ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5357/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 iulie 2001 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta U.E. a chemat în judecată S.C. O. SA Slatina, solicitând, conform art. 20-24 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a morii țărănești situată în com. P., jud.Olt, ce a aparținut soțului său U.T., naționalizată în anul 1948. A susținut că în pofida notificărilor adresate, pârâta refuză să restituie bunul, cu motivarea că are capital integral privat. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca prematură, cu motivarea că mai întâi ar trebui anulate contractele de privatizare și abia apoi solicitat bunul; de asemeni s-a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, existând o altă persoană – R.R.- care în calitate de fiică a fostului proprietar a adresat de asemeni notificare pentru același bun.

Aceeași pârâtă a formulat și cerere reconvențională, având ca obiect restituirea contravalorii îmbunătățirilor aduse bunului imobil, precum și cerere de chemare în garanție a Agenției pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, pentru a răspunde pentru evicțiune în cazul admiterii acțiunii reclamantei. Prin sent.civ.nr. 249 din 26 noiembrie 2001, Tribunalul Olt a respins ca inadmisibilă acțiunea, retinând în esență că reclamanta nu a făcut dovada calității sale procesual active. In fața Curtii de apel Craiova s-a suplimentat probatoriul administrat, fiind depuse certificate de moștenitor de pe urma lui U.T. și a fiului său U.S.

Ca atare, prin decizia nr. 47 din 8 aprilie 2002 s-a reținut că reclamanta a făcut dovada calității sale de moștenitoare a fostului proprietar, dar apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, apreciindu-se că fiind aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, corect cererea de restituire în natură a fost respinsă , urmând să fie despăgubită prin echivalent. Impotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamanta, care a susținut că în nici un caz nu se poate reține că imobilul a fost preluat cu titlu valabil în proprietatea statului și apoi înstrăinat către pârâtă.

In acest sens, a arătat că moara ce i-a aparținut soțului său avea capacitatea sub un vagon/24 ore, astfel că era exceptată de la naționalizare, chiar conform dispozițiilor Legii nr. 119/1948; s-a mai susținut că nici una dintre instanțe nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost completată prin “cererea complinitoare”, prin care se solicitase constatarea nulității absolute a contractelor de privatizare. Pe parcursul acestei faze procesuale, reclamanta a decedat, moștenitorii săi fiind fiicele, respectiv nepotul de fiu predecadat, U.V., R.R. și U.F. Recursul este fondat, urmând a fi admis, cu consecința casării ambelor hotărâri pronunțate și a trimiterii cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de fond, în baza următoarelor considerente.

In soluționarea cauzelor, judecătorii au obligația de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale [art. 129 alin. (5) C. proc. civ.]. In spetă, dând dovadă de superficialitate, prima instantă a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei, reținând- eronat- că aceasta, soție supraviețuitoare a fostului proprietar, nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptațită în sensul Legii nr. 10/2001. Reținând acest fapt, instanța a ignorat completarea acțiunii, prin care se solicitase de către reclamantă, constatarea nulității contractelor prin care pârâta dobândise, prin privatizate, bunul ce aparținuse familiei reclamantei, cerere completatoare care se găsește la fila 89 din dosarul instanței de fond.

Or, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii trebuie să hotărască asupra obiectului cererilor cu care au fost investiți. Prima instanță nu s-a pronunțat nici asupra acestei cereri, nici asupra cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție. Instanța de apel, constatând că în mod greșit actiunea fusese respinsă ca inadmisibilă, a rejudecat-o și a constatat că este nefondată, cu motivarea că procesul de privatizare a pârâtei este finalizat, iar bunul a fost trecut cu titlu în proprietatea statului. Nici această instanță nu a ținut seama de cererea prin care reclamanta contesta tocmai legalitatea trecerii imobilului din patrimoniul familiei sale în patrimoniul statului și apoi la pârâtă, mărginindu-se să se refere generic la dispozițiile legii.

Or, potrivit art. 4 din C. civ., judecătorului îi este interzis să se pronunțe, în hotărârile sale în cauzele ce-i sunt supuse, pe cale de dispoziții generale și reglementare. Ca atare, constatând că prin hotărârile pronuntate, ambele instanțe au încălcat legea și nu s-au pronuntat asupra unor mijloace de apărare sau dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, admițându-se recursul, vor fi casate cele două hotărâri, cu trimiterea la prima instanță. Cu ocazia rejudecării, se va pune în discuția părților cererea completatoare, semnată de av. I.N. pentru reclamată urmând ca instanța să analizeze și motivul invocat de recurentă privind capacitatea morii naționalizate prin Legea nr. 119/1948.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta U.T.E. și continuat de U. V., R.R. și U.F. împotriva deciziei civile nr. 47 din 8 aprilie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința civilă 249 din 26 noiembrie 2001 a Tribunalului Olt și trimite cauza acestei din urmă instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2003.