ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2267/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2267/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
La data de 14 mai 2003 s-a luat în examinare recursul
declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,
reprezentat de D.G.F.P.C.F.S. Satu Mare împotriva deciziei civile nr.74/C din 7
martie 2000 a Curții de Apel Oradea – secția civilă.
Dezbaterile au fost
consemnate în încheierea cu data de 14 mai 2003, care face parte integrantă din
prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 29 mai 2003.
C U R T E A
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
La 16.X.1997 Federalcoop Maramureș a chemat în
judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să
îi restituie activele imobilizate și mijloacele circulante proprietatea
reclamantei trecute în proprietatea statului fără plată în baza Decretului
nr.103/1966 și a HCM nr.364/1966, iar în cazul în care restituirea în natură nu
mai era posibilă, să fie despăgubită cu valoarea de înlocuire actualizată a
acestora.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că în
temeiul actelor normative menționate au fost preluate de stat bunurile imobile
și mobile proprietatea Uniunii Cooperativelor de Consum și de Credit
evidențiate cu denumirea, locul de amplasare și valoarea din inventarul de
predare din 31.03.1966, bunuri ce au fost predate în administrarea ORVLF Satu
Mare, respectiv ORLF Negrești Oaș.
Reclamanta a mai precizat că de la URCC Carei s-au
predat fonduri fixe în valoare de 633 mii lei și investiții în curs așa cum au
fost nominalizate în acțiune și și-a întemeiat cererea pe disp.art.62 alin.3-4
din Legea nr.109/1996.
Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă
nr.81/LC/15.II.1999 judecând pricina după declinarea competenței de către
Judecătoria Negrești Oaș, a respins acțiunea cu motivarea că reclamanta nu a
probat că bunurile preluate de stat în 1966 mai pot fi restituite în natură în
condițiile art.162 din Legea nr.109/1996, iar în ceea ce privește
despăgubirile, prețuirea s-a făcut exclusiv de reclamantă fără vreo evaluare
reală a bunurilor.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia
nr.74/7.03.2000 a admis apelul reclamantei Federalcoop Maramureș împotriva
sentinței civile nr.81/15.02.1999 a Tribunalului Satu Mare pe care a schimbat-o
în întregime în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat Statul
Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de
2.182.440.765 lei cu titlu de despăgubiri.
În motivarea hotărârii instanța a reținut că în baza
Decretului nr.103/1966 și a HCM nr.364/1966 statul a preluat în proprietate
bunurile imobile și mobile ce au aparținut Uniunii Cooperativelor de consum și
credit evidențiate în inventarul centralizator al mijloacelor fixe din
1.04.1966. Ulterior, majoritatea activelor imobilizate au fost casate, demolate
sau dezmembrate astfel că restituirea lor în natură nu mai era posibilă. Drept
urmare, pârâtul datora despăgubirile stabilite prin expertiza contabilă
efectuată în apel și necontestată de acesta, respectiv suma de 2.182.440.765
lei, reprezentând valoarea actualizată până la 31.XII.1999 a bunurilor
evidențiate în intervalul din 1.04.1966.
În contra acestei decizii, a declarat recurs Statul
Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a județului
Satu Mare pe motiv că au fost încălcate disp.art.208 C.proc.civ. întrucât
Ministerul Finanțelor Publice nu a fost citat și nu a participat la efectuarea
expertizei contabile deși expertul avea obligația să-l citeze. Prin acest
procedeu li s-a încălcat dreptul la apărare cu atât mai mult cu cât bunurile
revendicate au fost supraevaluate. În fine, reclamanta nu a depus nici un act
de predare-primire către statul român a respectivelor bunuri.
Recursul nu este fondat.
Așa cum deja s-a relevat, prin acțiune, Federalcool
Maramureș a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor
imobile și mobile proprietatea fostei Uniuni a cooperativelor de consum și
credit a cărei succesoare era reclamanta, preluate de stat în baza Decretului
nr.103/1966 și a HCM nr.364/1966 conform inventarului centralizator din
1.04.1966 depus în copie la dosar (f.3-4 dos.nr.2204/1997) și a dării de seamă
contabile din 31.03.1966 întocmite de fosta URCC Oaș Negrești cu listele anexă
în valoare totală scriptică de 2.081.013,15 lei și cu o uzură scriptică de
314.874,10 lei.
În apel, la cererea reclamantei s-a efectuat o
expertiză contabilă având ca obiective identificarea activelor imobilizate și a
mijloacelor circulante, stabilirea bunurilor existente dintre cele predate
precum și valoarea actualizată a acestora inclusiv a celor care nu mai existau
în vederea determinării cuantumului despăgubirilor cuvenite conf.art.162 alin.3
din Legea nr.109/1996 (f.72-73 dos.nr.1464/C/2000).
Răspunzând la aceste obiective, expertul a constatat
că majoritatea activelor imobilizate care au constituit obiectul predării
preluării din anul 1966 au fost casate, demolate sau dezmembrate, iar cele
existente (parțial) au suferit modificări majore. Mijloacele circulante au fost
integral consumate în procesul de producție și comercial nefiind posibilă
identificarea lor și deci nici restituirea lor în natură (f.76 dos.nr.1464/C/1999).
În aceste condiții, pornind de la valoarea de inventar a bunurilor predate
conform inventarului contralizator din 1.04.1966, expertul a stabilit că
patrimoniul net predat în 1966 actualizat cu indicii de inflație ale prețurilor
până la 31.XII.1999 reprezenta 2.182.440.765 lei.
Este adevărat că potrivit art.208(1) din C.proc.civ.
dacă efectuarea expertizei implică unele verificări sau lucrări pregătitoare
ori chiar deplasarea specialistului la fața locului, expertiza nu poate fi
efectuată decât după citarea părților prin scrisoare recomandată, arătându-se
zilele și orele când începe și continuă lucrarea.
Neregularitatea provocată de nerespectarea acestei
dispoziții trebuie însă invocată la prima zi de înfățișare care urmează după
săvârșirea expertizei și înainte de a se pune concluzii în fond. Aceasta
însemnează că, nesocotirea disp.art.208 C.proc.civ. reprezintă un viciu
procedural sancționat cu nulitate relativă.
Cu referire la cazul în speță, din dosar a rezultat
că pârâtul nu a fost citat de expert cu ocazia verificărilor făcute de acesta
la sediul reclamantei și respectiv la sediile societăților comerciale
succesoare ale fostei ILF Negrești Oaș, respectiv IJLF Satu Mare implicate în
preluarea activelor din anul 1966 (f. 72-73 dosnr.1464/C/1999).
După depunerea raportului de expertiză în ședința
din 1.II.2000 instanța a acordat un termen în vederea comunicării către părți a
lucrării, iar la 22.II.2000 reprezentantul pârâtei a solicitat și obținut un
nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul raportului de
expertiză (f.96 și 100 dos.nr.1464/C/1999). Cauza s-a judecat în fond la
7.03.2000 când reprezentantul pârâtului nu a fost prezent în instanță și nici
nu a formulat un punct de vedere scris cu privire la raportul de expertiză, ori
alte concluzii referitor la pretențiile reclamantei.
Astfel fiind și întrucât excepția de nulitate nu a
fost valorificată în condițiile prev.de art.108 alin.3 din C.proc.civ., pârâtul
recurent este decăzut din dreptul de a invoca nulitatea menționatei expertize
pe calea recursului.
Cu alte cuvinte, întrucât pârâtul nu a invederat la
termenul din 7.03.2000 considerat ca prima zi de înfățișare după efectuarea
expertizei împrejurarea că nu a fost citat în condițiile art.20(1) C.proc.civ.,
cu ocazia deplasărilor efectuate de expert în executarea obiectivelor
expertizei și nici nu a contestat conținutul acesteia, criticile din motivele
de recurs vizând nulitatea expertizei nu pot fi primite fiind vorba de o
nulitate relativă care trebuia invocată în ședința din 7.03.2000.
Neprocedând, conf.art.108(3) C.proc.civ. recurentul
nu poate invoca pentru prima dată în recurs, nulitatea expertizei și nici o
pretinsă supraevaluare a bunurilor, critici pe care așa cum deja s-a relevat
trebuiau invocate la termenul din 7.03.2000 în fața instanței de apel.
Astfel fiind recursul urmează a fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Statul Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.C.F.S. Satu Mare
împotriva deciziei nr.74/C din 7 martie 2000 a Curții de Apel Oradea – Secția
civilă, ca nefondat.
Obligă pe recurent la 69.704.100 lei, cheltuieli de
judecată către intimata Federalcoop Maramureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2003.