ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3749/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

septembrie 2001, reclamanta SC S.M. SA Bacău a solicitat anularea notei de

constatare nr. 82 din 5 februarie 2001, încheiată de Direcția Controlului

Financiar Fiscal a județului Bacău și a deciziei nr. 1202 din 31 iulie 2001

emisă de Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la suma de 2.656.425.036

lei, reprezentând diferențe de plată către bugetul de stat, aferente perioadei

de activitate până la data de 8 aprilie 1999.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

societatea reclamantă s-a constituit la data de 29 martie 1999, prin cumpărarea

de la F.P.S. a unui număr de 979.291 acțiuni, și prin protocolul de

predare-primire, încheiat la 8 aprilie 1999, a preluat de la SC S.M. SA Iași,

obligații fiscale neachitate, în sumă de 1.938.754.140 lei, iar obligațiile

fiscale contestate în prezenta cauză nu sunt datorate bugetului de stat, în

condițiile în care nu au făcut obiectul caietului de sarcini și protocolului

încheiat cu ocazia privatizării.

Prin sentința civilă nr. 5 din 22

ianuarie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că reclamanta a

fost corect obligată la plata diferențelor datorate bugetului de stat de SC

S.M. SA Iași, întrucât prin dobândirea întregului patrimoniu al acestei

societăți, răspunde atât de debitele preluate la data contractului de

vânzare-cumpărare, cât și de diferențele stabilite ulterior, ca urmare a

verificărilor fiscale efectuate. De asemenea, instanța de fond a considerat că

în mod legal Ministerul Finanțelor Publice a respins ca inadmisibilă

contestația formulată de reclamantă cu privire la sume care nu au fost

stabilite prin nota de constatare din 5 februarie 2001.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în

baza art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de

fond nu a analizat procedura de transmitere a drepturilor și obligațiilor, în

urma dobândirii pachetului majoritar de acțiuni la licitație publică, astfel

încât la stabilirea prețului au fost determinante obligațiile fiscale atestate

de Ministerul Finanțelor Publice. Față de această situație, recurenta a arătat

că prin stabilirea altor obligații fiscale după privatizare, Ministerul

Finanțelor Publice s-a prevalat de propria culpă, deși în termenul de

prescripție avea posibilitatea să se îndrepte împotriva autorității de

privatizare, care încasând un preț mai mare decât cuvenit, s-a îmbogățit fără

justă cauză.

De asemenea, recurenta a criticat

soluția dată în cauză și la pronunțarea căreia au fost înlăturate greșit

concluziile neechivoce ale raportului de expertiză, motivându-se doar că

acestea nu au suport legal, dar fără a se preciza normele de drept care ar fi

fost încălcate de expertul contabil.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca

nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin contractul nr. 869 din 24

decembrie 1998, F.P.S. a vândut Asociației P.A.S.A.B., un număr de 979.991 de

acțiuni, reprezentând 89,6% din capitalul social al SC S.M. SA Iași.

Urmare a vânzării de acțiuni

intervenite, au fost modificate la data de 22 martie 1999, actele constitutive

ale SC S.M. SA Iași, care și-a mutat sediul în municipiul Bacău și prin

protocolul încheiat la 8 aprilie 1999, s-au preluat activul și pasivul

societății privatizate, conform balanței de verificare și bilanțului la

31.12.1998, având la bază balanțele de verificare la 31 martie 1999.

La data predării patrimoniului

societății privatizate, erau înregistrate datorii în sumă de 1.938.754.140 lei,

către bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit, majorările de întârziere

aferente, dividende F.P.S. pe anul 1997 și impozit pe dividende pentru același

an.

Existența la aceiași dată în

patrimoniul societății privatizate și a datoriilor către bugetul de stat,

stabilite de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău, în nota

nr. 82 din 5 februarie 2001, nu a fost contestată de recurentă, susținându-se

însă că, nu poate fi angajată răspunderea sa, decât în limita pasivului,

preluat prin protocolul din 8 aprilie 1999.

Instanța de fond a stabilit corect

că recurenta datorează diferențele de sume către bugetul de stat, pentru că,

deși acestea sunt aferente perioadei anterioare protocolului de predare-primire

din 8 aprilie 1999, fac parte din pasivul societății privatizate, transmis

recurentei prin dobândirea pachetului majoritar de acțiuni ale societății.

Recurenta a invocat neîntemeiat

culpa Ministerului Finanțelor Publice, susținând că, la data privatizării,

autoritatea intimată nu a comunicat toate datoriile pe care SC S.M. SA Iași le

avea către bugetul de stat.

În dovedirea acestei apărări,

recurenta nu a depus nici un înscris al organelor de control fiscal, care să

certifice valoarea totală a datoriilor către bugetul de stat, existente la 8

aprilie 1999, în patrimoniul societății privatizate.

De asemenea, recurenta

nu a dovedit că în procedura de privatizare sau la data preluării patrimoniului

societății cumpărate, a solicitat consultarea întregului dosar fiscal al

contribuabilului și verificarea corectitudinii evidențelor contabile

prezentate, prin certificarea de către organele de control fiscal, a realității

fiecărei categorii de datorie bugetară.

De altfel, în dosarul de prezentare întocmit de F.P.S. cu

ocazia privatizării, s-a precizat că informațiile conținute au fost puse la

dispoziție de SC S.M. SA Iași care, prin reprezentanții săi legali, răspunde

pentru eventualele erori sau omisiuni în comunicarea datelor reale. În același

dosar, s-a prevăzut la Cap. 1.15/1 că ofertantul poate face propriile

investigații, pentru a verifica dacă informațiile furnizate sunt corecte.

Recurenta nu a administrat probe din care să rezulte că și-a exercitat acest

drept, de a se informa asupra cuantumului real al datoriilor societății supuse

privatizării și deci, necunoașterea valorii pasivului preluat este o consecință

a propriei culpe.

Raportul de expertiză efectuat în

cauză nu constituie o probă concludentă, în sensul celor menționate anterior și

instanța de fond a constatat corect lipsa de temei legal a concluziilor

expertului contabil. Astfel, se reține că în raportul de expertiză nu a fost

argumentată concluzia privind stingerea obligațiilor care nu au făcut obiectul

protocolului din 8 aprilie 1999, considerat de expert ca fiind opozabil

Ministerului Finanțelor Publice, deși acest minister nu a fost parte în actele

încheiate în procesul de privatizare și nu a participat la predarea

patrimoniului societății privatizate.

În atare situație, instanța de fond

a stabilit judicios că recurenta, în calitate de succesor în drepturile și

obligațiile societății privatizate, datorează bugetului de stat următoarele

diferențe de sume, constatate de organele de control fiscal în termenul de

prescripție a creanțelor bugetare: 1.115.284 și 4.354.896 lei, majorări de

întârziere și penalități pentru neplata impozitului pe salarii pe 1997, sumele

de 35.697.655 lei și 7.422.711 lei datorate cu același titlu pe anul 1999 și

sumele de 600.569.671 lei și 1.255.713.509 lei, reprezentând impozit pe profit

și majorările de întârziere aferente.

De asemenea, este legală și

temeinică hotărârea de respingere a acțiunii pentru următoarele obligații

fiscale constatate în procesele-verbale de control încheiate la sucursalele

societății recurente și incluse în totalul datoriilor stabilite prin nota nr.

82 din 5 februarie 2001: sumele de 2.409.546 lei – majorări, 44.025.157 lei –

penalități, 397.403.463 lei – majorări, 40.560.535 lei – majorări, 40.784.287

lei – majorări.

Toate aceste sume au fost calculate

prin actele de control încheiate la 29 iunie 1999, la 13 noiembrie 2000, la 15

septembrie 1999, la 30 noiembrie 2000 și la 31 mai 1999 și nu au fost

contestate în condițiile prevăzute de Legea nr. 105/1997. Prin includerea

datoriilor respective, ale sucursalelor societății recurente, în debitul total,

calculat prin nota nr. 82 din 5 februarie 2001, nu a avut loc o repunere în

termenul legal de exercitare a căilor de atac.

Apărarea recurentei că nu i-au fost

comunicate aceste procese-vernale întocmite la sucursalele sale, nu reprezintă

un just temei pentru repunerea sa în termenul de contestare, întrucât

necunoașterea conținutului actelor de control nu se datorează încălcării de

către organele fiscale a obligației de a le comunica.

Astfel, se reține că

toate procesele-verbale menționate anterior au fost semnate de reprezentanții

sucursalelor, care nu au formulat obiecțiuni și nu au solicitat recurentei să

exercite în numele lor căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, se reține

că din momentul privatizării SC S.M. SA Iași, recurenta a avut cunoștință de

existența și activitatea sucursalelor, iar necomunicarea de către acestea a

rezultatelor lor financiare, nu poate fi opusă organelor de control fiscal, ca

o cauză legală de stingere a obligațiilor bugetare.

Cu privire la suma de 226.383.317

lei, reprezentând diferență de T.V.A., calculată pentru perioada iunie 1999 –

august 2000, nu s-au formulat apărări în procedura

administrativ-jurisdicțională sau la instanța de fond, astfel încât au fost

corect menținute actele întocmite de intimați pentru această datorie.

Față de considerentele expuse,

constatând că nu există motive de modificare sau de casare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul SC S.M. SA Bacău

împotriva sentinței civile nr. 5 din 22 ianuarie 2002 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 noiembrie 2003.