ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 752/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Municipiul București prin primarul general împotriva sentinței civile nr.1495 din 31 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ. La apelul nominal au lipsit: recurentul-pârât Municipiul București prin primarul general; intimatul-reclamant prefectul Municipiului București și intimatul-pârât Consiliul General al municipiului București. Procedura completă. S-a referit de către magistratul asistent că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe data de 19 iulie 2000 reclamantul prefectul Municipiului București a solicitat anularea Hotărârii nr.174 din 15 iunie 2000 a Consiliului General al Municipiului București.

Instanța investită, prin sentința civilă nr.1495 din 31 octombrie 2000, a admis acțiunea și a anulat ca nelegal actul atacat. În motivarea soluției date, prima instanță a constatat că nu există concordanță între conținutul hotărârii – art.1-3 și anexa 1 la hotărâre, nefiind individualizate care terenuri aparțin domeniului public și care aparțin domeniului privat. De asemenea, nu s-a făcut dovada că hotărârea adoptată are la bază rapoartele de specialitate ale compartimentului de resort și avizul de specialitate al Consiliului, conform art.31 din Legea nr.69/1991 și a Hotărârii Guvernului nr.103/1992. Sentința a fost recurată de Primăria Municipiului București. Prin motivele de casare se învederează că hotărârea atacată a fost emisă pentru adoptarea unor planuri Urbanistice de Detaliu (P.U.D.), care stabilesc condițiile de amplasare și funcționare pe un anumit teren a uneia sau mai multor construcții.

În cadrul P.U.D.-urilor se includ date privitoare la dimensionarea, funcționalitatea și aspectul arhitectural al construcțiilor prevăzute, precum și determinarea mărimii și a limitelor zonei studiate, ce stau la baza întocmirii documentațiilor pentru obținerea autorizației de construire. În mod greșit – motivează recurenta – se consideră că anexa ar trebui să cuprindă defalcarea terenurilor în domeniul privat și domeniul public, anexa cuprinzând un tabel în care sunt menționate denumirea lucrărilor, funcțiunea și avizele, iar nu P.U.D.-ul în totalitatea sa, celelalte precizări – natura proprietății, rapoartele comisiilor de specialitate, avizele și acordurile cerute de lege – fiind cuprinse în planul urbanistic de detaliu.

Recursul este nefondat. După cum a rezultat din expunerea rezumativă, prin hotărârea atacată se prevedem la articolul 1, aprobarea planurilor urbanistice de detaliu, conform anexei la hotărâre, iar prin art.3 se enunță, generic, că „terenurile din anexă sunt în domeniul privat sau public”. În anexa la hotărâre nu se specifică individualizat, însă, care dintre terenurile indicate în anexă, pentru care s-au aprobat planurile urbanistice de detaliu, aparțin domeniului privat și care aparțin domeniului public. În acest fel se încalcă tehnica legislativă în redactarea actului, lăsându-se loc unei interpretări echivoce a acestuia, dat fiind că însăși norma cu caracter dispozitiv este echivocă și fără trimitere determinată, confuzia posibilă fiind cu atât mai gravă cu cât este vorba de două categorii de terenuri cu un regim juridic total distinct.

De asemenea, faptul că în anexă se dau ca elemente de identificare a P.U.D.-urilor numai numerele a două categorii de avize, poate crea unele situații ambigue cu privire la identitatea și integritatea însăși a dosarului P.U.D., unele elemente de detaliu din planurile respective putând fi ulterior modificate, fără a se mai parcurge filiera administrativă impusă de normativele legale. În plus, se constată că membrii consiliului nu au fost confruntați, atunci când li s-a supus actul spre aprobare, cu totalitatea componentelor lui, așadar și cu dosarul fiecărei lucrări în parte conținând toate elementele de identificare și control al acestora. Față de considerentele mai sus expuse, motivele de casare se vădesc nefondate, astfel că recursul urmează a fi respins, menținându-se soluția pronunțată de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Municipiul București prin primarul general împotriva sentinței civile nr.1495 din 31 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, ca neîntemeiat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.