ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2069/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2069/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra conflictului negativ de
competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de
30 septembrie 2001, reclamanta P.E. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul
Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și SC A. SA Lupeni, solicitând anularea
în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor seria M 07 nr. 1356 din 29 aprilie 1996 pentru suprafața de 665 mp,
anularea parțială a încheierii de carte funciară și intabularea pe numele
reclamantei a terenului respectiv.
Pârâta SC A. SA Lupeni a depus la
data de 24 ianuarie 2002 cerere reconvențională, solicitând anularea titlului
de proprietate nr. 42026 din 7 mai 2001, eliberat reclamantei de Prefectura
județului Harghita.
Prin sentința civilă nr. 1045 din 18
aprilie 2002, Judecătoria Ordoheiu Secuiesc, sesizată cu judecarea litigiului,
a disjuns acțiunea principală de cererea reconvențională și a dispus declinarea
în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, a competenței de judecare a cererii de
anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța a reținut că, întrucât certificatul de atestare este un act
administrativ de autoritate, competența soluționării cererii de anulare revine
curții de apel, conform art. 3 pct. C. proc. civ.
La rândul său, prin sentința nr. 30
din 10 februarie 2002, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de
contencios administrativ, a dispus declinarea competenței de soluționare în
favoarea Judecătoriei Ordoheiu Secuiesc.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța a reținut că, întrucât actul administrativ în litigiu a intrat în
circuitul civil la 24 iulie 1997 prin intabularea în cartea funciară, nu mai
poate fi anulat pe calea procedurii reglementate de Legea nr. 29/1990, ci numai
potrivit acțiunii de drept comun, astfel cum s-a declanșat inițial litigiul
care, având aceste capete de cerere, nici nu poate fi judecat fracționat.
Examinând conflictul negativ de
competență, Curtea va constata că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3
pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora curțile de apel judecă procesele și
cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și
instituțiilor centrale.
Astfel, Curtea reține că natura
juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor este aceea a unui act administrativ de autoritate, constitutiv de
drepturi.
Împrejurarea că, prin caracterul
dreptului de proprietate atestat, din certificatul atacat se nasc și efecte
juridice de drept civil, nu modifică natura juridică a actului. Prin intabularea
în cartea funciară, înscrisul în litigiu a intrat în circuitul civil, dar acest
fapt nu schimbă structura raporturilor care au determinat emiterea actului și
nici caracterul lui de autoritate.
În consecință, instanței de
contencios administrativ îi revine competența de a cenzura decizia autorității
publice emitente și efectele produse față de persoanele fizice sau juridice
vizate.
Față de cele expuse mai sus, Curtea
va stabili competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel
Târgu-Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare
a cauzei privind pe reclamanta P.E., în contradictoriu cu pârâții, Ministerul
Agriculturii, Alimentației și Pădurilor; SC A. SA Lupeni, județul Harghita,
Prefectura județului Harghita și Consiliul Local al comunei Corund, județul
Harghita, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 28 mai 2003.