ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 980/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 19octombrie 1999, reclamanta SC O.I. SRL București a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană București - Vama Târguri și Expoziții, solicitând obligarea pârâtei să-i răspundă la contestația înregistrată la nr. 18.115 din 3 septembrie 1999. Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 256 din 12 martie 2002 a secției de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea precizată, în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcției Generale a Vămilor, de a-i soluționa contestația și a dispus obligarea pârâtei de a emite decizie, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, cu referire la art. 166-171 C. vam.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a formulat plângere împotriva actelor constatatoare, cu nr. 18115/1999, pârâta refuzând să o soluționeze și împiedicând astfel societatea, de a continua procedura de contestare conform art. 166-171 C. vam. Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtele au învederat că instanța a reținut în mod eronat refuzul autorității vamale, de a soluționa plângerea societății, cât timp prin decizia nr. 2015 din 20 octombrie 1999, Direcția Generală a Vămilor a respins contestația formulată de reclamantă, împotriva procesului-verbal de control nr. 1152 din 10 mai 1999, iar prin decizia nr. 2218 din 12 septembrie 2000, aceiași instituție a respins contestația privind actele constatatoare nr. 830 și nr. 831 din 6 august 1999. Examinând cauza în raport cue motivul invocat și având în vedere prevederile art. 304 și ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, la data de 19 februarie 2002 în fond după casare, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită soluționarea plângerii înregistrată sub nr. 18115 din 3 septembrie 1999, privind anularea actelor constatatoare nr. 830 și nr. 831 din 6 august 1999. Această plângere este îndreptată împotriva actelor constatatoare nr. 830 și nr. 831/1999, întocmite de Vama Târguri și Expoziții și nu a fost soluționată până în prezent, deciziile menționate de pârâte referindu-se la procesul-verbal nr. 1152 din 10 mai 1999 și la alte contestații formulate de aceiași societate. Astfel, prin decizia nr. 2015 din 20 octombrie 1999, se respinge ca inadmisibilă, contestația înregistrată sub nr. 21627 din 6 iulie 1999, împotriva procesului-verbal de control nr. 1152/1999.

Prin decizia nr. 2218 din 12 septembrie 2000, Direcția Generală a Vămilor a respins contestația înregistrată sub nr. 24772 din 30 mai 2000, menținând decizia nr. 26 din 8 mai 2000 a Direcției Regionale Vamale Interjudețene București. De menționat că prin această decizie s-a respins contestația înregistrată sub nr. 4984 din 23 martie 2000, cu motivarea că societatea a depășit termenul legal de 30 de zile, pentru a sesiza autoritatea vamală. Or, pârâtele n-au avut în vedere faptul că reclamanta a depus plângere împotriva actelor constatatoare nr. 830 și nr. 831 din 6 august 1999, încă de la data de 3 septembrie 1999, cu nr. 18115, deci cu respectarea termenului prevăzut de lege. În consecință, soluția instanței este legală și temeinică, Curtea urmând a respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană București, împotriva sentinței civile nr. 256 din 12 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.