ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4387/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 octombrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de justiție a declarat în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. și ale art. 330 C. proc. civ. împotriva sentinței civile nr. 876 din 9 februarie 2001 a Judecătoriei Brăila, a deciziei civile nr. 390 din 13 iunie 2001 a Tribunalului Brăila și a deciziei civile nr. 1399 din 29 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Galați. S-a arătat că hotărârile au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Examinând actele și lucrările dosarului, probatoriile administrate, în contextul susținerilor părților și al criticilor formulate, Curtea reține următoarele: La data de 22 decembrie 1999 reclamantul S.D.M.

a chemat în judecată pârâtele N.C.C. și S.N.C.M., solicitând obligarea acestora la plata contravalorii lucrărilor de construcții, reparații și îmbunătățiri la imobilele proprietatea lor situate în Brăila. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că în vara anului 1997, în urma unei înțelegeri cu fratele său S.I. – soțul, respectiv tatăl pârâtelor, decedat la data de 5 martie 1999 – a fost împuternicit de acesta să efectueze lucrările și reparațiile necesare la imobilele menționate, care urmau să fie folosite împreună într-o activitate medicală. Cum S.I. a decedat în mod neașteptat iar imobilele sunt proprietatea pârâtelor, acestea s-au îmbogățit fără temei legitim, urmând să suporte contravaloarea lucrărilor efectuate.

Judecătoria Brăila, reținând că reclamantul a făcut dovada efectuării lucrărilor pe cheltuiala sa, a pronunțat sentința civilă nr. 876 din 9 februarie 2001, prin care a admis acțiunea și a obligat pârâtele la plata sumei de 130.508.825 lei reprezentând pretențiile reactualizate. Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă, prin deciziile nr. 390/13 iunie 2001 a Tribunalului Brăila, respectiv nr. 1399/26 noiembrie 2001 a Curții de Apel Galați. În motivarea recursului în anulare s-a arătat că instanțele nu au manifestat rol activ și nu au stabilit exact, pe bază de probe, toate aspectele relevante ale pricinii, astfel încât s-a solicitat casarea tuturor hotărârilor și reluarea judecății la instanța de fond.

Această cerere s-a intemeiat pe împrejurarea că la data de 4 martie 1999, cu o zi înainte de decesul lui S.I., cei doi frați și-au împărțit prin bună înțelegere bunurile rămase de pe urma defunctei lor mame S.F., consemnându-se în certificatul de moștenitor că cei doi succesori „ nu mai au nici un fel de pretenții unul împotriva celuilalt”. Or – se susține în recursul în anulare - instanțele nu au manifestat rol activ în a stabili dacă această mențiune se referă și la creanța invocată ulterior prin acțiune. Recursul în anulare nu este întemeiat. Curtea constată că în cauză nu există pretinsa lipsă de rol activ din partea instanțelor și cu atât mai puțin o încălcare esențială a legii ori o vădită netemeinicie.

Dimpotrivă, hotărârile pronunțate sunt în acord cu probatoriile administrate iar dispozițiile legale au fost corect aplicate. Astfel, este cert stabilit că la data de 4 martie 1999, cu o zi înainte de decesul neașteptat al lui S.I., cei doi frați s-au înțeles să-și împartă prin bună – învoială bunurile rămase de pe urma defunctei lor mame. Mențiunea referitoare la lipsa unor pretenții reciproce privește însă, așa cum în mod corect au stabilit instanțele raportul juridic de drept succesoral iar nu ansamblul relațiilor patrimoniale dintre cei doi. Raportul juridic cu privire la îmbunătățirile și reparațiile la imobile este cu totul distinct și nu avea nici un sens să fie menționat în certificatul de moștenitor, cu atât mai mult cu cît nimeni nu știa că S.I.

avea să decedeze a doua zi. Or, acest raport juridic este dovedit în toate elementele sale, astfel încât în mod justificat instanțele au admis acțiunea reclamantului. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 330 3 alin. (1) rap. la art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 876/9 februarie 2001 a Judecătoriei Brăila, deciziei civile nr. 390/13 iunie 2001 a Tribunalului Brăila și deciziei civile nr. 1399/R din 26 noiembrie 2001 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.