ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6527/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 februarie 2003 pe rolul Judecătoriei Drăgășani sub nr. 670, reclamantul T.I. a chemat în judecată pe pârâta L.M.

pentru a fi obligată să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafață de 6.045 mp, teren situat în comuna Olanu, județul Vâlcea și să îi plătească despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosință a terenului pe anul 2002. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este proprietarul terenului revendicat și că pârâta a ocupat fără nici un drept acest teren la începutul anului 2001. La data de 27 martie 2003, pârâta a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat, în esență, constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis reclamantului la data de 2 noiembrie 2002 și obligarea comisiei județene pentru aplicarea Legii fondului funciar Vâlcea și a Comisiei locale Olanu pentru aplicarea legii fondului funciar, să o pună în posesie cu suprafața de teren în litigiu și totodată să-i restituie acest teren.

În motivarea cererii reconvenționale, s-a susținut că acest teren a aparținut încă din anul 1945 străbunicii sale paterne, fiind transmis prin moștenire legală bunicului său patern și moștenit, la rându-i, de tatăl pârâtei, decedat în anul 1965, în calitate de succesoare a căruia a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate. Pârâta a mai susținut că autorul reclamantului, T.M., a fost înregistrat în rolul agricol cu suprafața de 10.180 mp, așa că în mod greșit i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 21.213 mp, în care este cuprins și terenul ce face obiectul acțiunii, ce nu a aparținut niciodată acestora.

Prin sentința civilă nr. 2406 din data de 9 octombrie 2003, Judecătoria Drăgășani a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 6045 mp, cu vecinii menționați, în dispozitivul acesteia și să-i plătească suma de 363.000 lei despăgubiri civile, respingând în consecință cererea reconvențională. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe, nefiind motivat, a fost examinat de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ., fiind respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 322 A din 22 decembrie 2003. Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanțele au reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, pe care pârâta îl ocupă fără nici un drept, aceasta neavând un titlu consacrat pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, susținând că hotărârea atacată este criticabilă având în vedere faptul că reclamantul nu este proprietarul terenului în litigiu, că acest teren a aparținut de fapt bunicilor pârâtei, precum și faptul că aceasta a solicitat în repetate rânduri și fără vreun rezultat reconstituirea dreptului de proprietate. A mai susținut recurenta că instanța de apel nu a luat în considerare înscrisurile depuse la dosar și a ignorat concluziile raportului de expertiză. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Este de reținut în primul rând că recursul nu a fost structurat conform dispozițiilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1–10 C. proc.

civ., susținerile recurentei referindu-se, în esență, la faptul că, la pronunțarea hotărârii, instanța de apel nu a luat în considerare înscrisurile de la dosar și concluziile raportului de expertiză. Totodată, este necesar a preciza că susținerile din recurs care ar putea fi interpretate că s-ar întemeia pe dispozițiile art. 304 alin. (11) C. proc. civ., nu mai pot fi analizate, aceste dispoziții fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Curtea are în vedere împrejurarea că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut în mod corect că reclamantul a făcut dovada calității de proprietar asupra terenului în litigiu prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Este de observat că pârâta, prin cererea reconvențională a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate prezentat de reclamant, motivat de faptul că terenul în litigiu este proprietatea ei, provenind de la autoarea inițială A.I., străbunică paternă, astfel că, prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, în favoarea reclamantului, a fost afectat dreptului ei de proprietate. La dosar se află titlul de proprietate emis bunicii paterne a pârâtei, A.Z., la data de 9 februarie 1996, în care este menționat și „un teren în punctul Cătine Brătianu”, în suprafață de 5070 mp”. Din arborele genealogic aflat la dosarul de la fond, rezultă existența mai multor moștenitori de pe urma defunctei A.Z.

Având în vedere că pârâta nu a produs dovezi în sprijinul susținerii că ar fi proprietara terenului în litigiu, iar din concluziile raportului de expertiză rezultă că nu există identitate între suprafețele de teren cuprinse în cele două titluri de proprietate, în mod corect au reținut instanțele că pârâta nu justifică interesul și calitatea pentru a solicita constatarea nulității absolute a titlului reclamantului, titlu a cărui valabilitate a fost dovedită. Așa fiind, față de considerentele mai înainte arătate și constatând că instanțele au interpretat corect actul dedus judecății, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta L.M. împotriva deciziei civile nr. 322/A din 22 decembrie 2003 a Curții de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2004.