ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1160/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1160/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 1999)
S-a luat în examinare
recursul declarat de T. D. A. și C. E. G. împotriva sentinței civile nr.857 din
26 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția de contencios
administrativ.
La apelul nominal s-a
prezentat T. D. A., lipsind C. E. G., Primăria municipiului București și SC „M.”
SA București.
Procedura completă.
T. D. A. a susținut
recursul și a solicitat admiterea acestuia cu referire la motivele scrise.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
la 24 octombrie 2002, la Curtea de
Apel București, T. D. A. și C. E. G. au
declarat recurs împotriva sentinței nr.857 din 26 septembrie 2002, pronunțată
de Curtea de Apel București, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În motivarea recursului,
recurenții au susținut că hotărârea este neîntemeiată, întrucât ei nu au
cunoscut identitatea acelora cărora li s-au eliberat autorizațiile de
construcție cu privire la care au cerut anularea și că, deși au cerut în
cerere, nici o instanță nu a cerut părților să prezinte actele de proprietate
și autorizațiile de construcție.
Mai mult, au precizat că
au identificat numerele celor două
autorizații citind datele de
identificare a autorizațiilor de construcție ale părților de pe panourile
instalate în dreptul construcțiilor.
Petenții au precizat că primăria nu le-a eliberat
copii de pe autorizațiile date pârâților, deși ei au invocat faptul că sunt
proprietari pe terenul în litigiu potrivit sentinței nr.1659 din 16 februarie
1996, pronunțată în dosarul nr.7810/1994 al Judecătoriei Sectorului 1
București.
Recurenții consideră că
acțiunea lor este formulată în termen, întrucât au făcut intervenții la pârâți
încă din 1998, iar acțiunea în contencios administrativ au formulat-o la 23
septembrie 1999 făcând obiectul dosarului nr.5859/1999.
Din actele cauzei, Curtea
Supremă de Justiție reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.857
din 26 septembrie 2002, Curtea de Apel București, Secția de contencios
administrativ a admis excepția tardivității formulării acțiunii de reclamanții
T. D. A. și C. E. împotriva pârâtei Primăria Municipiului București.
S-a reținut că prin
acțiunea înregistrată la 9 august 1999, reclamanții T. D. A. și C. E. au cerut
anularea autorizației de construcție nr.166 din 24 aprilie 1996 eliberată de
Primăria municipiului București la cererea pârâtei R.A. „M.” pentru lucrarea
„Finisaje spații publice și instalații electrice tronsonul Gara de Nord – 1
Mai, Stația Basarab 2”, autorizație ce era valabilă 18 luni, precum și anularea
autorizației pentru construcție provizorie (organizare de șantier).
În motivarea acțiunii,
reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului pe care se desfășoară
lucrările executate de pârâți potrivit sentinței civile nr.1659 din 16
februarie 1996 a Judecătoriei Sectorului 1 București, investită cu formulă
executorie, potrivit dispoziției nr.143 din 19 ianuarie 1998 a Primarului General
al Capitalei, procesului-verbal nr.48 din 16 februarie 1999 de punere în
posesie a Judecătoriei Sectorului 1, Serviciul executori judecătorești.
Cauza a fost înregistrată
la Secția comercială a Tribunalului București, care prin sentința nr.4433 din
23 septembrie 1999 a declinat competența soluționării cauzei la Curtea de Apel
București, Secția de contencios administrativ, unde prin înregistrarea cererii
s-a întocmit dosarul nr.1047/2002.
În acest stadiu procesual,
reclamanții au declarat în ședința publică din 25 iunie 2002 că renunță la
judecată față de pârâta SC „B. – A. C. A.” SRL; depunând în scris cerere în
acest sens la dosar.
În ședința publică din 26
septembrie 2002, instanța de fond din oficiu a pus în discuția părților
excepția tardivității formulării acțiunii în raport de dispozițiile art.5
alin.ultim din Legea nr.29/1990.
Curtea de Apel București a
reținut că autorizația ce se cere a fi anulată are numărul 16G din 24 aprilie
1996 eliberată de Primăria Municipiului București (precizarea făcută de
reclamanți la 9 august 1999, fila 2 dosar nr.5959/1999 al Tribunalului
București, Secția comercială). De asemenea, că deși sunt terți față de acest
act în care nefiind părți, în mod firesc nu li s-a comunicat, reclamanții
aveau cunoștință de existența acestui act administrativ, cu privire la care
cer anularea, din perioada 3 martie – iunie 1998, când au fost puși în posesie
prin dispoziția nr.143 din 19 ianuarie 1998, ulterior ei promovând și mai
multe sesizări. Mai mult ei au formulat și notificări către SC „M.” SA prin
care cereau în calitate de proprietari eliberarea terenului viran cuprins în
titlul executoriu.
Instanța de fond a reținut
deci în consecință că acțiunea în contencios administrativ formulată la 9
august 1999, chiar la o instanță necompetentă material este depusă tardiv în
raport de dispozițiile speciale aplicabile conform art.5 alin.ultim din Legea
nr.29/1990, termenul de 1 an fiind de decădere.
Verificându-se motivele de
recurs formulate în cauză de recurenți, în raport de sentința atacată în
cauză, Curtea Supremă de Justiție constată că recursul este neîntemeiat,
hotărârea recurată fiind legală și temeinică.
Este cert că recurenții
cunoșteau autorizația de construcție 16G din 24 aprilie 1994 pentru lucrări de
„Finisaje spații publice și instalații electrice pe tronsonul de metrou Garda
de Nord – 1 Mai, la Stația Basarab 2” pentru amenajarea vomitoriului canal
magistral și instalații electrice de alimentare din perioada 3 martie – iunie
1998 reclamanții fiind puși în posesie prin dispozițiile art.143 din 19
ianuarie 1998.
Acțiunea reclamanților în
contencios administrativ a fost pronunțată la 9 august 1999, deci peste
termenul de 1 an (termen de decădere) prevăzut de art.5 alin.ultim din Legea
nr.29/1990.
Este de observat că
autorizația a fost eliberată la 24 aprilie 1996, era valabilă 18 luni, deci 1
an și jumătate, timp în care amenajările pentru care a fost eliberată s-au
produs. Deci, realmente s-a luat cunoștință implicit de executarea lucrărilor
de interes public pe baza autorizației emise.
Lipsa de diligență a
recurenților a fost constatată de instanța de fond care a stabilit
tardivitatea acțiunii formulate.
De precizat că la 26
septembrie 2002 când instanța a pus în discuția părților tardivitatea acțiunii
formulate, recurenții au declarat, nu că nu au știut cine a emis autorizația
sau numărul acesteia, ci că nu au formulat acțiune pentru că nu era definitivă
sentința civilă obținută în acțiunea în revendicare.
Rezultă deci că hotărârea
atacată este legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat
de T. D. A. și C. E. G. împotriva sentinței civile nr.857 din 26 septembrie
2002 a Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ, ca
nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 martie 2003.