ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3749/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 septembrie 2001, reclamanta SC S.M. SA Bacău a solicitat anularea notei de constatare nr. 82 din 5 februarie 2001, încheiată de Direcția Controlului Financiar Fiscal a județului Bacău și a deciziei nr. 1202 din 31 iulie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la suma de 2.656.425.036 lei, reprezentând diferențe de plată către bugetul de stat, aferente perioadei de activitate până la data de 8 aprilie 1999. În motivarea acțiunii, s-a arătat că societatea reclamantă s-a constituit la data de 29 martie 1999, prin cumpărarea de la F.P.S. a unui număr de 979.291 acțiuni, și prin protocolul de predare-primire, încheiat la 8 aprilie 1999, a preluat de la SC S.M.

SA Iași, obligații fiscale neachitate, în sumă de 1.938.754.140 lei, iar obligațiile fiscale contestate în prezenta cauză nu sunt datorate bugetului de stat, în condițiile în care nu au făcut obiectul caietului de sarcini și protocolului încheiat cu ocazia privatizării. Prin sentința civilă nr. 5 din 22 ianuarie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că reclamanta a fost corect obligată la plata diferențelor datorate bugetului de stat de SC S.M. SA Iași, întrucât prin dobândirea întregului patrimoniu al acestei societăți, răspunde atât de debitele preluate la data contractului de vânzare-cumpărare, cât și de diferențele stabilite ulterior, ca urmare a verificărilor fiscale efectuate.

De asemenea, instanța de fond a considerat că în mod legal Ministerul Finanțelor Publice a respins ca inadmisibilă contestația formulată de reclamantă cu privire la sume care nu au fost stabilite prin nota de constatare din 5 februarie 2001. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ. Recurenta a susținut că instanța de fond nu a analizat procedura de transmitere a drepturilor și obligațiilor, în urma dobândirii pachetului majoritar de acțiuni la licitație publică, astfel încât la stabilirea prețului au fost determinante obligațiile fiscale atestate de Ministerul Finanțelor Publice.

Față de această situație, recurenta a arătat că prin stabilirea altor obligații fiscale după privatizare, Ministerul Finanțelor Publice s-a prevalat de propria culpă, deși în termenul de prescripție avea posibilitatea să se îndrepte împotriva autorității de privatizare, care încasând un preț mai mare decât cuvenit, s-a îmbogățit fără justă cauză. De asemenea, recurenta a criticat soluția dată în cauză și la pronunțarea căreia au fost înlăturate greșit concluziile neechivoce ale raportului de expertiză, motivându-se doar că acestea nu au suport legal, dar fără a se preciza normele de drept care ar fi fost încălcate de expertul contabil. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prin contractul nr. 869 din 24 decembrie 1998, F.P.S. a vândut Asociației P.A.S.A.B., un număr de 979.991 de acțiuni, reprezentând 89,6% din capitalul social al SC S.M. SA Iași. Urmare a vânzării de acțiuni intervenite, au fost modificate la data de 22 martie 1999, actele constitutive ale SC S.M. SA Iași, care și-a mutat sediul în municipiul Bacău și prin protocolul încheiat la 8 aprilie 1999, s-au preluat activul și pasivul societății privatizate, conform balanței de verificare și bilanțului la 31.12.1998, având la bază balanțele de verificare la 31 martie 1999. La data predării patrimoniului societății privatizate, erau înregistrate datorii în sumă de 1.938.754.140 lei, către bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit, majorările de întârziere aferente, dividende F.P.S.

pe anul 1997 și impozit pe dividende pentru același an. Existența la aceiași dată în patrimoniul societății privatizate și a datoriilor către bugetul de stat, stabilite de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău, în nota nr. 82 din 5 februarie 2001, nu a fost contestată de recurentă, susținându-se însă că, nu poate fi angajată răspunderea sa, decât în limita pasivului, preluat prin protocolul din 8 aprilie 1999. Instanța de fond a stabilit corect că recurenta datorează diferențele de sume către bugetul de stat, pentru că, deși acestea sunt aferente perioadei anterioare protocolului de predare-primire din 8 aprilie 1999, fac parte din pasivul societății privatizate, transmis recurentei prin dobândirea pachetului majoritar de acțiuni ale societății.

Recurenta a invocat neîntemeiat culpa Ministerului Finanțelor Publice, susținând că, la data privatizării, autoritatea intimată nu a comunicat toate datoriile pe care SC S.M. SA Iași le avea către bugetul de stat. În dovedirea acestei apărări, recurenta nu a depus nici un înscris al organelor de control fiscal, care să certifice valoarea totală a datoriilor către bugetul de stat, existente la 8 aprilie 1999, în patrimoniul societății privatizate. De asemenea, recurenta nu a dovedit că în procedura de privatizare sau la data preluării patrimoniului societății cumpărate, a solicitat consultarea întregului dosar fiscal al contribuabilului și verificarea corectitudinii evidențelor contabile prezentate, prin certificarea de către organele de control fiscal, a realității fiecărei categorii de datorie bugetară.

De altfel, în dosarul de prezentare întocmit de F.P.S. cu ocazia privatizării, s-a precizat că informațiile conținute au fost puse la dispoziție de SC S.M. SA Iași care, prin reprezentanții săi legali, răspunde pentru eventualele erori sau omisiuni în comunicarea datelor reale. În același dosar, s-a prevăzut la Cap. 1.15/1 că ofertantul poate face propriile investigații, pentru a verifica dacă informațiile furnizate sunt corecte. Recurenta nu a administrat probe din care să rezulte că și-a exercitat acest drept, de a se informa asupra cuantumului real al datoriilor societății supuse privatizării și deci, necunoașterea valorii pasivului preluat este o consecință a propriei culpe. Raportul de expertiză efectuat în cauză nu constituie o probă concludentă, în sensul celor menționate anterior și instanța de fond a constatat corect lipsa de temei legal a concluziilor expertului contabil.

Astfel, se reține că în raportul de expertiză nu a fost argumentată concluzia privind stingerea obligațiilor care nu au făcut obiectul protocolului din 8 aprilie 1999, considerat de expert ca fiind opozabil Ministerului Finanțelor Publice, deși acest minister nu a fost parte în actele încheiate în procesul de privatizare și nu a participat la predarea patrimoniului societății privatizate.

În atare situație, instanța de fond a stabilit judicios că recurenta, în calitate de succesor în drepturile și obligațiile societății privatizate, datorează bugetului de stat următoarele diferențe de sume, constatate de organele de control fiscal în termenul de prescripție a creanțelor bugetare: 1.115.284 și 4.354.896 lei, majorări de întârziere și penalități pentru neplata impozitului pe salarii pe 1997, sumele de 35.697.655 lei și 7.422.711 lei datorate cu același titlu pe anul 1999 și sumele de 600.569.671 lei și 1.255.713.509 lei, reprezentând impozit pe profit și majorările de întârziere aferente.

De asemenea, este legală și temeinică hotărârea de respingere a acțiunii pentru următoarele obligații fiscale constatate în procesele-verbale de control încheiate la sucursalele societății recurente și incluse în totalul datoriilor stabilite prin nota nr. 82 din 5 februarie 2001: sumele de 2.409.546 lei – majorări, 44.025.157 lei – penalități, 397.403.463 lei – majorări, 40.560.535 lei – majorări, 40.784.287 lei – majorări. Toate aceste sume au fost calculate prin actele de control încheiate la 29 iunie 1999, la 13 noiembrie 2000, la 15 septembrie 1999, la 30 noiembrie 2000 și la 31 mai 1999 și nu au fost contestate în condițiile prevăzute de Legea nr. 105/1997. Prin includerea datoriilor respective, ale sucursalelor societății recurente, în debitul total, calculat prin nota nr. 82 din 5 februarie 2001, nu a avut loc o repunere în termenul legal de exercitare a căilor de atac.

Apărarea recurentei că nu i-au fost comunicate aceste procese-vernale întocmite la sucursalele sale, nu reprezintă un just temei pentru repunerea sa în termenul de contestare, întrucât necunoașterea conținutului actelor de control nu se datorează încălcării de către organele fiscale a obligației de a le comunica. Astfel, se reține că toate procesele-verbale menționate anterior au fost semnate de reprezentanții sucursalelor, care nu au formulat obiecțiuni și nu au solicitat recurentei să exercite în numele lor căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, se reține că din momentul privatizării SC S.M. SA Iași, recurenta a avut cunoștință de existența și activitatea sucursalelor, iar necomunicarea de către acestea a rezultatelor lor financiare, nu poate fi opusă organelor de control fiscal, ca o cauză legală de stingere a obligațiilor bugetare.

Cu privire la suma de 226.383.317 lei, reprezentând diferență de T.V.A., calculată pentru perioada iunie 1999 – august 2000, nu s-au formulat apărări în procedura administrativ-jurisdicțională sau la instanța de fond, astfel încât au fost corect menținute actele întocmite de intimați pentru această datorie. Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de modificare sau de casare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul SC S.M. SA Bacău împotriva sentinței civile nr. 5 din 22 ianuarie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2003.