ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 378/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta

S.C. „P.E.I.” SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr.801 din 5 iulie 2001 a

Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal s-a prezentat intimata

reclamantă S.C. „C.E.P.” SRL Cluj Napoca prin avocat M.D., lipsind recurenta

pârâtă S.C. „P.E.I.” SRL Cluj Napoca.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că

recursul este timbrat.

Curtea constatând că nu mai sunt cereri

prealabile și cauza se află în stare de judecată, dă cuvântul intimatei

reclamante asupra recursului.

Reprezentanta intimatei reclamante pune concluzii

de respingere a recursului și precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.

C U R T

E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.C. „C.E.P.” SRL Cluj Napoca a chemat

în judecată pârâta S.C. „P.E.I.” SRL Cluj pentru a fi obligată la plata

echivalentului în lei al sumei de 819 USD, cu titlu de diferențe de curs

valutar pentru perioada de 5 iulie 2000 (data emiterii facturii nr.9178209) -

28 septembrie 2000 (când a fost făcută plata facturii), precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii se arată următoarele:

În baza contractului de comision nr.654/7

ianuarie 1999 încheiat cu pârâta a intermediat achiziționarea de către aceasta

a produselor electronice prevăzute în art.1 din contract la prețul convenit de

70.621 USD, plus TVA (în total 83.333 USD), sumă care includea și comisionul

perceput de reclamantă, în procent de 1 %.

Pârâta a efectuat plăți parțiale, dintre care

unele au fost efectuate cu mari întârzieri față de termenele convenite în

contract.

Datorită acestor întârzieri și a faptului că

părțile au convenit prin contractul de comision achitarea prețului în valută,

s-au născut diferențe de curs valutar pentru care a emis factura nr.9178209/5

iulie 2000 în valoare de 156.044.273 lei, care la data emiterii facturii

reprezenta echivalentul a 7289 USD la cursul de 21.373 lei/1 USD. Pârâta nu a

contestat factura și a plătit-o la data de 28 septembrie 2000 cu ordinul de

plată nr.236, când cursul valutar a fost de 24.117 lei/1 USD, ceea ce înseamnă

că pârâta a achitat practic suma de 6.470 USD, iar nu 7.289 USD cât reprezenta

la data emiterii facturii, astfel că a rămas o diferență de 819 USD.

Tribunalul Cluj-Secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința nr.564/15 martie 2001, a respins acțiunea

reclamantei.

Curtea de Apel Cluj-Secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia nr.801/5 iulie 2001, a admis apelul

reclamantei împotriva sentinței tribunalului, pe care a modificat-o în  sensul

că a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei din ziua

plății a sumei de 819 USD, precum și 4.815.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată la fond și 986.160 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut următoarele:

Conform contractului părțile au convenit ca

valoarea produselor în sumă de 70.621 USD să fie achitată în valută, iar TVA la

cursul în lei din ziua plății.

Împrejurarea că facturile au fost emise în lei nu

reprezintă o modificare a clauzei contractuale, ci este determinată de faptul

că în raporturile contractuale dintre rezidență, încasările și plățile se

realizează în moneda națională.

Nimic nu împiedică părțile să stabilească prețul

produselor în valută, pentru a preîntâmpina producerea unor prejudicii

rezultate din neexecutarea întocmai a prevederilor contractului.

Pe cale de consecință, emiterea de către

reclamantă a facturii reprezentând diferență de curs valutar și achitarea ei de

către pârâtă nu înseamnă o plată nedatorată, ci executarea obligațiilor

contractuale.

Împotriva deciziei instanța de apel a declarat

recurs pârâta, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în

esență, următoarele:

Prin contractul de comision s-a prevăzut plata în

valută, iar pentru procentul de 22 % care reprezintă TVA, plata în lei, la

cursul zilei.

Reclamanta a emis facturile în lei, facturi pe

care le-a achitat.

Potrivit art.8.3 din H.G. nr.512/1998 cu privire

la aplicarea O.G. nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul când

s-ar prevedea  livrarea de bunuri sau prestarea de servicii în devize,

prestatorul este obligat să emită concomitent factura atât în devize cât și în

lei.

Pentru a pretinde diferența de curs valutar,

reclamanta trebuia să factureze și în devize mărfurile respective, prin

facturarea numai în lei    s-au modificat dispozițiile contractuale.

În condițiile în care nu există obligația de

plată pentru diferențe de curs valutar, pretinsă prin factura nr.9178209/5

iulie 2000, o asemenea obligație nu există nici pentru diferența de curs în

plata acestei facturi. Factura a fost achitată din eroare.

În subsidiar arată că procentul de 22 % care

reprezintă TVA ar urma să nu sufere fluctuațiile pieții valutare, întrucât în

contract nu s-a prevăzut că va fi plătit la cursul din ziua plății, ci că va fi

plătit în lei la cursul zilei și odată fixat în lei nu va mai putea fi

actualizat.

Recursul este nefondat.

În contractul de comision s-a prevăzut valoarea

în valută a produselor importate și plata în valută a acestora, iar procentul

de 22 % care reprezintă TVA să fie plătit în lei la cursul zilei.

Însă, în conformitate cu art.18 din Regulamentul

valutar, încasările și plățile între părți nu se puteau realiza decât în moneda

națională.

Ca atare, pentru ca pârâta să achite

contravaloarea produselor achiziționate, reclamanta trebuia să emită factura în

lei. Acest mod de facturare fiind impus de reglementările în vigoare, nu

constituie o modificare a clauzelor contractuale, ci o modalitate de plată a

prețului produselor achiziționate. Prin faptul că pârâta a achitat în lei

facturile, a acceptat și modalitatea de plată în lei.

Împrejurarea că în altă reglementare s-a prevăzut

emiterea și a facturii în devize, iar reclamanta nu a emis-o, nu exonerează

pârâta de plata facturii, urmând ca reclamanta să suporte consecințele

nerespectării acelei reglementări. De altfel, H.G. nr.512/1998 și O.G.

nr.3/1992 invocată de pârâtă are ca obiect taxa pe valoarea adăugată și nu

raporturile contractuale dintre părți.

Introducerea în contract a clauzei referitoare la

plata în valută a prețului produselor a avut ca scop protejarea intereselor

reclamantei față de devalorizarea continuă a monedei naționale și a faptului că

ea a achiziționat produsele importate cu plata în valută.

În măsura în care pârâta a făcut plăți parțiale

sau cu întârziere ea răspunde pentru neîndeplinirea exactă a obligației. În

acest sens art.1073 Cod civil, prevede dreptul creditorului de a dobândi

îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar dreptul la dezdăunare. Prin

urmare, reclamanta a fost îndreptățită să emită factura nr.9178209/5 iulie 2000

pentru diferențele valutare rezultate din neexecutarea întocmai a obligației

contractuale de către pârâtă și care a fost achitată de pârâtă la data de 28

septembrie 2000.

Afirmația pârâtei că din eroare a achitat factura

nr.9178209 reprezentând diferențe de curs valutar în valoare de 156.044.273

lei, este infirmată de actele depuse de reclamantă în recurs și din care reiese

că    s-au negociat diferențele de curs valutar, iar pârâta a fost de acord cu

suma facturată (fila 14).

Cum pârâta a achitat cu întârziere factura

nr.9178209/2000 datorită devalorizării monedei naționale, au rezultat noi

diferențe de curs valutar și care justifică cererea reclamantei privind

obligarea pârâtei la aceste diferențe.

Obiectul litigiului fiind plata cu întârziere a

prețului mărfii, susținerea pârâtei că procentul de 22 % care reprezintă TVA nu

suferă fluctuațiile pieții valutare este irelevantă în cauză și se înlătură.

Față de cele arătate, curtea constată că decizia

curții de apel este temeinică și legală și nefiind îndeplinite condițiile

art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâtei, ca

neîntemeiat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. „P.E.I.” SRL

Cluj Napoca împotriva deciziei nr.801/5 iulie 2001 a Curții de Apel Cluj-Secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie

2003.