ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 980/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

19octombrie 1999, reclamanta SC O.I. SRL București a chemat în judecată

Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană

București - Vama Târguri și Expoziții, solicitând obligarea pârâtei să-i

răspundă la contestația înregistrată la nr. 18.115 din 3 septembrie 1999.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 256 din 12 martie 2002 a secției de contencios

administrativ, a admis în parte acțiunea precizată, în sensul că a constatat

refuzul nejustificat al Direcției Generale a Vămilor, de a-i soluționa

contestația și a dispus obligarea pârâtei de a emite decizie, conform art. 11

alin. (1) din Legea nr. 29/1990, cu referire la art. 166-171 C. vam.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamanta a formulat plângere împotriva actelor

constatatoare, cu nr. 18115/1999, pârâta refuzând să o soluționeze și

împiedicând astfel societatea, de a continua procedura de contestare conform

art. 166-171 C. vam.

Împotriva sentinței au declarat

recurs pârâtele Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală

Interjudețeană București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtele au învederat că

instanța a reținut în mod eronat refuzul autorității vamale, de a soluționa

plângerea societății, cât timp prin decizia nr. 2015 din 20 octombrie 1999,

Direcția Generală a Vămilor a respins contestația formulată de reclamantă,

împotriva procesului-verbal de control nr. 1152 din 10 mai 1999, iar prin

decizia nr. 2218 din 12 septembrie 2000, aceiași instituție a respins

contestația privind actele constatatoare nr. 830 și nr. 831 din 6 august 1999.

Examinând cauza în raport cue

motivul invocat și având în vedere prevederile art. 304 și ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Astfel cum rezultă din actele

dosarului, la data de 19 februarie 2002 în fond după casare, reclamanta și-a

precizat acțiunea, în sensul că solicită soluționarea plângerii înregistrată

sub nr. 18115 din 3 septembrie 1999, privind anularea actelor constatatoare nr.

830 și nr. 831 din 6 august 1999.

Această plângere este îndreptată

împotriva actelor constatatoare nr. 830 și nr. 831/1999, întocmite de Vama

Târguri și Expoziții și nu a fost soluționată până în prezent, deciziile

menționate de pârâte referindu-se la procesul-verbal nr. 1152 din 10 mai 1999

și la alte contestații formulate de aceiași societate.

Astfel, prin decizia nr. 2015 din 20

octombrie 1999, se respinge ca inadmisibilă, contestația înregistrată sub nr.

21627 din 6 iulie 1999, împotriva procesului-verbal de control nr. 1152/1999.

Prin decizia nr. 2218 din 12

septembrie 2000, Direcția Generală a Vămilor a respins contestația înregistrată

sub nr. 24772 din 30 mai 2000, menținând decizia nr. 26 din 8 mai 2000 a

Direcției Regionale Vamale Interjudețene București.

De menționat că prin această decizie

s-a respins contestația înregistrată sub nr. 4984 din 23 martie 2000, cu

motivarea că societatea a depășit termenul legal de 30 de zile, pentru a sesiza

autoritatea vamală.

Or, pârâtele n-au avut în vedere

faptul că reclamanta a depus plângere împotriva actelor constatatoare nr. 830

și nr. 831 din 6 august 1999, încă de la data de 3 septembrie 1999, cu nr.

18115, deci cu respectarea termenului prevăzut de lege.

În consecință, soluția instanței

este legală și temeinică, Curtea urmând a respinge recursul declarat în cauză,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană

București, împotriva sentinței civile nr. 256 din 12 martie 2002 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 martie 2003.