ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6477/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 12 octombrie 2001 pe rolul Tribunalului Mureș,

contestatorul P.N., persoană cu dublă cetățenie (română și germană) a chemat în

judecată pârâta Primăria Comunei Răstolița județul Mureș, reprezentată prin

Primar, solicitând să se dispună anularea dispoziției nr. 34 din 21 septembrie

2001 prin care i s-au oferit măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul,

casă de lemn cu anexe și teren, trecut în proprietatea statului român prin

decizia nr. 505 din 19 noiembrie 1985 a fostului Comitet Executiv al

Consiliului Popular Județean Mureș, ca efect al aplicării Decretului nr.

223/1974. Cum casa a fost demolată, contestatorul a solicitat ca terenul în

suprafață de 1217 mp, înscris în C.F. 203 Răstolița sub A+1 cu nr. top 126/1/7,

situat în comuna Răstolița nr. 106, să-i fie restituit în natură.

În

subsidiar s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000.000 lei cu

titlu de daune, reactualizată cu rata inflației până la data plății.

Pârâta

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și arătând că în anul

1985 contestatorul a primit despăgubiri de 14.421 lei; totodată a chemat în

garanție Prefectura Județului Mureș și Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat prin D.G.F.P. Mureș pentru ca aceștia să suporte eventualele

despăgubiri acordate reclamantului.

La

data de 4 aprilie 2002 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând să se

dispună obligarea pârâtei la 83.500.000 lei despăgubiri, din care 51.000.000

lei pentru cei 730 mp teren ocupați cu o construcție nouă, edificată la terți

și 32.500.000 lei prețul casei vechi demolate, precum și restituirea în natură

a 470 mp teren liber.

Soluționând

cauza în fond, Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 292 din 24 mai 2002,

a admis în parte contestația și a modificat parțial dispoziția în sensul

stabilirii unor măsuri reparatorii prin echivalent, exprimate în despăgubiri de

55.816.696 lei; au fost menținute celelalte prevederi ale actului atacat și s-a

respins restul pretențiilor formulate prin contestație, precum și cererea de

chemare în garanție.

Instanța

de fond a reținut în esență că:

-

reclamantul P.N. este unicul moștenitor al defunctului său tată P.T.,

proprietarul tabular al terenului de 1200 mp, pe care era edificată o casă din

lemn cu trei camere și dependințe;

-

bunul a trecut în proprietatea statului ca efect al Decretului nr. 223/1974,

reclamantul primind despăgubiri în cuantum de 14.421 lei;

-

după preluarea de către stat, construcțiile aflate în stare foarte avansată de

degradare, au fost demolate iar terenul, după 1990, transmis în proprietatea

privată a familiei Ș.I., care și l-a intabulat în C.F. Pe 730 mp se află casa

și anexele gospodărești ale familiei Ș.I. restul de 470 mp constituie grădina

de legume a acesteia.

Așa

fiind, cum terenul nu poate fi restituit contestatorului în natură, s-au

stabilit despăgubiri în cuantum de 55.816.696 lei, conform concluziilor

expertizei tehnice efectuate în cauză.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apeluri reclamantul, care a solicitat admiterea

contestației astfel cum a fost formulată și pârâta Primăria comunei Răstolița,

susținând că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr.

16 din 27 februarie 2003 a respins apelurile ca nefondate, cu o motivare

similară celei a instanței de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

contestatorul, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și susținând că ea încalcă mai multe texte din Legea nr. 10/2001 precum și

dispozițiile constituționale și din Codul civil privind apărarea proprietății.

Recurentul și-a reiterat pretențiile de a i se atribui în natură cei 470 mp

teren liber sau contravaloarea lui de 32.900.000 lei și de a i se plăti

51.000.000 lei contravaloarea restului de 730 mp precum și 32.500.000 lei

prețul construcțiilor demolate.

Pârâta și chemații în garanție au formulat întâmpinări,

solicitând respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

Ambele instanțe au stabilit în mod corect, pe bază de

probatorii, situația de fapt și juridică a cauzei, concluzionând că recurentul

contestator are dreptul la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, cuantumul

acestora fiind stabilit printr-o expertiză tehnică ale cărei concluzii nu au

fost contestate.

Restituirea în natură și „partajul” solicitat de

contestator cu familia Ș. nu pot fi juridicește dispuse întrucât acestor terți

li s-a constituit, după 1990, în condiții legale și prin acte juridice care nu

au fost niciodată atacate, dreptul de proprietate asupra terenului și el a fost

intabulat iar pe 730 mp ei au ridicat construcții.

În fine, demolarea vechilor construcții din lemn nu a

fost o măsură abuzivă ci absolut necesară în contextul stării de degradare

extrem de avansată, astfel cum rezultă din probatorii.

Așadar, instanțele au pronunțat hotărâri corecte, de

altfel singurele posibile din punct de vedere juridic, neconstatându-se încălcări

ale prevederilor Legii nr. 10/2001 și nici materia ocrotirii dreptului de

proprietate.

În consecință, recursul va fi respins ca nefondat

conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de reclamantul P.N. împotriva deciziei nr. 16/A din 27 februarie 2003 a Curții

de Apel Târgu-Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie

2004.