ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 96/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 17 ianuarie 2003, reclamanta Regia Națională a

Pădurilor, prin Direcția Silvică Harghita a solicitat anularea parțială a

Anexei nr.13 la Hotărârea Guvernului nr.1351/2001, în sensul de a se constata

că bunurile înscrise la pozițiile nr.6, 29, 32, 34, 37 și 39, reprezentând

drumuri forestiere, aparțin domeniului public și i-au fost transmise în

administrare, fiind abuziv atestate ca aparținând domeniului public al comunei

Bihor.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin atestarea bunurilor menționate

ca aparținând domeniului public al comunei Bihor, județul Harghita, hotărârea

contestată a fost emisă cu încălcarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și a H.G. nr. 15/1994, în baza căreia rețeaua de drumuri și căi

forestiere a fost trecută în patrimoniul său.

Prin

întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepțiile privind lipsa

calității procesuale active, neîndeplinirea procedurii prealabile și

tardivitatea acțiunii. În temeiul art. 60-63 C. proc. civ., pârâtul a

solicitat introducerea în cauză a autorităților publice locale, care prin

hotărârile adoptate și-au însușit inventarele bunurilor din domeniul public al

unității administrativ-teritoriale.

La data

de 10 februarie 2003, Ministerul Administrației Publice a  formulat cerere de

intervenție în interesul pârâtului, solicitând în principal respingerea

acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa calității procesuale active, iar în

subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin

sentința nr.75 din 27 martie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea ca nefondată și a

respins ca inadmisibile cererile de intervenție și de  chemare în garanție a

Consiliului Județean Harghita și a Consiliului local al comunei Bihor.

Hotărând

astfel, instanța de fond a reținut că prin actul administrativ contestat statul

a transferat drumurile forestiere în domeniul public al comunei Bilbor,

îndeplinind un act de gestiune în sensul dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea

nr.29/1990, exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului

administrativ. Cererile de intervenție și de chemare în  garanție au fost

respinse cu motivarea că, acestea sunt  inadmisibile în  procedura

contenciosului administrativ față de esența actului administrativ, care a fost

emis de autoritatea publică în cadrul activității executive.

Împotriva

acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând

casarea hotărârii în baza art. 304 pct. (7) și pct. (9) C. proc. civ.

În

primul motiv de casare, s-a susținut că hotărârea  atacată cuprinde motive

străine de natura pricinii, întrucât s-a reținut că drumurile forestiere sunt

accesorii ale pădurii și au regimul juridic al dreptului principal, deși aceste

drumuri aparțin statului și nu unităților administrativ-teritoriale, așa cum

s-a prevăzut și în art. 4 din O.G. nr.96/1998, aprobată prin Legea nr.141/1999

și modificată prin Legea nr.75/2002.

Prin

cel de-al doilea motiv de casare, recurenta a susținut că hotărârea atacată

este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea Legii

nr.213/1998 și a O.G. nr.43/1997. Recurenta a arătat  că instanța de fond a

reținut eronat că prin actul atacat a avut loc un transfer al drumurilor

forestiere din domeniul public al statului, fără a se avea în vedere că s-a

aprobat includerea acestor bunuri în domeniul public al comunei Bilbor pe baza

unui inventar în care nu au fost cuprinse.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea va admite prezentul recurs pentru

următoarele considerente:

Instanța

de fond a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, dar cauza a fost

soluționată prin admiterea unei excepții de procedură,  reținându-se în

considerentele hotărârii că actul administrativ contestat este un act de gestiune

săvârșit de stat, în calitate de persoană juridică și pentru administrarea

patrimoniului său, act exceptat de la controlul judecătoresc pe calea

contenciosului administrativ, conform art. 2 lit. d) din Legea nr.29/1990.

În

consecință, este întemeiat acest prim motiv de casare, invocat în baza art. 304

pct. (7) C. proc. civ.., cu privire la considerentele contradictorii din

hotărârea atacată.

De

asemenea, se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea

prevederilor art. 137 C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța

mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac

de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Dispozițiile

legale susmenționate nu au fost respectate în cauză, deoarece la termenul din

13 martie 2003 s-au pus concluzii pe fondul  pricinii, iar prin hotărârea

pronunțată la 27 martie 2003, instanța de fond a soluționat o excepție de

procedură, care nu a fost invocată prin întâmpinare și nici în ședință publică,

nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se astfel principiul

contradictorialității și al dreptului la  apărare.

Totodată,

se constată că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererilor de chemare în

garanție și de intervenție accesorie fără a pune aceste cereri în discuția

părților și la termenul din 6 februarie 2003, a dispus introducerea în cauză a

Consiliului Județean Harghita, fără să existe o cerere în acest sens și fără să

fie motivată citarea autorității publice respective.

Pentru

considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea

atacată și în baza art. 313 C. proc. civ., va trimite cauza spre  rejudecare la

aceeași instanță. Față de soluția dată acestui prim motiv de casare, nu se mai

impune a fi examinate celelalte critici formulate în recurs și care urmează a

fi avute în vedere, sub forma unor apărări de fond, la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Direcția Silvică Harghita din cadrul Regiei Naționale a

Pădurilor împotriva sentinței civile nr.75 din 27 martie 2003 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2004.