ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2596/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la 25 octombrie 1999

pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanții D.V. și D.C.G.I. au

chemat în judecată pe pârâții N.M., M.N., S.C. H.N. SA, pentru obligarea lor să

le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul 80 din  București,

compus din 5 camere și dependințe.

În motivarea cererii reclamanții au solicitat

compararea titlurilor lor (contractul de vânzare-cumpărare 33371/2 decembrie 1933

transcris la 17782/2 decembrie 1933 și contractul de construire autentificat la

nr. 33722 din 2 decembrie 1933 al autorului lor C.D.) cu cel al pârâților

(contractul de vânzare cumpărare 1181/21223/31 octombrie 1999).

S-a solicitat constatarea că titlul lor este

preferabil  provenind de la adevăratul proprietar pe când titlul pârâților este

realizat după pronunțarea sentinței civile 627 din 24 ianuarie 1996 a

Judecătoriei sector 1 prin care li s-a retrocedat apartamentul în discuție.

La 25 ianuarie 2000 reclamanții și-au  precizat

acțiunea solicitând revendicarea imobilului cerere în raport de care contractul

1181/1996 încheiat prin fraudă la lege este  nul.

Judecătoria sectorului 1 prin sentința civilă

nr.11635 din 19 iunie 2000 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului

București.

Tribunalul, prin sentința civilă nr. 805/F din

16 noiembrie 2000 a respins acțiunea ca nefondată. S-a constatat autoritate de

lucru judecat cu privire la constatarea nulității contractului de cumpărare al

pârâților N.

Pentru a pronunța această soluție instanța a

constatat că prin sentința civilă 627/24 ianuarie 1996, definitivă prin decizia

1149/1997 s-a restituit reclamanților apartamentul  13.

Reclamanții nu au dovedit însă  identitatea

între apartamentul 80 apartamentele revendicate, cu nr. 7 sau 8, situație constatată

și de expertiza tehnică efectuată în dosar.

S-a mai reținut că reclamanții au probat cu acte

că autorul lor deținea terenul aflat în indiviziune în cota de 18,4% și un

contract de construire fără să existe un titlu asupra casei. Situația că

autorul reclamanților a avut case se deduce din adresa SC H.N. SA, care

confirmă împrejurarea că lui D. C. i s-au naționalizat 13 apartamente, fără

însă ca acestea să fie identificate. Instanța a apreciat că și în situația în

care s-ar fi făcut dovada identității apartamentului revendicat și cel deținut

de pârâți titlul acestora din urmă ar fi preferabil deoarece s-a stabilit cu

putere de lucru judecat valabilitatea acestuia. Ca urmare instanța a respins

cererea pentru  autoritate de lucru judecat.

Curtea de Apel București prin decizia civilă nr.

458/26 septembrie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții D.

S-a reținut, în motivarea acestei situații, că

pârâții au fost de bună credință pentru că nu au cunoscut despre litigiul

asupra imobilului, ei având altă adresă decât apartamentul revendicat.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs, la

12 noiembrie 2001 în termen legal, reclamanții, invocând motivele arătate de

art. 304 pct. 7, 9, 10 și 11 C. proc. civ.

S-a arătat în esență în motivele recursului că

instanțele au ignorat probele existente în dosar care făceau dovada identității

între  apartamentul nr. 7 și apartamentul nr. 80 locuit de pârâții N.

S-a criticat  împrejurarea că instanța a

apreciat greșit obiectul  pricinii acela de revendicare, în raport  de care era

necesară compararea titlurilor și nu respingerea pentru autoritate de lucru

judecat.

În sfârșit s-a mai criticat soluția pentru că

s-au reținut situații de fapt găsite în raport de probele existente la dosar și

anume că apartamentul ar fi fost  cumpărat de chiriași după obținerea titlului

de către reclamanți.

În dosar există dovezi contrare în sensul că

apartamentul s-a cumpărat la 31 octombrie 1996 după pronunțarea sentinței 627

la 24 ianuarie 1996 și după respingerea la 17 octombrie 1996 a apelului

primăriei.

Recursul urmează a fi admis constatând că sunt

întemeiate motivele invocate în temeiul art. 304 pct. 7, 9 și 10.

Cât privește motivul întemeiat pe art. 304 pct. 11

– instanța constată că la data declarării recursului – 12 noiembrie 2001, acest

motiv nu mai era posibil de a fi invocat, urmare modificării aduse art. 304 C.

proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000 care a abrogat pct. 11 al acestui articol.

Recursul se consideră întemeiat pe aspecte ce se

vor dezvolta în cele ce urmează.

Reclamanții au revendicat prin acțiunea

introductivă de instanță de la pârâții N.M., M.N. și S.C. H.N. SA, apartamentul

nr. 80 compus din 5 camere și dependințe în suprafață de 149,12 mp. În

motivarea acestei cereri a fost invocat titlul autorului lor, Dr. C.D. care a

cumpărat cu actul de vânzare-cumpărare 323 H/2 decembrie 1993 și a construit

conform contractului de construcție autentificat la nr. 33722 din aceeași dată.

S-a solicitat compararea titlului autorului reclamanților cu cel deținut de

pârâți și constatarea că este preferabil primul deoarece titlul pârâților este

obținut după pronunțarea sentinței civile nr. 627/1996 și după notificările

trimise la 5 iulie  și respectiv 21 iulie 1996. Între timp au apărut și Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care  s-a  interzis orice

vânzare până la clarificarea situației juridice a imobilelor ce fac obiectul

unor acțiuni în  revendicare.

Această acțiune nu a suferit modificări, prin

precizarea adusă la fila 60 din dosarul de fond reclamanții nu au schimbat

obiectul acesteia, revendicarea apartamentului 80.

S-a precizat însă că după naționalizarea fără

drept statul român a vândut ilegal imobilul pârâților, un asemenea contract de

vânzare-cumpărare fiind nul în virtutea principiului „

quod nullum est nullum

producit efectum”

și fiind încheiat cu fraudă la lege.

Tribunalul București a soluționat cauza admițând

excepția de autoritate de lucru judecat în raport de dispozițiile sentinței

civile 9808/17 iunie 1999, definitivă prin decizia civilă 3362/A/26 noiembrie 1999.

Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ. este

lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în

contra lor, în aceeași calitate.

Pentru ca să opereze această prezumție legală

care să producă efectele arătate de art. 1202 C. civ. este nevoie de tripla

identitate care în cauză nu a fost însă realizată. Obiectul celor două acțiuni

în discuție este diferit, prima – constatarea nulității a două contracte de

vânzare-cumpărare pentru apartamentul 80 și garsoniera 81, iar secunda  -

acțiunea de față – revendicarea apartamentului nr. 80 de la etajul V din

imobilul situat în str. D.I.D. Pricina nu se poartă între aceleași părți. În

prima acțiune sunt aceiași reclamanți dar pârâții sunt N.M., M.N., A.V.M. și A.D.

pe când în prezenta cauză pârâții sunt M.N., N.M. și  S.C. H.N. SA.

Instanțele, printr-o greșită aplicare a art. 1201

C. civ. au constatat în mod eronat că în cauză ar exista autoritate de lucru

judecat.

Acțiunea trebuie rezolvată în limitele petitului

său, în fond, cu administrarea de probe în revendicare și cu analizarea acestor

probe.

Văzând că nu au fost pe deplin stabilite

împrejurările de fapt, în temeiul art. 14 C. proc. civ. se vor casa atât

sentința tribunalului cât și decizia curții de apel,  cauza se va trimite

instanței de fond pentru rejudecare.

Cu această ocazie se va analiza și eventual

completa, dacă este cazul probele referitoare la identificarea obiectului

revendicării, identitatea între ap. 80 și ap. 7 aflat în posesia pârâților și

verificându-se sub acest aspect apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții D.V. și D.C.G.I.

împotriva deciziei 458 din 26 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, pe care o casează precum și sentința civilă 805/F din 16

noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ

și trimite cauza acestei din urmă instanțe, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2003.