ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 48/2004

S-au luat în examinare recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de către Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr.838 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și intimații-pârâți Direcția Regională Vamală Interjudețeană București, precum și Biroul Vamal Târguri și Expoziții București, toate cele trei părți fiind reprezentate de consilierul juridic M.S., recurentul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru care a răspuns procurorul A.B.

și intimata-reclamantă S.C. „O.R.” SA București, reprezentată de avocatul R.M. Procedura completă. Procurorul A.B. a arătat că nu stăruie asupra primului motiv de recurs și a solicitat admiterea celorlalte motive de recurs, casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță a sentinței atacate pentru efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă prin care să se stabilească dacă ponderea activității desfășurate de societate este producția. Cu privire la recursul declarat de autoritatea Națională a Vămilor, a susținut admiterea recursului pentru motivele formulate în recurs. Consilierul juridic M.S. a pus concluzii de admitere atât a recursului propriu, cât și a celui declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, casarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală și în fond, respingerea acțiunii pentru motivele dezvoltate în cererile de recurs.

Reprezentantul intimatei-reclamante S.C. „O.R.” SA, a pus concluzii de respingere a ambelor recursuri ca nefondate, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Societatea comercială „M.I.” SRL, în prezent „O.R.” SA București, în contradictoriu cu Biroul Vamal Târguri și Expoziții, Direcția Regională Vamală București și Direcția Generală a Vămilor, a solicitat anularea actului constatator nr.279 din 3.04.2000 încheiat de primul pârât, a hotărârii de respingere nr.11727 din 11.05.2000 a plângerii, a deciziei de respingere nr.41 din 30.08.2000 emisă de ultima pârâtă ca și a deciziei nr.2898 din 21.12.2000 prin care s-a respins contestația.

Prin precizarea de acțiune din 8.02.2001, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr.2898 din 21.12.2000 emisă de Direcția Regională Vamală București, ca urmare a anulării deciziei nr.2898/2000 a D.G.V., a răspunsului nr.11727 din 11.05.2000 emis de Biroul Vamal Târguri și Expoziții, ca urmare a anulării deciziei nr.41/2000 și a actului constatator nr.279 din 3.04.2000 a Biroului Vamal Târguri și Expoziții, ca urmare a anulării răspunsului nr.11727/2000 a aceluiași emitent. Reclamanta a solicitat exonerarea de la plata sumei de 532.371.470 lei reprezentând taxe vamale și 862.974.166 lei majorări de întârziere aferente. S-a arătat că, firma a importat subansamble de televizoare, destinate producției de televizoare.

În urma verificării activității de import a societății, s-a încheiat procesul-verbal nr.132/ C 3 din 22.02.2000 de Brigada de Supraveghere și Control Vamal București, prin care s-a considerat eronat că subansamblele ar avea caracteristicile esențiale ale produsului finit, respectiv televizoare. În realitate, aceste subansamble reprezintă materii prime, iar acestea din urmă pentru a fi produs finit urmează a li se încorpora o serie de alte elemente tehnice și economice.

Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ, prin sentința nr.838 din 23.09.2002, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a exonerat pe reclamantă de plata sumelor de 532.371.470 lei taxe vamale și 862.974.166 lei majorări de întârziere, reținând concluziile raportului de expertiză că nu se justifică schimbarea încadrării tarifare la codul 8528 – receptor de televiziune în culori unde se aplică taxe vamale de 42%, materiile-prime, componente tv., neprezentând caracteristicile esențiale ale produsului finit – televizorul. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor, au declarat recurs și au solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond respingerea acțiunii, iar în subsidiar, Parchetul a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât: - nu s-au respectat formele procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă (art.304 pct.5 Cod procedură civilă); - Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă). Se arată că soluția s-a dat având în vedere concluziile expertizei contabile și răspunsul la obiecțiuni, or, instanța, în baza rolului activ trebuia să ceară Biroului de expertize un expert vamal, singurul competent în efectuarea expertizei, având ca obiectiv încadrarea tarifar-vamală a produselor importate.

S-a interpretat greșit regula 2A din Regulile generale pentru interpretarea sistemului armonizat, astfel, constatarea organelor vamale că s-au prezentat în vamă Tv. demontate, este corectă. Instanța a făcut o greșită aplicare a art.13 din Legea nr.35/1991, considerând că în baza certificatului de investitor nr.7603/1992 eliberat de Agenția Română de Dezvoltare, societatea beneficiază de scutire de taxe vamale, întrucât nu a verificat când a fost pus în funcțiune obiectivul și dacă activitatea reclamantei este de producție. Înscrisul de la fila 133 nu este relevant întrucât este greu de presupus că o societate înființată în 1992 a fost pusă în funcțiune după 6 ani. Autoritatea Națională a Vămilor și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și 19 Cod procedură civilă, aplicarea greșită a legii în ce privește încadrarea tarifară și nepronunțarea asupra dovezilor propuse de ea.

Se arată că la stabilirea încadrării tarifare nu s-au aplicat regulile generale privind sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, prin soluția dată, instanța a încălcat regula generală 2A. La vămuire reclamanta a prezentat TV nemontate, sub formă de seturi componente, seturi de piese care prin ansamblare conduc la obținerea de receptoare TV. Societatea asamblează și vinde TV (produse finite) care se încadrează la același cod tarifar cu produsele importate, astfel că nu au fost respectate prevederile Ordonanței Guvernului nr.3/1996 privind calificarea noțiunii de producție proprie în aplicarea regimului vamal aferent investițiilor, aprobate prin Legea nr.9/1996. Se susține că singurul competent cu încadrarea tarifară este expertul vamal, astfel că numai o expertiză efectuată de acesta este concludentă și utilă cauzei.

Recursurile sunt fondate. Din declarațiile vamale de import nr.I 174 din 14.08.1998; nr. 4980 din 2.04.1998 și nr.31130 din 28.08.1998 depuse și înregistrate la Biroul Vamal Târguri și Expoziții, în baza facturilor externe nr.284 din 12.08.1998, nr.144 din 30.03.1998 și nr.305 din 25.08.1998 emisă de Western Export – Singapore, societatea reclamantă a importat tuburi TV, carcase TV, plăci de bază TV, seturi difuzoare TV, în scutire de la plata taxelor vamale. Materiile prime importate aferente declarațiilor vamale au fost încadrate la următoarele poziții tarifare: 8540.11.15 (tuburi TV), 8529.90.59 (carcase TV), 8529.90.70 (plăci de bază) și 8518.21.90 (difuzoare TV).

Inspectorii de specialitate din cadrul Brigăzii de Supraveghere și Control Vamal București, în urma controlului efectuat au constatat că încadrarea mărfurilor a fost făcută eronat, încadrarea corectă fiind la codul 8528 (receptor de televiziune în culori, având procent taxe vamale de 42%), deoarece materiile prime declarate conferă caracteristicile esențiale ale produsului finit. Societatea reclamantă a contestat încadrarea tarifară făcută de organul de control și a cerut efectuarea unei expertize. Proba a fost încuviințată de instanță, iar concluzia a fost favorabilă pentru intimată, aceeași soluție menținându-se și la obiecțiuni la care s-a răspuns de un alt expert.

Recurentele susțin că proba nu este concludentă întrucât s-a efectuat de către experți contabili, or, singurul competent să se pronunțe în această materie este expertul vamal și că s-a interpretat greșit regula nr.2A din Regulile Generale pentru Interpretarea Sistemului Armonizat și Notele explicative elaborate de Organizația Mondială a Vămilor la Bruxelles. Curtea reține ca justificată doar critica pe fondul expertizei efectuate și nu și cea privind competența exclusivă a expertului vamal. Expertul contabil având cunoștințe de specialitate și în domeniul vamal este autorizat și la efectuarea expertizelor, având ca obiectiv încadrarea tarifară vamală. Art.201 alin.3 Cod de procedură civilă, stabilește că „în domeniile strict specializate, în care nu există experți autorizați, se poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalități ori specialiști din domeniul respectiv”.

De precizat că, clasificarea tarifară a bunurilor trebuie să se realizeze în deplină concordanță cu prevederile Regulilor Generale de Clasificare și ale Notelor explicative ale sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, documente internaționale elaborate de Organizația Mondială Vamală de la Bruxelles, la care România a aderat prin Legea nr.98/1996. Conform Regulei Generale nr.2A, un articol, chiar incomplet sau nefinit, dacă prezintă caracteristicile esențiale ale articolului complet sau finit, se clasifică la poziția tarifară corespunzătoare articolului complet sau finit. Această regulă se aplică și în cazurile în care bunurile importate sunt prezentate în stare demontată sau nemontate.

Dispozițiile acestei reguli se aplică acelor articole care nu pot fi utilizate ca atare, având aproximativ forma sau profilul piesei ori obiectului finit, și care pot fi utilizate numai pentru fabricarea acelei piese sau acelui obiect căruia i-au fost destinate și, numai în mod excepțional, în alte scopuri. Instanța de fond a înlăturat această regulă, considerând că ansamblele importate nu prezintă caracteristicile esențiale ale articolului complet sau finit, deoarece un tub TV sau o carcasă TV nu echivalează cu produsul finit, respectivul televizor color. S-a omis nejustificat că raportat la modul de prezentare a produselor importate în vamă și la faptul că societatea reclamantă deține o linie de asamblare televizoare color, obiectul importului nu l-au constituit carcase sau tuburi TV separate, ci elemente esențiale, seturi dintr-un televizor color care formau numai obiectul unei ansamblări.

Reclamanta este beneficiara certificatului de investitor nr.7603 din 28.01.1992 eliberat de Agenția Română de Dezvoltare și beneficiază conform art.13 din Legea nr.31/1991 de scutire de plata taxelor vamale o perioadă de 2 ani de la data primirii în gestiune a obiectivului pentru materii prime, materiale și subansambluri destinate producției. Ordonanța Guvernului nr.3/1996 privind calificarea noțiunii de producție proprie în aplicarea regimului vamal aferent investițiilor străine (publicată în Monitorul Oficial nr.19 din 26.01.1996), aprobată prin Legea nr.9/1996, arată: „Prin producție proprie în aplicarea regimului vamal aferent investițiilor străine, reglementat prin art.5 din O.G.

nr.12/1995, aprobată prin Legea nr.59/1995, se înțelege folosirea efectivă a materiilor prime, materialelor, pieselor de schimb și componentelor importate, care se încadrează la un cod tarifar de 6 sau de 8 cifre din Tariful Vamal de Import al României, supuse unor procese de prelucrare, transformare sau asamblare, în vederea obținerii unor bunuri cu caracteristici tehnico-funcționale sau de altă natură, distincte față de cele ale bunurilor importate, încorporate fizic sau valoric în produsul nou rezultat, care se încadrează la rândul său la un alt cod tarifar de 6 sau 8 cifre, prevăzut în Tariful Vamal al României”. În speță, intimata asamblează și vinde televizoare (produse finite) care se încadrează la același cod tarifar cu produsele importate.

În consecință, soluția instanței de admitere a acțiunii și de anulare a actelor contestate nu se justifică, taxele vamale cât și majorările de întârziere stabilite în sarcina intimatei societăți conform art.13 din Ordonanța Guvernului nr.11/1996, fiind legal datorate. Se va lua act că Parchetul nu a mai stăruit în primul motiv de recurs privind nerespectarea formelor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă. În consecință, în baza art.312 pct.1 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursurile declarate, a se casa sentința atacată și în fond se va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de Direcția Generală a Vămilor, actualmente Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva Sentinței civile nr.838 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2004.