ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2452/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 6486 din 26 noiembrie 2002, reclamanta C.F. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 5397 din 14 noiembrie 2002 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană strămutată forțat, în perioada aprilie 1941 – aprilie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a locuit împreună cu părinții în satul Pruneni, comuna Aluniș, județul Cluj, localitate care, în anul 1941, se afla sub administrație maghiară. Autoritățile maghiare au propus tatălui reclamantei un contract de muncă, iar încheierea acestui contract îl scutea de recrutarea pe front, în cadrul armatei ungare.

Acceptarea contractului de muncă presupunea mutarea reclamantei, împreună cu familia sa la Baia-Mare. Reclamanta a mai susținut că familia sa a fost apoi îmbarcată forțat într-un vagon de marfă zăbrelit, încuiat cu lacăt și strămutată forțat în Ungaria, în apropierea localității Osztopan, unde au locuit în condiții grele, părinții fiind obligați la un volum mare de muncă, fără salariu, fiind obligați să lucreze și copiii, astfel reclamanta suferind persecuții din motive etnice. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 46 din 15 ianuarie 2003, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.F. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, instanța reținând în motivarea hotărârii că reclamanta nu se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamanta C.F., criticând-o pentru netemeinicie, susținând în esență că, în mod nejustificat, instanța a înlăturat declarațiile martorilor, stabilind că plecarea reclamantei din localitatea de domiciliu nu a fost consecința unei persecuții din motive etnice. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din probele administrate în cauză rezultă că recurenta împreună cu familia sa a părăsit, minoră fiind, în luna aprilie 1941 localitatea de domiciliu, respectiv satul Pruneni, comuna Aluniș, județul Cluj și s-a stabilit până în anul 1945, în Ungaria, în apropierea orașului Kaposvar și a comunei Osztopan, familia sa fiind obligată la muncă, în condiții de viață și de locuit precare, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor B.I. și C.S. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român care, în perioada arătată, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Așa fiind, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și în fond, va fi admisă acțiunea reclamantei. Se va anula hotărârea nr. 5397 din 14 noiembrie 2002, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, obligând pârâta la emiterea unei noi hotărâri, prin care să acorde reclamantei C.F., drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada aprilie 1941 – 6 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.F. împotriva sentinței civile nr. 46 din 15 ianuarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și, în fond, admite acțiunea reclamantei C.F. Anulează hotărârea nr. 5397 din 14 noiembrie 2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2003.