ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2596/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 25 octombrie 1999 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanții D.V. și D.C.G.I. au chemat în judecată pe pârâții N.M., M.N., S.C. H.N. SA, pentru obligarea lor să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul 80 din București, compus din 5 camere și dependințe.

În motivarea cererii reclamanții au solicitat compararea titlurilor lor (contractul de vânzare-cumpărare 33371/2 decembrie 1933 transcris la 17782/2 decembrie 1933 și contractul de construire autentificat la nr. 33722 din 2 decembrie 1933 al autorului lor C.D.) cu cel al pârâților (contractul de vânzare cumpărare 1181/21223/31 octombrie 1999). S-a solicitat constatarea că titlul lor este preferabil provenind de la adevăratul proprietar pe când titlul pârâților este realizat după pronunțarea sentinței civile 627 din 24 ianuarie 1996 a Judecătoriei sector 1 prin care li s-a retrocedat apartamentul în discuție. La 25 ianuarie 2000 reclamanții și-au precizat acțiunea solicitând revendicarea imobilului cerere în raport de care contractul 1181/1996 încheiat prin fraudă la lege este nul.

Judecătoria sectorului 1 prin sentința civilă nr.11635 din 19 iunie 2000 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Tribunalul, prin sentința civilă nr. 805/F din 16 noiembrie 2000 a respins acțiunea ca nefondată. S-a constatat autoritate de lucru judecat cu privire la constatarea nulității contractului de cumpărare al pârâților N. Pentru a pronunța această soluție instanța a constatat că prin sentința civilă 627/24 ianuarie 1996, definitivă prin decizia 1149/1997 s-a restituit reclamanților apartamentul 13. Reclamanții nu au dovedit însă identitatea între apartamentul 80 apartamentele revendicate, cu nr. 7 sau 8, situație constatată și de expertiza tehnică efectuată în dosar.

S-a mai reținut că reclamanții au probat cu acte că autorul lor deținea terenul aflat în indiviziune în cota de 18,4% și un contract de construire fără să existe un titlu asupra casei. Situația că autorul reclamanților a avut case se deduce din adresa SC H.N. SA, care confirmă împrejurarea că lui D. C. i s-au naționalizat 13 apartamente, fără însă ca acestea să fie identificate. Instanța a apreciat că și în situația în care s-ar fi făcut dovada identității apartamentului revendicat și cel deținut de pârâți titlul acestora din urmă ar fi preferabil deoarece s-a stabilit cu putere de lucru judecat valabilitatea acestuia. Ca urmare instanța a respins cererea pentru autoritate de lucru judecat.

Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 458/26 septembrie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții D. S-a reținut, în motivarea acestei situații, că pârâții au fost de bună credință pentru că nu au cunoscut despre litigiul asupra imobilului, ei având altă adresă decât apartamentul revendicat. Împotriva acestei soluții au declarat recurs, la 12 noiembrie 2001 în termen legal, reclamanții, invocând motivele arătate de art. 304 pct. 7, 9, 10 și 11 C. proc. civ. S-a arătat în esență în motivele recursului că instanțele au ignorat probele existente în dosar care făceau dovada identității între apartamentul nr. 7 și apartamentul nr. 80 locuit de pârâții N. S-a criticat împrejurarea că instanța a apreciat greșit obiectul pricinii acela de revendicare, în raport de care era necesară compararea titlurilor și nu respingerea pentru autoritate de lucru judecat.

În sfârșit s-a mai criticat soluția pentru că s-au reținut situații de fapt găsite în raport de probele existente la dosar și anume că apartamentul ar fi fost cumpărat de chiriași după obținerea titlului de către reclamanți. În dosar există dovezi contrare în sensul că apartamentul s-a cumpărat la 31 octombrie 1996 după pronunțarea sentinței 627 la 24 ianuarie 1996 și după respingerea la 17 octombrie 1996 a apelului primăriei. Recursul urmează a fi admis constatând că sunt întemeiate motivele invocate în temeiul art. 304 pct. 7, 9 și 10. Cât privește motivul întemeiat pe art. 304 pct. 11 – instanța constată că la data declarării recursului – 12 noiembrie 2001, acest motiv nu mai era posibil de a fi invocat, urmare modificării aduse art. 304 C. proc.

civ., prin O.U.G. nr. 138/2000 care a abrogat pct. 11 al acestui articol. Recursul se consideră întemeiat pe aspecte ce se vor dezvolta în cele ce urmează. Reclamanții au revendicat prin acțiunea introductivă de instanță de la pârâții N.M., M.N. și S.C. H.N. SA, apartamentul nr. 80 compus din 5 camere și dependințe în suprafață de 149,12 mp. În motivarea acestei cereri a fost invocat titlul autorului lor, Dr. C.D. care a cumpărat cu actul de vânzare-cumpărare 323 H/2 decembrie 1993 și a construit conform contractului de construcție autentificat la nr. 33722 din aceeași dată.

S-a solicitat compararea titlului autorului reclamanților cu cel deținut de pârâți și constatarea că este preferabil primul deoarece titlul pârâților este obținut după pronunțarea sentinței civile nr. 627/1996 și după notificările trimise la 5 iulie și respectiv 21 iulie 1996. Între timp au apărut și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care s-a interzis orice vânzare până la clarificarea situației juridice a imobilelor ce fac obiectul unor acțiuni în revendicare. Această acțiune nu a suferit modificări, prin precizarea adusă la fila 60 din dosarul de fond reclamanții nu au schimbat obiectul acesteia, revendicarea apartamentului 80. S-a precizat însă că după naționalizarea fără drept statul român a vândut ilegal imobilul pârâților, un asemenea contract de vânzare-cumpărare fiind nul în virtutea principiului „ quod nullum est nullum producit efectum” și fiind încheiat cu fraudă la lege.

Tribunalul București a soluționat cauza admițând excepția de autoritate de lucru judecat în raport de dispozițiile sentinței civile 9808/17 iunie 1999, definitivă prin decizia civilă 3362/A/26 noiembrie 1999. Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate. Pentru ca să opereze această prezumție legală care să producă efectele arătate de art. 1202 C. civ. este nevoie de tripla identitate care în cauză nu a fost însă realizată. Obiectul celor două acțiuni în discuție este diferit, prima – constatarea nulității a două contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamentul 80 și garsoniera 81, iar secunda - acțiunea de față – revendicarea apartamentului nr. 80 de la etajul V din imobilul situat în str. D.I.D.

Pricina nu se poartă între aceleași părți. În prima acțiune sunt aceiași reclamanți dar pârâții sunt N.M., M.N., A.V.M. și A.D. pe când în prezenta cauză pârâții sunt M.N., N.M. și S.C. H.N. SA. Instanțele, printr-o greșită aplicare a art. 1201 C. civ. au constatat în mod eronat că în cauză ar exista autoritate de lucru judecat. Acțiunea trebuie rezolvată în limitele petitului său, în fond, cu administrarea de probe în revendicare și cu analizarea acestor probe. Văzând că nu au fost pe deplin stabilite împrejurările de fapt, în temeiul art. 14 C. proc. civ. se vor casa atât sentința tribunalului cât și decizia curții de apel, cauza se va trimite instanței de fond pentru rejudecare. Cu această ocazie se va analiza și eventual completa, dacă este cazul probele referitoare la identificarea obiectului revendicării, identitatea între ap. 80 și ap. 7 aflat în posesia pârâților și verificându-se sub acest aspect apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții D.V. și D.C.G.I. împotriva deciziei 458 din 26 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează precum și sentința civilă 805/F din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ și trimite cauza acestei din urmă instanțe, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.