ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5677/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

3218 din 17 aprilie 2002, reclamanta P.E.A. a chemat în judecată Primăria

comunei Spineni, județul Olt pentru a fi obligată la restituirea în natură a

unui imobil compus din teren arabil și pădure, situat pe raza comunei Spineni,

așa cum este individualizat în titlul de proprietate reprezentat de un partaj

de ascendent autentificat sub nr. 6639/1940 la Tribunalul Ilfov, înregistrat în

registrul de transcripțiuni la nr. 466 din 6 martie 1940, invocând Legea nr.

10/2001.

În subsidiar a solicitat măsuri

reparatorii sub formă de despăgubiri bănești.

În motivarea acțiunii a arătat că

terenul solicitat nu face obiectul Legii nr. 18/1991, modificată prin Legea nr.

165/2001, și că prin dispoziția nr. 9 din 12 februarie 2002 pârâta a respins

restituirea în natură, cu motivarea că reclamanta nu a dovedit preluarea

abuzivă de către stat.

S-a mai precizat că terenurile în

discuție sunt vizate în reglementarea art. 2 din lege, iar pârâta este o

unitate administrativ-teritorială ce reprezintă statul.

Reclamanta a învederat că este

moștenitoarea legală a mamei sale C.R., fiica autorului N.V., cuprins în titlu

de proprietate reprezentat de partajul de ascendent al numitului I.V., care a

împărțit averea sa în timpul vieții copiilor. S-a mai precizat că a solicitat

reconstituirea dreptului de proprietate în limita admisă de Legea nr. 18/1991

și că excedentul este supus regimului juridic reglementat de Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 680 din 15

mai 2002, Tribunalul Olt a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta P.E.A. în contradictoriu cu Primăria comunei Spineni, județul Olt.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-a reținut că reclamanta nu a precizat în acțiune și nu a individualizat

suprafețele de teren solicitate, care nu au putut fi identificate în titlul de

proprietate invocat. În plus, s-a avut în vedere că, pentru a fi aplicabile

dispozițiile Legii nr. 10/2001, ce vizează restituirea în principal în natură a

proprietăților, potrivit art. 2 din lege, reclamanta trebuia să demonstreze

preluarea abuzivă a respectivelor imobile, mai ales că actul de proprietate

invocat este din anul 1940, cât și existența fizică a bunurilor în prezent,

pentru a crea posibilitatea restituirii în natură.

În lipsa acestor precizări absolut

necesare, cât și a dovezilor cerute de Legea nr. 10/2001, referitoare la

preluarea abuzivă a imobilelor, instanța a concluzionat că neputând determina

întinderea dreptului de proprietate al reclamantei și existența acestuia,

cererea sa este neîntemeiată.

Pe de altă parte, s-a reținut că

reclamanta nu a făcut dovada că terenul în litigiu este arabil și pădure, dar

că nu a fost reglementat de Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr.

169/1997 și 1/2000, ce a reconstituit foștilor proprietari dreptul de

proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, ceea ce a dus la

concluzia că restituirea în natură a imobilelor teren, nu este posibilă în

condițiile Legii nr. 10/2001. S-a reținut că este neîntemeiată și cererea

privind dispozițiile art. 36 din aceeași lege, deoarece dispozițiile art. 36

prevăd o altă procedură ce este prealabilă promovării acțiunii și de care

reclamanta poate să uzeze.

Referitor la subsidiarul acțiunii,

ce vizează revendicarea terenului în condițiile dreptului comun, reclamanta,

care a invocat titlul de proprietate din anul 1940, față de dispozițiile art.

480 C. civ., trebuia să precizeze și să identifice suprafețele de teren ce au

aparținut autorului său și pentru care nu a pierdut dreptul de proprietate, în

situația în care bunurile există și sunt deținute de un neproprietar.

Prin apelul declarat de reclamanți

s-a criticat hotărârea instanței de fond pentru faptul că greșit s-a reținut

calitatea autorilor săi și gradul de rudenie, că nu a individualizat și

identificat terenul prin acțiune, cât și faptul că avea obligația să dovedească

preluarea abuzivă a terenului.

Critica mai vizează și greșita

reținere a lipsei dovezii reglementării regimului juridic al terenului prin

Legea nr. 18/1991 și neacordarea despăgubirilor pentru nerespectarea procedurii

instituită de Legea nr. 10/2001, cât și nedovedirea existenței terenului în

litigiu.

Prin decizia civilă nr. 148 din 20

iunie 2003, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul reclamantei

P.E.A. împotriva sentinței civile nr. 680 din15 mai 2002 a Tribunalului Olt.

Prin această hotărâre s-a reținut că

instanța de fond a analizat acțiunea reclamantei și sub aspectul îndeplinirii

unor cerințe de formă impuse de Legea nr. 10/2001, precizate prin art. 21 și

art. IV din O.U.G. nr. 184/2002, constatând neîndeplinirea acestora, având în

vedere că de la data întocmirii actului de partaj depus drept titlu de

proprietate, până la 6 martie 1945, ca an de începere a preluării abuzive de

către stat, terenurile respective au fost în circuitul civil și puteau fi

transmise.

Condiția esențială însă, impusă de

lege pentru a se dispune restituirea în natură sau prin echivalent este aceea

ca regimul juridic al imobilelor solicitate să nu fi fost reglementat de legile

fondului funciar (Legile nr. 18/1941, 169/1997 și 1/2000), așa cum precizează

art. 8 din Legea nr. 10/2001, care prevede că nu intră sub incidența sa,

terenurile al căror regim juridic a fost reglementat prin legile fondului

funciar.

S-a concluzionat că din actul de

partaj depus de reclamantă ca titlu de proprietate al autorilor săi, rezulta că

terenurile solicitate au constituit moșii cuprinzând terenuri agricole,

terenuri al căror regim juridic a fost indiscutabil reglementat de legile

fondului funciar, situație în care reclamanta trebuie să uzeze de procedura

prevăzută de ele.

Împotriva deciziei civile nr. 148

din 20 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs în termen

reclamanta P.E.A. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C.

proc. civ.

Din prezentarea extensivă a

motivelor de recurs, Curtea reține că reclamanta consideră că instanța de apel

a fost în eroare când a considerat că în privința terenurilor solicitate sunt

incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deși pârâta nu a

dovedit dacă s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate prin Legea

nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000.

Se mai susține că instanța a omis să

se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel.

Recursul nu este fondat.

După anul 1989 s-au adoptat o serie

de legi cu caracter reparator pentru înlăturarea efectelor negative ale

aplicării unor acte normative emise în perioada 1945–1989. Prima dintre

acestea, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole a fost Legea nr. 18/1991.

Cum Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945–22 decembrie 1989, este, în principiu, o lege cu caracter reparator

generală, urmează a observa că legiuitorul a dorit să excludă din domeniul de aplicare

al acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000, pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor

forestiere. Este ceea ce prevede în mod expres art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Corect a reținut instanța de apel

că, pentru a se dispune restituirea în natură sau prin echivalent, legea

prevede ca o condiție esențială, ca regimul juridic al imobilelor solicitate să

nu fi fost reglementat de legile fondului funciar, Legea nr. 18/1991, Legea nr.

169/1947 și Legea nr.10/2000, așa cum se prevede în art. 8 din Legea nr.

10/2001, în sensul că nu intră sub incidența sa, terenurile al căror regim

juridic a fost reglementat prin legile fondului funciar.

În speță, s-a reținut că potrivit

actului de partaj depus de reclamantă ca titlu de proprietate al autorilor săi,

terenurile solicitate au constituit moșii cuprinzând terenuri agricole,

terenuri al căror regim juridic a fost indiscutabil reglementat de legile

fondului funciar, situație în care trebuia urmată procedura prevăzută de ele.

Cum în cauză, obiectul cererii de

restituire îl constituie terenuri agricole și forestiere de natura celor

enumerate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, criticile recurentei sunt

neîntemeiate, făcând inutilă analiza altor aspecte învederate în cererea de

recurs.

Pentru considerentele expuse,

urmează ca recursul declarat de reclamantă să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta P.E.A. împotriva deciziei nr. 148 din 20 iunie 2003 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.