ÎCCJ, Decizia nr. 310/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 122/P/2002 al Parchetului Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, inculpatul G.M.I.G. a fost trimis în judecată pentru: - infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000; - infracțiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; - infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut că inculpatul, în calitate de împuternicit al S.C. P.C. S.R.L. Baia Mare, însărcinat cu procedura de lichidare administrativă a Cooperativei de Credit Banca Populară Familia București, a pretins în perioada 12 septembrie – 6 noiembrie 2002, în mod repetat, de la martorii T.H.N.

și T.R.I., suma de 150.000.000 lei, pe care a și primit-o la 6 noiembrie 2002, în București, pentru a elibera actul intitulat „Acord”, înregistrat la sediul de lichidare sub nr. de ieșire 1104/6 noiembrie 2002, prin care se confirma că T.H.N. nu este debitorul băncii. Actul menționat a fost întocmit cu scopul de a aduce inculpatului foloase necuvenite în sumă de 150.000.000 lei. În noiembrie 2002, după constatarea infracțiunii flagrante de luare de mită și pentru a ascunde săvârșirea acesteia, inculpatul a dispus martorei C.M. să întocmească în fals chitanța seria BALQ nr. 8699971/2002. Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest, măsura arestării preventive fiind dispusă de procuror prin mandatul nr. 15/2002.

Sesizat cu soluționarea cauzei penale, Tribunalul București, secția penală, a dispus, periodic, prelungirea măsurii arestării preventive, cu câte 30 zile. Prin încheierea pronunțată la data de 19 septembrie 2003, în dosarul nr. 6115/2002 al acestei instanțe, măsura arestării preventive a fost prelungită, cu 30 zile, până la 31 octombrie 2003, inclusiv. Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs. La termenul de judecată a recursului, din 26 septembrie 2003, recurentul-inculpat a formulat cerere de recuzare a întregii Curți de Apel București, invocând ca motiv faptul că se află în arest preventiv de 9 luni, precum și nerespectarea dreptului la apărare. Prin încheierea pronunțată la aceeași dată, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 52 C. proc.

pen., a dispus înaintarea dosarului Curții Supreme de Justiție. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 93 pronunțată la data de 26 septembrie 2003 în dosarul nr. 4285/2003, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a magistraților Curții de Apel București. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen., atunci când recuzarea privește întreaga instanță, cererea trebuie să cuprindă indicarea corectă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător. Or, în speță, prin cererea formulată, petentul nu a îndeplinit condiția menționată. Împotriva acestei din urmă încheieri, petentul a declarat recurs, fără a invoca în scris critici susceptibile a fi considerate motive de casare, în sensul dispozițiilor art. 385 9 C. proc.

pen. La termenul de judecată a recursului, recurentul a reiterat motivele cererii de recuzare. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparțialitatea judecătorului, legea procesuală penală a pus la dispoziția părții interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de la soluționarea unei cauze penale, formulând o cerere de recuzare. Cum însă un mijloc de păstrare neștirbită a prestigiului justiției nu se poate transforma într-o procedură administrativă, la îndemâna părții, de trecere a unei cauze penale de la un complet la un alt complet de judecată sau de la o instanță la o altă instanță egală în grad, cu înfrângerea dispozițiilor procesuale privind competența și cu consecința tergiversării soluționării cauzei, prin art. 51 C. proc.

pen., cu referire la art. art. 46-48 din același cod au fost determinate limitativ motivele de recuzare. Așadar, recuzarea, potrivit art. 51 alin. (2) C. proc. pen., se formulează oral sau în scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării. Ca atare, apare ca inadmisibilă, pentru motivele arătate, orice cerere de recuzare formulată cu neîndeplinirea condițiilor prevăzute de textul legal menționat. Pe de altă parte, este exclusă posibilitatea examinării, într-o astfel de cerere, a criticilor privind eventuale erori de judecată sau încălcare a drepturilor procesuale ce fac obiectul controlului judecătoresc în cadrul soluționării căilor de atac exercitate în condițiile legii de partea nemulțumită.

În cauză, inculpatul a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București, fără a indica nici unul din motivele prevăzute în Codul de procedură penală. Prin urmare, în temeiul textelor legale menționate, în mod legal cererea informă formulată de petent a fost respinsă de secția penală a Curții Supreme de Justiție. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de petentul G.M.I.G. împotriva încheierii nr. 93 din 26 septembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4285/2003, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2003.