ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 752/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Municipiul București prin primarul

general împotriva sentinței civile nr.1495 din 31 octombrie 2000 a

Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.

La

apelul nominal au lipsit: recurentul-pârât Municipiul București prin primarul

general; intimatul-reclamant prefectul Municipiului București și

intimatul-pârât Consiliul General al municipiului București.

Procedura

completă.

S-a

referit de către magistratul asistent că prin motivele de recurs s-a

solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.1 pct.2 din

Codul de procedură civilă.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe data de 19 iulie 2000 reclamantul prefectul

Municipiului București a solicitat anularea Hotărârii nr.174 din 15

iunie 2000 a Consiliului General al Municipiului București.

Instanța

investită, prin sentința civilă nr.1495 din 31 octombrie 2000, a

admis acțiunea și a anulat ca nelegal actul atacat.

În

motivarea soluției date, prima instanță a constatat că nu

există concordanță între conținutul hotărârii –

art.1-3 și anexa 1 la hotărâre, nefiind individualizate care terenuri

aparțin domeniului public și care aparțin domeniului privat. De

asemenea, nu s-a făcut dovada că hotărârea adoptată are la

bază rapoartele de specialitate ale compartimentului  de resort și

avizul de specialitate al Consiliului, conform art.31 din Legea nr.69/1991

și a Hotărârii Guvernului nr.103/1992.

Sentința

a fost recurată de Primăria Municipiului București.

Prin

motivele de casare se învederează că hotărârea atacată a

fost emisă pentru adoptarea unor planuri Urbanistice de Detaliu (P.U.D.),

care stabilesc condițiile de amplasare și funcționare pe un

anumit teren a uneia sau mai multor construcții. În cadrul P.U.D.-urilor

se        includ date privitoare la dimensionarea, funcționalitatea

și aspectul arhitectural al construcțiilor prevăzute, precum

și determinarea mărimii și a limitelor zonei studiate, ce stau

la baza întocmirii documentațiilor pentru obținerea autorizației

de construire.

În

mod greșit – motivează recurenta – se consideră că anexa ar

trebui să cuprindă defalcarea terenurilor în domeniul privat și

domeniul public, anexa cuprinzând un tabel în care sunt menționate

denumirea lucrărilor, funcțiunea și avizele, iar nu P.U.D.-ul în

totalitatea sa, celelalte precizări – natura proprietății,

rapoartele comisiilor de specialitate, avizele și acordurile cerute de

lege – fiind cuprinse în planul urbanistic de detaliu.

Recursul

este nefondat.

După

cum a rezultat din expunerea rezumativă, prin hotărârea atacată

se prevedem la articolul 1, aprobarea planurilor urbanistice de detaliu,

conform anexei la hotărâre, iar prin art.3 se enunță, generic,

că „terenurile din anexă sunt în domeniul privat sau public”.

În

anexa la hotărâre nu se specifică individualizat, însă, care

dintre terenurile indicate în anexă, pentru care s-au aprobat planurile

urbanistice de detaliu, aparțin domeniului privat și care

aparțin domeniului public.

În

acest fel se încalcă tehnica legislativă în redactarea actului,

lăsându-se loc unei interpretări echivoce a acestuia, dat fiind

că însăși norma cu caracter dispozitiv este echivocă

și fără trimitere determinată, confuzia posibilă fiind

cu atât mai gravă cu cât este vorba de două categorii de terenuri cu

un regim juridic total distinct.

De

asemenea, faptul că în anexă se dau ca elemente de identificare a P.U.D.-urilor

numai numerele a două categorii de avize, poate crea unele situații

ambigue cu privire la identitatea și integritatea însăși a

dosarului P.U.D., unele elemente de detaliu din planurile respective putând fi

ulterior modificate, fără a se mai parcurge filiera

administrativă impusă de normativele legale.

În

plus, se constată că membrii consiliului nu au fost

confruntați,     atunci când li s-a supus actul spre aprobare, cu

totalitatea componentelor lui, așadar și cu dosarul fiecărei

lucrări în parte conținând toate elementele de identificare și

control al acestora.

Față

de considerentele mai sus expuse, motivele de casare   se vădesc

nefondate, astfel că recursul urmează a fi respins,

menținându-se  soluția  pronunțată  de  prima

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Municipiul București prin primarul general împotriva

sentinței civile nr.1495 din 31 octombrie 2000 a Curții de Apel

București – Secția contencios administrativ, ca neîntemeiat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.