ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1203/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.C. „E. I.” S.R.L. Cluj Napoca împotriva deciziei nr.128 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Cluj – secția civilă. La apelul nominal se prezintă recurenta-reclamantă prin consilier juridic G.A., precum și intimata-pârâtă D.G.M.prin avocat B.V. Procedura completă. Consilier juridic G.A. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și depune la dosar concluzii scrise. Avocat B.V. solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. CURTEA, Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2000 la Tribunalul Cluj, S.C.”E.I.”S.R.L. cu sediul în Cluj Napovca a chemat în judecată civilă pe P.M.G.pentru ca în contradictoriu să se constate că antecontractul pe care l-au încheiat la 19 mai 2000 în scopul vânzării cumpărării unor imobile, teren în suprafață de 163 m.p.

și trei corpuri de clădire situate în Cluj Napoca str.A.Densușianu nr.33, numai parțial înmatriculate în C.F., a fost reziliat deplin drept din culpa pârâtei vânzătoare și ca urmare să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 161.000.000 lei echivalentul în lei a sumei de 7000 USD arvună nerestituită, sub condiția reactualizării sumei potrivit cursului de schimb leu-dolar de la data plății. Reclamanta a susținut în esență că pârâta s-a angajat prin antecontractul din 19 mai 2000 să îi vândă imobilele menționate, iar în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare în termen de 3 săptămâni de la convenție, să aducă la îndeplinire în calitate de proprietar toate măsurile și formalitățile necesare înscrierii în C.F.

a două dintre clădirile promise, care nu erau legal evidențiate și să se prezinte la sediul societății la data de 8 iunie 2000 extrasul de C.F. S-a pretins însă că pârâta nu și-a îndeplinit până la termenul stipulat și nici ulterior obligația, astfel încât potrivit clauzelor convenției este îndatorată la restituirea sumelor achitate până în momentul desființării de plin drept, conform pactului comisoriu inserat în antecontract. Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.Mfostă P. a cerut respingerea acțiunii susținând că potrivit clauzelor convenției, nu datorează restituirea arvunei întrucât nu are culpa pentru neperfectarea contractului, aceasta datorându-se reclamantei care nu și-a îndeplinit principala obligație de plată a prețului, la datele convenite, respectiv 8 iunie 2000 și 8 august 2000, de care era condiționată și întocmirea vânzării în forma autentică.

Prin sentința civilă nr.91 din 7 martie 2001 Tribunalul Cluj – Secția Civilă a respins acțiunea ca nefondată cu consecința obligării reclamantei la cheltuieli de judecată către pârâtă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în cosiderarea probelor administrate în cauză la cererea părților și a dispozițiilor art.969,1020-1021 C.civ.în conformitate cu care a procedat la interpretarea convenției, că în lipsa unui pretins pact comisoriu valabil și a culpei pârâtei în neîndeplinirea convenției, cum și a împrejurării că însăși reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, privind plata prețului , acțiunea nu este fondată. S-a socotit totodată că obligația restituirii avansului pusă sub regimul clauzei penale nu subzistă în sarcina pârâtei care nu are culpa în neperfectarea vânzării.

Sentința instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj – Secția Civilă ca urmare a respingerii apelului declarat de reclamantă, prin decizia civilă nr.128 din 24 mai 2001. Examinând hotărârea prin prisma motivelor de apel referitoare la inadmisibilitatea administrării probei cu martori și încălcarea dispozițiilor art.1119 alin.2 din C.civ., precum și a interpretării greșite a convenției în sensul celor stipulate cu preivire la succesiunea aducerii la îndeplinire a obligațiilor asumate de părți, instanța de apel a socotit la rândul său susținerile și respectiv critica adusă hotărârii de către reclamantă ca nefondate.

S-a statuat astfel asupra admisibilității probei cu martori întrucât audierea acestora s-a referit numai la împrejurări de fapt exterioare cuprinsului actului scris, privind motivele neîndeplinirii exacte a obligațiilor de către părți și totodată asupra dovedirii culpei exclusive a reclamantei în achitarea prețului în condițiile și termenele stipulate, respectiv a sumei de 14.000 USD până la 8 iunie 2000 și a sumei de 49.000 USD până la 8 august 2000, ceea ce a condus la neperfectarea vânzării. Invocându-se drept temeiuri de casare dispozițiile art.304 pct.8 și pct.7 din C.proc.civ.

în sensul interpretării greșite a actului dedus judecății și a motivării insuficiente a soluției, hotărârea instanței de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care în realitate a reiterat o parte din motivele apelului privind inadmisibilitatea probei cu martori și a nesocotirii dovezilor privind culpa pârâtei în neexecutarea convenției în sensul că, aceasta nu a procedat la înscrierea în C.F. a clădirilor neevidențiate în foaia proprietății sale ceea ce ar fi explicat neachitarea prețului. Recursul nu este fondat. Cum rezultă din încheierea de ședință din 24 ianuarie 2001 a primei instanțe, administrarea probei cu martori nu a fost admisă în contra sau peste ceea ce cuprinde convenția scrisă sau despre ceea ce s-ar fi zis înainte, în timpul sau după întocmire, ci în scopul examinării valabilității înscrisului în condițiile semnării sale de către mama pârâtei, respectiv a valabilității mandatului.

Chiar dacă în declarațiile martorilor audiați s-au consemnat aspecte asupra cărora operează interdicția prevăzută de art.1191 alin.2 din C.civ., acestea nu au fost valorificate în stabilirea adevărului material rezultat din însăși interpretarea clauzelor convenției în lumina dispozițiilor art.969 – 977 și următorii din C.civ. și din dovezile cu înscrisuri. Or, în cauză s-a dovedit netăgăduit că reclamanta care trebuia să achite pârâtei în echivalent 14.000 USD „până la 8 iunie 2000 și 49.000USD până la 8 august 2000” nu și-a îndeplinit obligația în vreme ce pârâta care avea sarcina înmatriculării clădirilor în C.F. în trei săptămâni de la facerea antecontractului a procedat potrivit sarcinii asumate la 19 august 2000 notificând aceasta reclamantei.

Din cuprinsul înscrisului rezultă că îndeplinirea obligației pârâtei era condiționată de plata sumelor din preț în cunatumul și la datele mai sus menționate de către reclamantă și nu invers cum susține aceasta din urmă că s-ar fi consemnat, ceea ce contravine vădit cuprinsului antecontractului, afirmația fiind falsă. Așa fiind conform art.312 C.proc.civ.recursul se va respinge ca nefondat, cu consecința obligării recurentei în temeiul art.274 C.proc.civ.la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, pentru instața de recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. „E. I.” S.R.L. – Cluj Napoca împotriva deciziei nr.128 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Cluj – secția civilă. Obligă pe recurentă la 4.988.000 lei către intimata D.G., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.