ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3334/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 31 octombrie 2002, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, anularea hotărârilor nr. 57 din 11 septembrie 2002 și nr. 1435 din 23 aprilie 2002 emise de pârâtă, ca nelegale. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, în mod eronat, ignorând documentele pe care le-a depus, pârâta i-a recunoscut din perioada totală de 4 ani și 5 luni de refugiu, în intervalul 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, doar 11 luni și 11 zile. A susținut că, împreună cu familia, au fost nevoiți să se refugieze, în perioada arătată, din localitatea Tereblecea din fostul județ Rădăuți datorită persecuțiilor etnice exercitate ca urmare a ocupării teritoriului de către armata sovietică.

Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 120/CA din 9 decembrie 2002 a admis acțiunea, a anulat hotărârile atacate și a obligat pârâta să emită reclamantului hotărâre prin care să-i recunoască drepturile conferite de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 începând cu 25 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, din probele administrate, respectiv înscrisuri și declarații de martori, rezultă că reclamantul se încadrează în prevederile legale mai sus-menționate, fiind refugiat împreună cu familia, pe perioada arătată, de 4 ani și 5 luni, din Basarabia ca urmare a ultimatului sovietic adresat guvernului român la 21 iunie 1940. De altfel, prin hotărâri judecătorești, depuse la dosar și alte persoane împreună cu care s-a refugiat și reclamantul (pentru care și fratele acestuia) au obținut recunoașterea drepturilor compensatorii pe toată perioada arătată.

Cât privește înscrisul depus în copie parțial lizibilă, despre care pârâta a susținut că ar fi un buletin de evacuare a familiei S., din anul 1944 luna martie 25, acesta a fost înlăturat ca nerelevant, față de tot materialul probator concordant. Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, care a solicitat casarea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta a susținut, în esență, că soluția s-a pronunțat printr-o interpretare eronată a probelor administrate și o aplicare eronată a dispozițiilor legale în materie. A subliniat că, față de mărturiile extrajudiciare cu o valoare probatorie discutabilă, actele depuse nu conțin date privitoare la situația intimatului-reclamant, ci numai cu privire la părinții săi și numai pentru perioada 1944-1945, așa cum rezultă fără dubiu din buletinul nominal de evacuare nr. 54, aflat la dosar.

Recursul este nefondat. Din declarațiile autentice ale martorilor S.O., C.I., P.V. și D.V. rezultă că intimatul – reclamant s-a refugiat împreună cu familia din comuna Tereblecea în România în septembrie 1940, fără să se mai întoarcă în localitatea natală. Atestările acestor martori sunt, după cum corect a reținut prima instanță, concordante cu buletinele de înscriere la biroul populației, eliberate la 25 septembrie 1940 de Comisariatul de Poliție Pașcani pe numele părinților intimatului S.A. și S.L., cu brevetul de înscriere pentru meseria de cojocar a tatălui și matricola școlară a intimatului. Actul pe care se fundamentează susținerile recurentei este o copie greu lizibilă, necertificată, care conține date neconcordante.

Concluzia pe care dorește să o inducă recurenta că au existat două perioade de refugiu, prima numai a părinților, este o simplă supoziție, neputându-se solicita intimatului să facă proba negativă în sensul înlăturării ei. Ca atare, nefăcându-se o dovadă pertinentă și convingătoare a susținerilor recurentei, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Iași împotriva sentinței civile nr. 120/CA din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2003.