Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1461/2003

HOTĂRÂRE
08.04.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1461/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La 1 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.506/CA/2002-P din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 1 aprilie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 8 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 14 august 2002 reclamanta C.C. a solicitat anularea hotărârii nr.672/2002 a Casei Județene de Pensii Satu Mare și obligarea pârâtei să recunoască faptul că beneficiază de drepturile conferite de O.G. nr.105/1999 în calitate de soție supravițuitoare a numitului C.I.

născut în timpul refugiului părinților acestuia. Prin sentința civilă nr.506/2002 a Curții de Apel Oradea acțiunea a fost admisă în conformitate cu dispozițiile art.3 din Legea nr.189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta invocând Precizările nr.1026/2002 ale C.N.P.A.D.A.S., care menționează că nu beneficiază de prevederile O.G. nr.105/1999 copiii născuți în perioada de strămutare a părinților. Verificând cauza în funcție de motivul de recurs formulat în lumina dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că sentința este legală și temeinică. Potrivit dispozițiilor art.1 lit.c din O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice fiind strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr.127/2000 au fost asimilate persoanelor strămutate și cele refugiate. Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada de refugiu. Nu există nici o rațiune pentru care copiilor născuți în timpul refugiului părinților să nu li se acorde drepturile prevăzute de O.G. nr.105/1999, soluția instanței de fond fiind legală și echitabilă. Cum reclamanta este soția supraviețuitoare a numitului C.I., născut la 4 ianuarie 1945 în timpul refugiului părinților săi în comuna Luncani, județul Cluj și decedat la data de 11 noiembrie 1991 în orașul Carei, curtea de apel a apreciat în mod corect că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art.3 din Legea nr.189/2000.

Cât privește invocarea de către recurentă a Precizărilor nr.1026/2002 de C.N.P.A.D.A.S., aceasta va fi înlăturată întrucât este nelegală. Precizările respective reprezintă doar punctul de vedere al autorității ierarhic superioare recurentei și nefiind în conformitate cu legea nu va fi luat în considerare de instanță. Pe cale de consecință recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinței conform dispozițiilor art.306 alin.2 Cod procedură civilă.

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.506/CA/2002-P din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1402/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.507/CA/P din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal au lipsit părțile. Procedura completă. S-a referit că rec
ÎCCJ 2003-03-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1257/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței nr.511/CA/2002-P din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Sat
ÎCCJ 2003-05-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1775/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 29 octombrie 2002, reclamanta S.J. a solicitat anularea hotărârii nr. 929/2002 a Casei Județeane de Pensii Satu Mare și
ÎCCJ 2003-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1451/2003
itatea în care părinții au fost stsrămutați au avut același statut cu părinții în perioada strămutării momentul de când a început persecutarea lor situându-se de la data nașterii până la data retrocedării pământului românesc. Precizările Ca
ÎCCJ 2003-03-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1058/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.432/CA/2002-P din 9 septembrie 2002 a Curții de apel Oradea. La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii S
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă