ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1203/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1203/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul
declarat de reclamanta S.C. „E. I.” S.R.L. Cluj Napoca împotriva deciziei
nr.128 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Cluj – secția civilă.
La apelul nominal se prezintă
recurenta-reclamantă prin consilier juridic G.A., precum și intimata-pârâtă
D.G.M.prin avocat B.V.
Procedura completă.
Consilier juridic G.A. solicită
admiterea recursului astfel cum a fost formulat și depune la dosar concluzii
scrise.
Avocat B.V. solicită respingerea
recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2000 la Tribunalul Cluj, S.C.”E.I.”S.R.L.
cu sediul în Cluj Napovca a chemat în judecată civilă pe P.M.G.pentru ca în
contradictoriu să se constate că antecontractul pe care l-au încheiat la 19 mai
2000 în scopul vânzării cumpărării unor imobile, teren în suprafață de 163 m.p.
și trei corpuri de clădire situate în Cluj Napoca str.A.Densușianu nr.33, numai
parțial înmatriculate în C.F., a fost reziliat deplin drept din culpa pârâtei
vânzătoare și ca urmare să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de
161.000.000 lei echivalentul în lei a sumei de 7000 USD arvună nerestituită,
sub condiția reactualizării sumei potrivit cursului de schimb leu-dolar de la
data plății.
Reclamanta
a susținut în esență că pârâta s-a angajat prin antecontractul din 19 mai 2000
să îi vândă imobilele menționate, iar în vederea perfectării actului de
vânzare-cumpărare în termen de 3 săptămâni de la convenție, să aducă la
îndeplinire în calitate de proprietar toate măsurile și formalitățile necesare
înscrierii în C.F. a două dintre clădirile promise, care nu erau legal
evidențiate și să se prezinte la sediul societății la data de 8 iunie 2000
extrasul de C.F.
S-a
pretins însă că pârâta nu și-a îndeplinit până la termenul stipulat și nici
ulterior obligația, astfel încât potrivit clauzelor convenției este îndatorată
la restituirea sumelor achitate până în momentul desființării de plin drept,
conform pactului comisoriu inserat în antecontract.
Prin
întâmpinarea formulată, pârâta D.G.Mfostă P. a cerut respingerea acțiunii
susținând că potrivit clauzelor convenției, nu datorează restituirea arvunei
întrucât nu are culpa pentru neperfectarea contractului, aceasta datorându-se
reclamantei care nu și-a îndeplinit principala obligație de plată a prețului,
la datele convenite, respectiv 8 iunie 2000 și 8 august 2000, de care era
condiționată și întocmirea vânzării în forma autentică.
Prin
sentința civilă nr.91 din 7 martie 2001 Tribunalul Cluj – Secția Civilă a
respins acțiunea ca nefondată cu consecința obligării reclamantei la
cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut în cosiderarea probelor administrate
în cauză la cererea părților și a dispozițiilor art.969,1020-1021 C.civ.în
conformitate cu care a procedat la interpretarea convenției, că în lipsa unui
pretins pact comisoriu valabil și a culpei pârâtei în neîndeplinirea
convenției, cum și a împrejurării că însăși reclamanta nu și-a îndeplinit
obligațiile asumate, privind plata prețului , acțiunea nu este fondată.
S-a
socotit totodată că obligația restituirii avansului pusă sub regimul clauzei
penale nu subzistă în sarcina pârâtei care nu are culpa în neperfectarea
vânzării.
Sentința
instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj – Secția Civilă ca
urmare a respingerii apelului declarat de reclamantă, prin decizia civilă
nr.128 din 24 mai 2001.
Examinând
hotărârea prin prisma motivelor de apel referitoare la inadmisibilitatea
administrării probei cu martori și încălcarea dispozițiilor art.1119 alin.2 din
C.civ., precum și a interpretării greșite a convenției în sensul celor
stipulate cu preivire la succesiunea aducerii la îndeplinire a obligațiilor
asumate de părți, instanța de apel a socotit la rândul său susținerile și
respectiv critica adusă hotărârii de către reclamantă ca nefondate.
S-a
statuat astfel asupra admisibilității probei cu martori întrucât audierea
acestora s-a referit numai la împrejurări de fapt exterioare cuprinsului
actului scris, privind motivele neîndeplinirii exacte a obligațiilor de către
părți și totodată asupra dovedirii culpei exclusive a reclamantei în achitarea
prețului în condițiile și termenele stipulate, respectiv a sumei de 14.000 USD
până la 8 iunie 2000 și a sumei de 49.000 USD până la 8 august 2000, ceea ce a
condus la neperfectarea vânzării.
Invocându-se
drept temeiuri de casare dispozițiile art.304 pct.8 și pct.7 din C.proc.civ. în
sensul interpretării greșite a actului dedus judecății și a motivării
insuficiente a soluției, hotărârea instanței de apel a fost atacată cu recurs
de către reclamantă, care în realitate a reiterat o parte din motivele apelului
privind inadmisibilitatea probei cu martori și a nesocotirii dovezilor privind
culpa pârâtei în neexecutarea convenției în sensul că, aceasta nu a procedat la
înscrierea în C.F. a clădirilor neevidențiate în foaia proprietății sale ceea
ce ar fi explicat neachitarea prețului.
Recursul
nu este fondat.
Cum
rezultă din încheierea de ședință din 24 ianuarie 2001 a primei instanțe, administrarea
probei cu martori nu a fost admisă în contra sau peste ceea ce cuprinde
convenția scrisă sau despre ceea ce s-ar fi zis înainte, în timpul sau după
întocmire, ci în scopul examinării valabilității înscrisului în condițiile
semnării sale de către mama pârâtei, respectiv a valabilității mandatului.
Chiar
dacă în declarațiile martorilor audiați s-au consemnat aspecte asupra cărora
operează interdicția prevăzută de art.1191 alin.2 din C.civ., acestea nu au
fost valorificate în stabilirea adevărului material rezultat din însăși
interpretarea clauzelor convenției în lumina dispozițiilor art.969 – 977 și
următorii din C.civ. și din dovezile cu înscrisuri.
Or,
în cauză s-a dovedit netăgăduit că reclamanta care trebuia să achite pârâtei în
echivalent 14.000 USD „până la 8 iunie 2000 și 49.000USD până la 8 august
2000” nu și-a îndeplinit obligația în vreme ce pârâta care avea sarcina
înmatriculării clădirilor în C.F. în trei săptămâni de la facerea
antecontractului a procedat potrivit sarcinii asumate la 19 august 2000
notificând aceasta reclamantei.
Din
cuprinsul înscrisului rezultă că îndeplinirea obligației pârâtei era
condiționată de plata sumelor din preț în cunatumul și la datele mai sus
menționate de către reclamantă și nu invers cum susține aceasta din urmă că
s-ar fi consemnat, ceea ce contravine vădit cuprinsului antecontractului,
afirmația fiind falsă.
Așa
fiind conform art.312 C.proc.civ.recursul se va respinge ca nefondat, cu
consecința obligării recurentei în temeiul art.274 C.proc.civ.la plata
cheltuielilor de judecată către pârâtă, pentru instața de recurs.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. „E. I.” S.R.L. – Cluj Napoca
împotriva deciziei nr.128 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Cluj – secția
civilă.
Obligă
pe recurentă la 4.988.000 lei către intimata D.G., reprezentând cheltuieli de
judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 martie 2003.