ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 378/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 378/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta
S.C. „P.E.I.” SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr.801 din 5 iulie 2001 a
Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata
reclamantă S.C. „C.E.P.” SRL Cluj Napoca prin avocat M.D., lipsind recurenta
pârâtă S.C. „P.E.I.” SRL Cluj Napoca.
Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că
recursul este timbrat.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri
prealabile și cauza se află în stare de judecată, dă cuvântul intimatei
reclamante asupra recursului.
Reprezentanta intimatei reclamante pune concluzii
de respingere a recursului și precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T
E A
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Reclamanta S.C. „C.E.P.” SRL Cluj Napoca a chemat
în judecată pârâta S.C. „P.E.I.” SRL Cluj pentru a fi obligată la plata
echivalentului în lei al sumei de 819 USD, cu titlu de diferențe de curs
valutar pentru perioada de 5 iulie 2000 (data emiterii facturii nr.9178209) -
28 septembrie 2000 (când a fost făcută plata facturii), precum și la plata
cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată următoarele:
În baza contractului de comision nr.654/7
ianuarie 1999 încheiat cu pârâta a intermediat achiziționarea de către aceasta
a produselor electronice prevăzute în art.1 din contract la prețul convenit de
70.621 USD, plus TVA (în total 83.333 USD), sumă care includea și comisionul
perceput de reclamantă, în procent de 1 %.
Pârâta a efectuat plăți parțiale, dintre care
unele au fost efectuate cu mari întârzieri față de termenele convenite în
contract.
Datorită acestor întârzieri și a faptului că
părțile au convenit prin contractul de comision achitarea prețului în valută,
s-au născut diferențe de curs valutar pentru care a emis factura nr.9178209/5
iulie 2000 în valoare de 156.044.273 lei, care la data emiterii facturii
reprezenta echivalentul a 7289 USD la cursul de 21.373 lei/1 USD. Pârâta nu a
contestat factura și a plătit-o la data de 28 septembrie 2000 cu ordinul de
plată nr.236, când cursul valutar a fost de 24.117 lei/1 USD, ceea ce înseamnă
că pârâta a achitat practic suma de 6.470 USD, iar nu 7.289 USD cât reprezenta
la data emiterii facturii, astfel că a rămas o diferență de 819 USD.
Tribunalul Cluj-Secția comercială și de contencios
administrativ, prin sentința nr.564/15 martie 2001, a respins acțiunea
reclamantei.
Curtea de Apel Cluj-Secția comercială și de
contencios administrativ, prin decizia nr.801/5 iulie 2001, a admis apelul
reclamantei împotriva sentinței tribunalului, pe care a modificat-o în sensul
că a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei din ziua
plății a sumei de 819 USD, precum și 4.815.000 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată la fond și 986.160 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a
reținut următoarele:
Conform contractului părțile au convenit ca
valoarea produselor în sumă de 70.621 USD să fie achitată în valută, iar TVA la
cursul în lei din ziua plății.
Împrejurarea că facturile au fost emise în lei nu
reprezintă o modificare a clauzei contractuale, ci este determinată de faptul
că în raporturile contractuale dintre rezidență, încasările și plățile se
realizează în moneda națională.
Nimic nu împiedică părțile să stabilească prețul
produselor în valută, pentru a preîntâmpina producerea unor prejudicii
rezultate din neexecutarea întocmai a prevederilor contractului.
Pe cale de consecință, emiterea de către
reclamantă a facturii reprezentând diferență de curs valutar și achitarea ei de
către pârâtă nu înseamnă o plată nedatorată, ci executarea obligațiilor
contractuale.
Împotriva deciziei instanța de apel a declarat
recurs pârâta, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în
esență, următoarele:
Prin contractul de comision s-a prevăzut plata în
valută, iar pentru procentul de 22 % care reprezintă TVA, plata în lei, la
cursul zilei.
Reclamanta a emis facturile în lei, facturi pe
care le-a achitat.
Potrivit art.8.3 din H.G. nr.512/1998 cu privire
la aplicarea O.G. nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul când
s-ar prevedea livrarea de bunuri sau prestarea de servicii în devize,
prestatorul este obligat să emită concomitent factura atât în devize cât și în
lei.
Pentru a pretinde diferența de curs valutar,
reclamanta trebuia să factureze și în devize mărfurile respective, prin
facturarea numai în lei s-au modificat dispozițiile contractuale.
În condițiile în care nu există obligația de
plată pentru diferențe de curs valutar, pretinsă prin factura nr.9178209/5
iulie 2000, o asemenea obligație nu există nici pentru diferența de curs în
plata acestei facturi. Factura a fost achitată din eroare.
În subsidiar arată că procentul de 22 % care
reprezintă TVA ar urma să nu sufere fluctuațiile pieții valutare, întrucât în
contract nu s-a prevăzut că va fi plătit la cursul din ziua plății, ci că va fi
plătit în lei la cursul zilei și odată fixat în lei nu va mai putea fi
actualizat.
Recursul este nefondat.
În contractul de comision s-a prevăzut valoarea
în valută a produselor importate și plata în valută a acestora, iar procentul
de 22 % care reprezintă TVA să fie plătit în lei la cursul zilei.
Însă, în conformitate cu art.18 din Regulamentul
valutar, încasările și plățile între părți nu se puteau realiza decât în moneda
națională.
Ca atare, pentru ca pârâta să achite
contravaloarea produselor achiziționate, reclamanta trebuia să emită factura în
lei. Acest mod de facturare fiind impus de reglementările în vigoare, nu
constituie o modificare a clauzelor contractuale, ci o modalitate de plată a
prețului produselor achiziționate. Prin faptul că pârâta a achitat în lei
facturile, a acceptat și modalitatea de plată în lei.
Împrejurarea că în altă reglementare s-a prevăzut
emiterea și a facturii în devize, iar reclamanta nu a emis-o, nu exonerează
pârâta de plata facturii, urmând ca reclamanta să suporte consecințele
nerespectării acelei reglementări. De altfel, H.G. nr.512/1998 și O.G.
nr.3/1992 invocată de pârâtă are ca obiect taxa pe valoarea adăugată și nu
raporturile contractuale dintre părți.
Introducerea în contract a clauzei referitoare la
plata în valută a prețului produselor a avut ca scop protejarea intereselor
reclamantei față de devalorizarea continuă a monedei naționale și a faptului că
ea a achiziționat produsele importate cu plata în valută.
În măsura în care pârâta a făcut plăți parțiale
sau cu întârziere ea răspunde pentru neîndeplinirea exactă a obligației. În
acest sens art.1073 Cod civil, prevede dreptul creditorului de a dobândi
îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar dreptul la dezdăunare. Prin
urmare, reclamanta a fost îndreptățită să emită factura nr.9178209/5 iulie 2000
pentru diferențele valutare rezultate din neexecutarea întocmai a obligației
contractuale de către pârâtă și care a fost achitată de pârâtă la data de 28
septembrie 2000.
Afirmația pârâtei că din eroare a achitat factura
nr.9178209 reprezentând diferențe de curs valutar în valoare de 156.044.273
lei, este infirmată de actele depuse de reclamantă în recurs și din care reiese
că s-au negociat diferențele de curs valutar, iar pârâta a fost de acord cu
suma facturată (fila 14).
Cum pârâta a achitat cu întârziere factura
nr.9178209/2000 datorită devalorizării monedei naționale, au rezultat noi
diferențe de curs valutar și care justifică cererea reclamantei privind
obligarea pârâtei la aceste diferențe.
Obiectul litigiului fiind plata cu întârziere a
prețului mărfii, susținerea pârâtei că procentul de 22 % care reprezintă TVA nu
suferă fluctuațiile pieții valutare este irelevantă în cauză și se înlătură.
Față de cele arătate, curtea constată că decizia
curții de apel este temeinică și legală și nefiind îndeplinite condițiile
art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâtei, ca
neîntemeiat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. „P.E.I.” SRL
Cluj Napoca împotriva deciziei nr.801/5 iulie 2001 a Curții de Apel Cluj-Secția
comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie
2003.