ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5740/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 28 noiembrie

2003, pronunțată în dosarul penal nr. 3720/2003, Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, verificând din oficiu, potrivit art. 160

b

cu

referire la art. 300

2

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia

arestării preventive a inculpatului G.M., a dispus menținerea acestei măsuri.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, în raport de natura și gravitatea faptelor comise de

inculpat, respectiv, infracțiunile de luare de mită, fals în înscrisuri sub

semnătură privată și îndeplinirea unei operațiuni financiare de natură să aducă

direct foloase necuvenite, prevăzute de art. 254 alin. (1) raportat la art. 8

din Legea nr. 78/2000 și art. 31 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 290

alin. (1), cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, menținerea

măsurii arestării se impune întrucât temeiurile care au determinat arestarea

inițială a acestuia nu s-au schimbat.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul G.M., care a cerut casarea ei, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 2, 3, 10, 17 și 17

1

C. pen., susținând, în esență, că

din actele existente la dosar nu rezultă vinovăția sa, dosarul fiind dirijat de

organele de urmărire penală, care nu au respectat regulile de procedură cu

ocazia administrării probelor, inclusiv a organizării flagrantului.

În concluzie,

inculpatul a solicitat punerea în libertate pentru motivul că în cauză nu mai

subzistă condițiile impuse de art. 148 lit. h) C. proc. pen., referitoare la

existența unui pericol pentru ordinea publică, învederând în același sens și

starea precară a sănătății sale.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Din actele dosarului rezultă că

inculpatul G.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest prin rechizitoriul

nr. 122/P din 28 noiembrie 2002 al Parchetului Național Anticorupție, secția de

combatere a corupției, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită,

îndeplinirea unor operațiuni financiare de natură să-i aducă direct foloase

necuvenite și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 8 din Legea nr.

78/2000, art. 11 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 și art. 31 alin. (2) C. pen.,

raportat la art. 290 alin. (1) din același cod, cu aplicarea art. 17 lit. c)

din Legea nr. 78/2000, toate aflate în concurs real, prevăzut de art. 33 lit.

a) C. pen.

Din probele administrate în faza de

urmărire penală (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante;

procesul-verbal de consemnare a denunțului formulat de T.H.; procesele-verbale

și notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martorii

T.H., T.R. și C.M.; procesele-verbale de confruntare a inculpatului cu cei doi

martori menționați cât și declarațiile martorilor C.M., H.L., G.F., T.A.,

I.M.R., I.M. și B.M.), rezultă că în perioada 17 septembrie – 6 noiembrie 2002,

în timp ce îndeplinea funcția de împuternicit al S.C. P.C. S.R.L. Baia-Mare,

însărcinat cu procedura de lichidare administrativă a Cooperativei de Credit

„B.P.F. București", inculpatul a pretins și primit, în mod repetat de la

martorii T.H. și T.R., suma totală de 150.000.000 lei, pentru a le elibera un

act din care rezulta, contrar realității, că primul din aceștia nu este

debitorul băncii. În aceeași calitate, inculpatul a înregistrat actul menționat

la sediul de lichidare sub nr. 1104 din 06 noiembrie 2002, iar după constatarea

infracțiunii flagrante de luare de mită, a dispus ca martora C.M., care a

acționat fără vinovăție, să întocmească în fals chitanța seria BALQ NR.

8699971/2002, pentru a ascunde faptele comise.

Cu ocazia judecării cauzei în fond,

Tribunalul București, secția I penală, reținând aceeași situație de fapt, pe

baza verificării probelor administrate în faza de urmărire penală, audierii

inculpatului și martorilor menționați, a pronunțat sentința penală nr. 1018 din

23 octombrie 2003, prin care a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultantă

de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pentru cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în

judecată.

Cauza se află pe rolul Curții de

Apel București pentru judecarea apelurilor declarate de Parchetul Național

Anticorupție și de inculpat.

Întrucât, temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării inculpatului, respectiv, gradul de

pericol social sporit al infracțiunilor comise, condițiile concrete în care au

fost săvârșite și poziția oscilantă adoptată în cursul procesului nu s-au

schimbat cu ocazia judecării cauzei în fond, în mod just instanța de apel, prin

încheierea din 28 noiembrie 2003 a dispus menținerea acestei măsuri în temeiul

art. 160

b

C. proc. pen.

Constatându-se deci, că recursul

declarat de inculpatul G.M. în prezent deținut în Penitenciarul Rahova nu este

fondat, urmează a fi respins ca atare, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.M. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2003 a Curții

de Apel București, secția a II a Penală.

Obligă inculpatul la 750.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

8 decembrie 2003.