ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1013/2003

D E C I Z I A

NR.1013                                                                                                                                     DOSAR

NR.2782/2002

La

data de 7 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul

General al Municipiului București împotriva deciziei civile nr.145 din

3.04.2002 a Curții de Apel București – Secția a IV a civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 7 martie 2003 iar pronunțarea s-a amânat

la 13 martie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 17 mai 2000, D.G.și P.M.au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului

București, prin Primarul General, pentru revendicarea unui teren în suprafață

de 209 m.p., situat în municipiul București, str.Serg.Nițu Vasile, nr.49,

sector 4.

Tribunalul

București, secția a III a civilă, prin sentința nr.9110 din 6 septembrie 2000,

a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea

de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr.145 din 3 aprilie

2002, a admis apelul reclamanților și, schimbând sentința atacată, a admis acțiunea

pentru o suprafață de 200 m.p. teren, cu motivarea că bunul revendicat este proprietatea

persoanelor care-l revendică, că a fost preluat abuziv în patrimoniul statului

(în baza Decretului nr.111/1951) și că reclamanții au folosința bunului.

Împotriva

acestei decizii, pârâtul a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut

de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că reclamanții

nu au calitate procesuală activă, că bunul a fost preluat cu titlu valabil și că

expertiza  topo este lovită de nulitate pentru violarea, de către expert, a obligației

de a convoca părțile la fața locului.

Recursul

este întemeiat.

Acțiunea

în revendicare nu poate avea ca reclamant decât pe proprietarul bunului.

În

ipoteza în care părțile își opun titluri, translative sau declarative de proprietate,

reclamantul, pentru a câștiga în revendicare, are sarcina, primordială, să justifice

valabilitatea titlului său, dedusă din efectul translativ sau declarativ al actului

juridic pe care-l consemnează .

În

speță, reclamantul a produs convenția de vânzare-cumpărare a bunului, încheiată

cu A.C. (ca vânzător), consemnată într-un înscris sub semnătură privată, intitulat

“act de vânzare-cumpărare” și datat “15 noiembrie 1952”(f.2 dosar fond), iar pârâtul

a opus actul juridic de  trecere a bunului în patrimoniul statului prin efectul

Decretului nr.111/1951. Numai că, în sensul  arătat, reclamantul nu justifică valabilitatea

titlului său, de vreme ce actul juridic, reprezentând o înstrăinare între vii a

unui teren aflat pe teritoriul Capitalei, n-a fost autorizat și nici încheiat în

formă autentică. Adică, tempus regit actum, la facerea actului cerințele

imperative ale Decretului nr.221/1950, sancționate cu nulitatea absolută

(art.3), n-au fost respectate.

Rezultă

că reclamantul a invocat un titlu care, fiind nul absolut, nu a produs efectul translativ

de proprietate al vânzării. Până la urmă este vorba de absența dreptului de proprietate,

considerent pentru care soluția  admiterii acțiunii se verifică a fi nelegală.

Pentru

acest motiv, care face de prisos analiza celorlalte motive de casare indicate în

cererea de recurs, se impune admiterea recursului și modificarea deciziei atacate

în sensul respingerii apelului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva

deciziei nr.145 din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV a civilă.

Modifică

decizia în sensul că, respinge apelul reclamanților D.G.și P.M.împotriva sentinței

nr.253 din 8 martie 2001 a Tribunalului București – secția a III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.