare cu vechile edificii demolate;
interpretarea greșită a prevederilor art. 16 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, susținând că, întrucât imobilul a fost
preluat fără titlu, incidența în cauză a articolului menționat este exclusă
prin dispoziția din alin. (4) al aceluiași articol al legii;
greșita reținere ca aplicabilă în speță a
prevederilor Legii nr. 84/95, susținând că eliberarea unui certificat de
atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, de care face vorbire art. 166
alin. (4) din Legea nr. 713/2001 pentru completarea Legii nr. 84/1995, nu s-a
emis și nici nu este posibil acest lucru;
invocarea greșită a Legii nr. 18/1991 privind
fondul funciar, referitor la parcela cadastrală CC 692 nr. top 10490 care, la 1
ianuarie 1990, se afla în administrarea operativă a Universității
„Transilvania” Brașov.
Recursul nu este întemeiat pentru considerentele
ce vor fi arătate.
Este de necontestat că imobilul din litigiu și
în prezent figurează înscris în C.F. nr. 20493 Brașov, nr. top 10490 pe numele
proprietarilor G.C. și A.C.(născută I.), decedați, pe care i-a moștenit
reclamantul T.G., în calitate de nepot.
S-a dovedit în dosar că pârâta Universitatea
„Transilvania” Brașov a intrat în posesia imobilului menționat în baza
Ordinului M.A.I.A nr. 90/81 de transferare a unor mijloace fixe de la I.C.P.C.
Brașov.
Din dosar mai rezultă că, în legătură cu acest
imobil, în timp, nu a intervenit nici un decret de expropriere, sub acest
aspect constatând că mențiunea din sentință că bunul ar fi făcut obiectul unui
asemenea decret este eronată.
Construcțiile edificate pe acest teren de către
pârâtă au avut afectațiunea de anexă pentru cantinele studențești.
Pentru rigoare, se cuvine a se reține că ordinul
de transfer mijloace fixe menționat mai sus nu îndeplinește condițiile unui
titlu de proprietate. Este motivul pentru care în C.F., referitor la imobilul
din litigiu, nu a intervenit nici o schimbare.
Întrucât în cauză s-a invocat, de către pârâtă,
incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001, se cuvin următoarele precizări:
În temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001,
de regulă, imobilele preluate în mod abuziv de către stat, organizațiile
cooperatiste sau de oricare alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22
decembrie 1989 se restituie în natură în condițiile legii.
În cazul unor imobile având o anumită
destinație, enumerate în art.16 alin. (1) din lege, respectiv imobilele ocupate
de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale,
instituții publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de
misiuni diplomatice, oficii consulare,reprezentanțele organizațiilor
internaționale interguvernamentale, acreditate în România, precum și de
personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării
activităților de interes public, social-cultural sau obștesc, foștilor
proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii
în discuție.
În completarea acestor dispoziții, însă, alin. (2)
din același art. 16 impune în sarcina ministerelor de resort și a celorlalte
instituții publice interesate, efectuarea de propuneri în baza cărora guvernul
va stabili, prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și
pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
Se impune a fi remarcat, în primul rând, că este
de atributul puterii executive și nu a celei judecătorești să stabilească
imobilele care nu se restituie în natură și, în raport de aceasta, obligația
deținătorului bunului de a restitui echivalentul valoric al imobilului
solicitat de proprietar, în condițiile în care restituirea în natură nu este
posibilă în considerația afectațiunii de interes public determinată legal.
Pe de altă parte, deși dispozițiile art. 16 din
Legea nr. 10/2001 determină, ca soluție principală, restituirea prin echivalent,
și cea în natură este aplicabilă dar numai dacă imobilul nu mai este necesar
potrivit scopului legal stabilit, cu particularitatea că ea poate fi dispusă în
viitor, la cererea persoanei îndreptățite.
În speță, pârâta Universitatea „Transilvania”
Brașov, cu adresa nr. 1644 din 8 martie 2002, aflată în dosarul acestei
instanțe, a dovedit că a făcut demersurile necesare pentru reglementarea
situației juridice a imobilului din litigiu, urmând ca Guvernul României să
dispună potrivit art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Fără îndoială,
va fi observată și prevederea din alin. (4) al aceluiași articol, abrogată un
timp prin O.G. nr. 84 din 12 decembrie 2002, dar care este în vigoare în
prezent, potrivit Legii nr. 48/2004.
De vreme ce în dosar nu s-a făcut dovada
rezolvării demersului pârâtei, în mod corect instanța de apel a confirmat
sentința tribunalului, care admisese în parte acțiunea, prin dispunerea
restituirii către reclamant a suprafeței libere de 946,70 mp din nr. top 10490/2
al C.F. 20493 Brașov și obligării pârâtei de a emite decizie, cu ofertă de
despăgubiri pentru restul terenului și construcțiilor demolate.
Evident, unitatea deținătoare, după ce guvernul
va dispune cu privire la demersul făcut de aceasta în legătură cu imobilul din
litigiu, afectat de construcțiile, gospodărie anexă pentru cantinele
studențești, va emite decizie, cu oferta corespunzătoare, potrivit
prescripțiilor din Legea nr. 10/2001.
Drepturile reclamate prin capetele de cerere
respinse de instanțe vor putea fi valorificate, dacă va fi cazul, în raport de
modul de finalizare a demersurilor intimatei în legătură cu aplicarea art. 16 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, fie pe cale amiabilă, fie în cadrul unui alt
litigiu.
Nu se poate susține cu temei că dispozițiile
Legii nr. 84/1995, invocate de intimată n-ar avea incidență în cauză, de vreme
ce imobilele din litigiu au servit într-adevăr o unitate de învățământ.
În finalul recursului, reclamantul a făcut
precizarea că solicită menținerea sentinței tribunalului (deci și a deciziei
care a confirmat-o) în ce privește restituirea terenului liber din C.F. 20493
Brașov, nr. top 10490/2- 942 mp.
În aceste condiții, apare de prisos a se mai
analiza motivul 5 din recurs care privește acest aspect.
Considerentele prezentate mai sus constituie
răspuns la motivele de recurs formulate de reclamant.
Cum în cauză nu se rețin motive de casare de
ordine publică, spre a fi puse în discuția părților conform art. 306 alin. (2) C.
proc. civ., urmează ca, potrivit art. 312 din același cod, recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G.T. împotriva
deciziei nr. 102/A din 10 noiembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția
civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2004.