Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 820/2003

HOTĂRÂRE
28.02.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 820/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul înregistrat la 18 iulie 2001 la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, recurenta Cooperativa de Credit B.P. Ardealul și B. Drobeta Turnu Severin a solicitat în contradictoriu cu intimata Banca Națională a României, să se desființeze Hotărârea nr. 136 din 22 iunie 2001, a Consiliulului de Administrație al Băncii și să se dispună avizarea prealabilă, conform art. 252 din O.U.G. nr. 97/2000, modificată prin O.UG. nr. 272/2000, privind organizațiile cooperatiste de credit.

În motivarea recursuluui s-a susținut că prin actul atacat, Banca Națională a României i-a respins cererea privind avizarea prealabilă, argumentând o atare măsură prin încălcarea prevederilor art. 250, în sensul că nu a remis declarația corespunzătoare cerințelor de formă și de fond, din care să rezulte că nu se află în situația de a nu-și fi onorat integral obligațiile scadente. Contrar celor reținute în actul atacat cu recurs, recurenta a arătat că a rezultat din divizarea Cooperativei de Credit B.P. Ardealul și B. Reșița, fiind înmatriculată în Registrul Comerțului, la 16 martie 2001, că în nota de constatare din 12 iunie 2001 s-a precizat că s-au făcut viramentele obligațiilor scadente, până la 30 aprilie 2001, plătind chiar în plus, suma de 180.859 lei, că activul net determinat pe baza bilanțului de divizare la data de 31 mai 2001 și pe baza balanței, verificat la 30 aprilie 2001, era pozitiv.

De asemenea, s-a mai susținut că și în lunile mai - iulie 2001 a înregistrat un activ net pozitv și că a plătit impozitele pe salarii, C.A.S. și contribuții la Fondul de pensii. Curtea, analizând recursul, urmează să constate că actul atacat întrunește condițiile de legalitate, recurenta neîndeplinind condițiile de formă și de fond, prevăzute la art. 250 teza a II-a din O.U.G. nr. 97/2000, pentru a se putea determina dacă organizația Cooperativei de Credit nu se află în situația de a nu-și fi onorat integral obligațiile scadente.

Din actul încheiat de Direcția Reglementare și Autorizare din cadrul Băncii Naționale a României, a rezultat că cele trei documente prezentate de recurentă și invocate și în motivele de recurs, aveau deficiențe de formă și conținut, astfel Anexa 3 a fost prezentată în formă neautentică, nedatorată, neînregistrată și fără elemente de identificare a semnăturilor, Anexa 4 referitoare la fișa de calcul a activului net din 28 februarie 2001, conținea aceleași vicii, Anexa 5 era incompletă, iar Anexa 6 nu conținea elemente de identificare a cooperativei și a semnatarului. De asemenea, din procesul-verbal din 6 iunie 2001, încheiat ca urmare a unei noi verificări, au rezultat obligații scadente neonorate, astfel că motivele invocate de recurentă nu sunt de natură să modifice decizia Băncii Naționale Române, cererea de avizare prealabilă solicitată de acesta nefiind conformă cu prevederile art. 252 din O.U.G.

nr. 97/2000, privind organizațiile cooperatiste de credit, modificată prin O.U.G. nr. 272/2000.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Cooperativa de Credit B.P. Ardealul și B. Drobeta Turnu Severin, împotriva hotărârii nr. 136 din 22 iunie 2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2793/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Banca Națională a României, prin Hotărârea nr. 20 din 11 mai 2001, a respins cererea formulată de C.C. B.P.A.B. O.C. cu sediul în Reșița, privind avizarea
ÎCCJ 2003-04-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1490/2003
. 114/1999, care a blocat fuzionarea și divizarea cooperativelor de credit în bănci populare, înființate în baza Legii nr. 109/1996. Prin cererea depusă la 23 ianuarie 2002, recurentele au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozi
ÎCCJ 2003-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 799/2003
.133/ 22.06.2001 adoptată de Consiliul de Administrație al B.N.R. În motivarea celor două hotărâri s-a reținut, în esență, că recurenta nu îndeplinea condițiile legale pentru a i se acorda avizul prealabil de reorganizare, deoarece, la data
ÎCCJ 2003-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2003
. În motivarea cererii s-a arătat că atât prin hotărârea nr.20 din 11 mai 2001 a Băncii Naționale a României cât și prin Hotărârea nr.72/2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României s-au încălcat dispozițiile constituț
ÎCCJ 2003-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 819/2003
e prin intermediul CCCP și se arată că ea s-a constituit în urma divizării CCBPAB, proces care s-a finalizat în perioada depunerii documentelor. Recursul este nefondat. CCBPAB - OC s-a înființat prin divizarea CCBPAB și face parte din categ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă