ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 378/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „P.E.I.” SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr.801 din 5 iulie 2001 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamantă S.C. „C.E.P.” SRL Cluj Napoca prin avocat M.D., lipsind recurenta pârâtă S.C. „P.E.I.” SRL Cluj Napoca. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul este timbrat. Curtea constatând că nu mai sunt cereri prealabile și cauza se află în stare de judecată, dă cuvântul intimatei reclamante asupra recursului. Reprezentanta intimatei reclamante pune concluzii de respingere a recursului și precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. „C.E.P.” SRL Cluj Napoca a chemat în judecată pârâta S.C. „P.E.I.” SRL Cluj pentru a fi obligată la plata echivalentului în lei al sumei de 819 USD, cu titlu de diferențe de curs valutar pentru perioada de 5 iulie 2000 (data emiterii facturii nr.9178209) - 28 septembrie 2000 (când a fost făcută plata facturii), precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii se arată următoarele: În baza contractului de comision nr.654/7 ianuarie 1999 încheiat cu pârâta a intermediat achiziționarea de către aceasta a produselor electronice prevăzute în art.1 din contract la prețul convenit de 70.621 USD, plus TVA (în total 83.333 USD), sumă care includea și comisionul perceput de reclamantă, în procent de 1 %. Pârâta a efectuat plăți parțiale, dintre care unele au fost efectuate cu mari întârzieri față de termenele convenite în contract.

Datorită acestor întârzieri și a faptului că părțile au convenit prin contractul de comision achitarea prețului în valută, s-au născut diferențe de curs valutar pentru care a emis factura nr.9178209/5 iulie 2000 în valoare de 156.044.273 lei, care la data emiterii facturii reprezenta echivalentul a 7289 USD la cursul de 21.373 lei/1 USD. Pârâta nu a contestat factura și a plătit-o la data de 28 septembrie 2000 cu ordinul de plată nr.236, când cursul valutar a fost de 24.117 lei/1 USD, ceea ce înseamnă că pârâta a achitat practic suma de 6.470 USD, iar nu 7.289 USD cât reprezenta la data emiterii facturii, astfel că a rămas o diferență de 819 USD. Tribunalul Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.564/15 martie 2001, a respins acțiunea reclamantei.

Curtea de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.801/5 iulie 2001, a admis apelul reclamantei împotriva sentinței tribunalului, pe care a modificat-o în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei din ziua plății a sumei de 819 USD, precum și 4.815.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și 986.160 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Conform contractului părțile au convenit ca valoarea produselor în sumă de 70.621 USD să fie achitată în valută, iar TVA la cursul în lei din ziua plății. Împrejurarea că facturile au fost emise în lei nu reprezintă o modificare a clauzei contractuale, ci este determinată de faptul că în raporturile contractuale dintre rezidență, încasările și plățile se realizează în moneda națională.

Nimic nu împiedică părțile să stabilească prețul produselor în valută, pentru a preîntâmpina producerea unor prejudicii rezultate din neexecutarea întocmai a prevederilor contractului. Pe cale de consecință, emiterea de către reclamantă a facturii reprezentând diferență de curs valutar și achitarea ei de către pârâtă nu înseamnă o plată nedatorată, ci executarea obligațiilor contractuale. Împotriva deciziei instanța de apel a declarat recurs pârâta, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esență, următoarele: Prin contractul de comision s-a prevăzut plata în valută, iar pentru procentul de 22 % care reprezintă TVA, plata în lei, la cursul zilei.

Reclamanta a emis facturile în lei, facturi pe care le-a achitat. Potrivit art.8.3 din H.G. nr.512/1998 cu privire la aplicarea O.G. nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul când s-ar prevedea livrarea de bunuri sau prestarea de servicii în devize, prestatorul este obligat să emită concomitent factura atât în devize cât și în lei. Pentru a pretinde diferența de curs valutar, reclamanta trebuia să factureze și în devize mărfurile respective, prin facturarea numai în lei s-au modificat dispozițiile contractuale. În condițiile în care nu există obligația de plată pentru diferențe de curs valutar, pretinsă prin factura nr.9178209/5 iulie 2000, o asemenea obligație nu există nici pentru diferența de curs în plata acestei facturi.

Factura a fost achitată din eroare. În subsidiar arată că procentul de 22 % care reprezintă TVA ar urma să nu sufere fluctuațiile pieții valutare, întrucât în contract nu s-a prevăzut că va fi plătit la cursul din ziua plății, ci că va fi plătit în lei la cursul zilei și odată fixat în lei nu va mai putea fi actualizat. Recursul este nefondat. În contractul de comision s-a prevăzut valoarea în valută a produselor importate și plata în valută a acestora, iar procentul de 22 % care reprezintă TVA să fie plătit în lei la cursul zilei. Însă, în conformitate cu art.18 din Regulamentul valutar, încasările și plățile între părți nu se puteau realiza decât în moneda națională. Ca atare, pentru ca pârâta să achite contravaloarea produselor achiziționate, reclamanta trebuia să emită factura în lei.

Acest mod de facturare fiind impus de reglementările în vigoare, nu constituie o modificare a clauzelor contractuale, ci o modalitate de plată a prețului produselor achiziționate. Prin faptul că pârâta a achitat în lei facturile, a acceptat și modalitatea de plată în lei. Împrejurarea că în altă reglementare s-a prevăzut emiterea și a facturii în devize, iar reclamanta nu a emis-o, nu exonerează pârâta de plata facturii, urmând ca reclamanta să suporte consecințele nerespectării acelei reglementări. De altfel, H.G. nr.512/1998 și O.G. nr.3/1992 invocată de pârâtă are ca obiect taxa pe valoarea adăugată și nu raporturile contractuale dintre părți. Introducerea în contract a clauzei referitoare la plata în valută a prețului produselor a avut ca scop protejarea intereselor reclamantei față de devalorizarea continuă a monedei naționale și a faptului că ea a achiziționat produsele importate cu plata în valută.

În măsura în care pârâta a făcut plăți parțiale sau cu întârziere ea răspunde pentru neîndeplinirea exactă a obligației. În acest sens art.1073 Cod civil, prevede dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar dreptul la dezdăunare.

Prin urmare, reclamanta a fost îndreptățită să emită factura nr.9178209/5 iulie 2000 pentru diferențele valutare rezultate din neexecutarea întocmai a obligației contractuale de către pârâtă și care a fost achitată de pârâtă la data de 28 septembrie 2000. Afirmația pârâtei că din eroare a achitat factura nr.9178209 reprezentând diferențe de curs valutar în valoare de 156.044.273 lei, este infirmată de actele depuse de reclamantă în recurs și din care reiese că s-au negociat diferențele de curs valutar, iar pârâta a fost de acord cu suma facturată (fila 14). Cum pârâta a achitat cu întârziere factura nr.9178209/2000 datorită devalorizării monedei naționale, au rezultat noi diferențe de curs valutar și care justifică cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la aceste diferențe.

Obiectul litigiului fiind plata cu întârziere a prețului mărfii, susținerea pârâtei că procentul de 22 % care reprezintă TVA nu suferă fluctuațiile pieții valutare este irelevantă în cauză și se înlătură. Față de cele arătate, curtea constată că decizia curții de apel este temeinică și legală și nefiind îndeplinite condițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâtei, ca neîntemeiat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. „P.E.I.” SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr.801/5 iulie 2001 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.