ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2267/2003

La data de 14 mai 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.C.F.S. Satu Mare împotriva deciziei civile nr.74/C din 7 martie 2000 a Curții de Apel Oradea – secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 mai 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 29 mai 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 16.X.1997 Federalcoop Maramureș a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să îi restituie activele imobilizate și mijloacele circulante proprietatea reclamantei trecute în proprietatea statului fără plată în baza Decretului nr.103/1966 și a HCM nr.364/1966, iar în cazul în care restituirea în natură nu mai era posibilă, să fie despăgubită cu valoarea de înlocuire actualizată a acestora.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că în temeiul actelor normative menționate au fost preluate de stat bunurile imobile și mobile proprietatea Uniunii Cooperativelor de Consum și de Credit evidențiate cu denumirea, locul de amplasare și valoarea din inventarul de predare din 31.03.1966, bunuri ce au fost predate în administrarea ORVLF Satu Mare, respectiv ORLF Negrești Oaș. Reclamanta a mai precizat că de la URCC Carei s-au predat fonduri fixe în valoare de 633 mii lei și investiții în curs așa cum au fost nominalizate în acțiune și și-a întemeiat cererea pe disp.art.62 alin.3-4 din Legea nr.109/1996.

Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr.81/LC/15.II.1999 judecând pricina după declinarea competenței de către Judecătoria Negrești Oaș, a respins acțiunea cu motivarea că reclamanta nu a probat că bunurile preluate de stat în 1966 mai pot fi restituite în natură în condițiile art.162 din Legea nr.109/1996, iar în ceea ce privește despăgubirile, prețuirea s-a făcut exclusiv de reclamantă fără vreo evaluare reală a bunurilor. Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr.74/7.03.2000 a admis apelul reclamantei Federalcoop Maramureș împotriva sentinței civile nr.81/15.02.1999 a Tribunalului Satu Mare pe care a schimbat-o în întregime în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 2.182.440.765 lei cu titlu de despăgubiri.

În motivarea hotărârii instanța a reținut că în baza Decretului nr.103/1966 și a HCM nr.364/1966 statul a preluat în proprietate bunurile imobile și mobile ce au aparținut Uniunii Cooperativelor de consum și credit evidențiate în inventarul centralizator al mijloacelor fixe din 1.04.1966. Ulterior, majoritatea activelor imobilizate au fost casate, demolate sau dezmembrate astfel că restituirea lor în natură nu mai era posibilă. Drept urmare, pârâtul datora despăgubirile stabilite prin expertiza contabilă efectuată în apel și necontestată de acesta, respectiv suma de 2.182.440.765 lei, reprezentând valoarea actualizată până la 31.XII.1999 a bunurilor evidențiate în intervalul din 1.04.1966. În contra acestei decizii, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

a județului Satu Mare pe motiv că au fost încălcate disp.art.208 C.proc.civ. întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu a fost citat și nu a participat la efectuarea expertizei contabile deși expertul avea obligația să-l citeze. Prin acest procedeu li s-a încălcat dreptul la apărare cu atât mai mult cu cât bunurile revendicate au fost supraevaluate. În fine, reclamanta nu a depus nici un act de predare-primire către statul român a respectivelor bunuri. Recursul nu este fondat.

Așa cum deja s-a relevat, prin acțiune, Federalcool Maramureș a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor imobile și mobile proprietatea fostei Uniuni a cooperativelor de consum și credit a cărei succesoare era reclamanta, preluate de stat în baza Decretului nr.103/1966 și a HCM nr.364/1966 conform inventarului centralizator din 1.04.1966 depus în copie la dosar (f.3-4 dos.nr.2204/1997) și a dării de seamă contabile din 31.03.1966 întocmite de fosta URCC Oaș Negrești cu listele anexă în valoare totală scriptică de 2.081.013,15 lei și cu o uzură scriptică de 314.874,10 lei.

În apel, la cererea reclamantei s-a efectuat o expertiză contabilă având ca obiective identificarea activelor imobilizate și a mijloacelor circulante, stabilirea bunurilor existente dintre cele predate precum și valoarea actualizată a acestora inclusiv a celor care nu mai existau în vederea determinării cuantumului despăgubirilor cuvenite conf.art.162 alin.3 din Legea nr.109/1996 (f.72-73 dos.nr.1464/C/2000). Răspunzând la aceste obiective, expertul a constatat că majoritatea activelor imobilizate care au constituit obiectul predării preluării din anul 1966 au fost casate, demolate sau dezmembrate, iar cele existente (parțial) au suferit modificări majore. Mijloacele circulante au fost integral consumate în procesul de producție și comercial nefiind posibilă identificarea lor și deci nici restituirea lor în natură (f.76 dos.nr.1464/C/1999).

În aceste condiții, pornind de la valoarea de inventar a bunurilor predate conform inventarului contralizator din 1.04.1966, expertul a stabilit că patrimoniul net predat în 1966 actualizat cu indicii de inflație ale prețurilor până la 31.XII.1999 reprezenta 2.182.440.765 lei. Este adevărat că potrivit art.208(1) din C.proc.civ. dacă efectuarea expertizei implică unele verificări sau lucrări pregătitoare ori chiar deplasarea specialistului la fața locului, expertiza nu poate fi efectuată decât după citarea părților prin scrisoare recomandată, arătându-se zilele și orele când începe și continuă lucrarea. Neregularitatea provocată de nerespectarea acestei dispoziții trebuie însă invocată la prima zi de înfățișare care urmează după săvârșirea expertizei și înainte de a se pune concluzii în fond.

Aceasta însemnează că, nesocotirea disp.art.208 C.proc.civ. reprezintă un viciu procedural sancționat cu nulitate relativă. Cu referire la cazul în speță, din dosar a rezultat că pârâtul nu a fost citat de expert cu ocazia verificărilor făcute de acesta la sediul reclamantei și respectiv la sediile societăților comerciale succesoare ale fostei ILF Negrești Oaș, respectiv IJLF Satu Mare implicate în preluarea activelor din anul 1966 (f. 72-73 dosnr.1464/C/1999). După depunerea raportului de expertiză în ședința din 1.II.2000 instanța a acordat un termen în vederea comunicării către părți a lucrării, iar la 22.II.2000 reprezentantul pârâtei a solicitat și obținut un nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul raportului de expertiză (f.96 și 100 dos.nr.1464/C/1999).

Cauza s-a judecat în fond la 7.03.2000 când reprezentantul pârâtului nu a fost prezent în instanță și nici nu a formulat un punct de vedere scris cu privire la raportul de expertiză, ori alte concluzii referitor la pretențiile reclamantei. Astfel fiind și întrucât excepția de nulitate nu a fost valorificată în condițiile prev.de art.108 alin.3 din C.proc.civ., pârâtul recurent este decăzut din dreptul de a invoca nulitatea menționatei expertize pe calea recursului. Cu alte cuvinte, întrucât pârâtul nu a invederat la termenul din 7.03.2000 considerat ca prima zi de înfățișare după efectuarea expertizei împrejurarea că nu a fost citat în condițiile art.20(1) C.proc.civ., cu ocazia deplasărilor efectuate de expert în executarea obiectivelor expertizei și nici nu a contestat conținutul acesteia, criticile din motivele de recurs vizând nulitatea expertizei nu pot fi primite fiind vorba de o nulitate relativă care trebuia invocată în ședința din 7.03.2000.

Neprocedând, conf.art.108(3) C.proc.civ. recurentul nu poate invoca pentru prima dată în recurs, nulitatea expertizei și nici o pretinsă supraevaluare a bunurilor, critici pe care așa cum deja s-a relevat trebuiau invocate la termenul din 7.03.2000 în fața instanței de apel. Astfel fiind recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.C.F.S. Satu Mare împotriva deciziei nr.74/C din 7 martie 2000 a Curții de Apel Oradea – Secția civilă, ca nefondat. Obligă pe recurent la 69.704.100 lei, cheltuieli de judecată către intimata Federalcoop Maramureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2003.