ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5357/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 5 iulie 2001 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta U.E.

a chemat în judecată S.C. O. SA Slatina, solicitând, conform art. 20-24 din

Legea nr.10/2001, restituirea în natură a morii țărănești situată în com. P.,

jud.Olt, ce a aparținut soțului său U.T., naționalizată în anul 1948.

A susținut că în pofida

notificărilor adresate, pârâta refuză să restituie bunul, cu motivarea că are

capital integral privat.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat respingerea acțiunii ca prematură, cu motivarea că mai întâi ar

trebui anulate contractele de privatizare și abia apoi solicitat bunul; de

asemeni s-a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei,

existând o altă persoană – R.R.- care în calitate de fiică  a fostului

proprietar a adresat de asemeni notificare pentru același bun.

Aceeași pârâtă a

formulat și cerere reconvențională, având ca obiect restituirea contravalorii

îmbunătățirilor aduse bunului imobil, precum și cerere de chemare în garanție a

Agenției pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, pentru a

răspunde pentru evicțiune în cazul admiterii acțiunii reclamantei.

Prin sent.civ.nr. 249

din 26 noiembrie 2001, Tribunalul Olt a respins ca inadmisibilă acțiunea,

retinând în esență că reclamanta nu a făcut dovada calității sale procesual

active.

In fața Curtii de apel Craiova s-a suplimentat probatoriul administrat, fiind depuse certificate de moștenitor de

pe urma lui U.T. și a fiului său U.S. Ca atare, prin decizia nr. 47 din 8

aprilie 2002 s-a reținut că reclamanta a făcut dovada calității sale de

moștenitoare a fostului proprietar, dar apelul reclamantei a fost respins ca

nefondat, apreciindu-se că fiind aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001,

corect cererea de restituire în natură a fost respinsă , urmând să fie

despăgubită prin echivalent.

Impotriva acestei

decizii în termen legal a declarat recurs reclamanta, care a susținut că în

nici un caz nu se poate reține că imobilul a fost preluat cu titlu valabil în

proprietatea statului și  apoi înstrăinat către pârâtă. In acest sens, a arătat

că moara ce i-a aparținut soțului său avea capacitatea sub un vagon/24 ore,

astfel că era exceptată de la naționalizare, chiar conform dispozițiilor Legii

nr. 119/1948; s-a mai susținut că nici una dintre instanțe nu s-a pronunțat

asupra cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost completată

prin “cererea complinitoare”, prin care se solicitase constatarea nulității

absolute a contractelor de privatizare.

Pe parcursul acestei

faze procesuale, reclamanta a decedat, moștenitorii săi fiind fiicele,

respectiv nepotul de fiu predecadat, U.V., R.R. și U.F.

Recursul este fondat,

urmând a fi admis, cu consecința casării ambelor hotărâri pronunțate și a

trimiterii cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de fond, în baza

următoarelor considerente.

In soluționarea

cauzelor, judecătorii au obligația de a stărui prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei

hotărâri temeinice și legale [art. 129 alin. (5) C. proc. civ.].

In spetă, dând dovadă de

superficialitate, prima instantă a respins ca inadmisibilă acțiunea

reclamantei, reținând- eronat- că aceasta, soție supraviețuitoare a fostului

proprietar, nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptațită în sensul Legii

nr. 10/2001. Reținând acest fapt, instanța a ignorat completarea acțiunii, prin

care se solicitase de către reclamantă, constatarea nulității contractelor prin

care pârâta dobândise, prin privatizate, bunul ce aparținuse familiei

reclamantei, cerere completatoare care se găsește la fila 89 din dosarul

instanței de fond. Or, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii

trebuie să hotărască asupra obiectului cererilor cu care au fost investiți.

Prima instanță nu s-a pronunțat nici asupra acestei cereri, nici asupra cererii

reconvenționale și a cererii de chemare în garanție.

Instanța

de apel, constatând că în mod greșit actiunea fusese respinsă ca inadmisibilă,

a rejudecat-o și a constatat că este nefondată, cu motivarea că procesul de

privatizare a pârâtei este finalizat, iar bunul a fost trecut cu titlu în

proprietatea statului. Nici această instanță nu a ținut seama de cererea prin

care reclamanta contesta tocmai legalitatea trecerii imobilului din patrimoniul

familiei sale în patrimoniul statului și apoi la pârâtă, mărginindu-se să se

refere generic la dispozițiile legii. Or, potrivit art. 4 din C. civ.,

judecătorului îi este interzis să se pronunțe, în hotărârile sale în cauzele

ce-i sunt supuse, pe cale de dispoziții generale și reglementare.

Ca atare, constatând că

prin hotărârile pronuntate, ambele instanțe au încălcat legea și nu s-au

pronuntat asupra unor mijloace de apărare sau dovezi administrate, hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii, admițându-se recursul, vor fi casate cele două

hotărâri, cu trimiterea la prima instanță. Cu ocazia rejudecării, se va pune în

discuția părților cererea completatoare, semnată de av. I.N. pentru reclamată

urmând ca instanța să analizeze și motivul invocat de recurentă privind

capacitatea morii naționalizate prin Legea nr. 119/1948.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta U.T.E. și

continuat de U. V., R.R. și U.F. împotriva deciziei civile nr. 47 din 8 aprilie

2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința civilă 249 din 26 noiembrie 2001 a Tribunalului Olt și trimite cauza

acestei din urmă instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  12 decembrie 2003.