ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2970/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1200 din 26 martie

2003, Judecătoria Pitești a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

T.P., în contradictoriu cu pârâții T.G. și T.M. Pârâții au fost obligați să

respecte dreptul de proprietate al reclamantului pentru suprafața de 1519,6 mp

teren, situată în comuna Moșoaia, satul Ciocănăi, identificată în anexa 1 la

raportul de expertiză întocmit de expertul N.I. și să-i plătească suma de

2.933.980 lei, reprezentând lipsa de folosință pe ultimii trei ani și suma de

3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că reclamantul a depus la dosar adeverința nr. 4115 din 7 noiembrie

2001 prin care Primăria Comunei Boscov atestă faptul că defunctul T.V., în

perioada 1956-1958, a fost înscris în registrul agricol cu suprafața de 0,59 ha

teren, din care 0,23 ha teren arabil, iar în perioada 1959-1962 este menționată

suprafața de 0,45 ha, din care 0,23 ha în punctul Moșoaia. În adresă există

mențiunea că reclamantul nu a primit în Comuna Boscov terenul situat în punctul

Moșoaia, iar în adeverința nr. 3325/2001 se arată că T.P. a formulat cerere la

data de 24 noiembrie 1997, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de

proprietate pentru suprafața de 3600 mp teren arabil, în calitate de moștenitor

al defunctului T.V.

Comisia Comunală Moșoaia pentru aplicarea Legii

nr. 1/2000, în adeverința nr. 2700 din 22 august 2002, confirmă că defunctului

T.V. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha

teren, prin hotărârea M 291 din 18 octombrie 2001 a Comisiei Județene pentru

aplicarea Legii nr. 1/2000 Argeș.

Reține instanța de fond că pârâții au depus la

dosar procesul-verbal nr. 302 din 4 martie 1994 care atestă punerea în posesie

pentru suprafața de 1276 mp teren și titlul de proprietate nr. 36619/1994, emis

pe numele T.G., iar suprafața reală a terenului este, conform raportului de

expertiză, de 1519,6 mp. Pârâtul T.G. folosește acest teren, pe care, în anul

1988, a plantat 48 pomi nealtoiți din soiuri locale cu o valoare biologică

scăzută.

Prin decizia civilă nr. 1320 din 15 septembrie

2003, Tribunalul Argeș a admis apelul declarat de pârâții T.G. și T.M., a

schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea formulată de reclamant.

Instanța de apel a reținut că în mod greșit

instanța de fond a constatat că reclamantul a făcut dovada dreptului de

proprietate pentru suprafața de teren care face obiectul procesului, deși

acestuia nu i s-a eliberat titlu de proprietate și nici proces-verbal de punere

în posesie.

Reține tribunalul, că reclamantul a depus la

dosar doar adeverința care atestă reconstituirea dreptului de proprietate, însă

acest act nu face dovada proprietății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul. Acesta a invocat motivele înscrise în art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ. și a susținut că a făcut dovada dreptului de proprietate cu actele

depuse la dosar, care confirmă faptul că terenul a fost înscris în rolul

agricol pe numele defunctului T.V., că s-a formulat cerere pentru

reconstituirea dreptului de proprietate și că i s-a reconstituit dreptul,

fiindu-i eliberată adeverința care ține loc de titlu de proprietate până la

eliberarea acestuia.

Arată recurentul, că s-a refuzat punerea sa în

posesie datorită existenței litigiului dintre părți și că terenul care face

obiectul procesului se învecinează cu terenul pentru care s-a reconstituit

dreptul în beneficiul pârâților, fără ca cele două suprafețe să se suprapună,

iar comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a considerat terenul

revendicat ca fiind disponibil.

În declarația de recurs se mai susține că, deși

pârâții au folosit terenul anterior emiterii titlului de proprietate, suprafața

care face obiectul procesului nu este înscrisă în titlul emis în beneficiul

acestora, că expertul a calculat atât lipsa de folosință, cât și valoarea

plantației și că actul primar care a stat la baza reconstituirii confirmă

cumpărarea de către autorul său a suprafeței de 1270 mp teren, care face parte

din terenul revendicat.

Recursul, admis în principiu prin încheierea din

data de 19 februarie 2004, urmează a fi respins ca nefondat, pentru următoarele

considerente.

Este de principiu, că prin acțiunea în revendicare

proprietarul, care nu are posesia unui bun individual determinat, urmărește să

i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească

posesia lui de la persoana care îl stăpânește fără a fi proprietară.

În cazul terenurilor pentru care s-a făcut

reconstituirea dreptului de proprietate după procedura instituită prin legile

speciale, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000,

reclamantul poate să redobândească posesia numai pentru suprafețele de teren

atribuite în cadrul procedurii de reconstituire, iar dovada dreptului de

proprietate pentru terenul care face obiectul revendicării se face cu titlu de

proprietate emis conform art. 116 din Legea nr. 18/1991. Adeverința de

proprietate, care atestă doar faptul reconstituirii, fără stabilirea

amplasamentului terenului atribuit, nu constituie titlu de proprietate care să

poată fi examinat în cadrul soluționării acțiunii în revendicare.

De aceea, în prezenta cauză, corect instanța de

apel a reținut că, reclamantul, care nu a fost pus în posesie și căruia nu i

s-a eliberat titlu de proprietate, nu a făcut dovada existenței dreptului

pentru terenul care face obiectul acțiunii în revendicare.

Curtea constată că nu sunt incidente

dispozițiile înscrise în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., deoarece

hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, iar

instanța nu a omis să se pronunțe asupra vreunei dovezi hotărâtoare în

dezlegarea pricinii.

Actele invocate de recurent fac dovada

reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantului pentru suprafața de

0,5 ha teren, împrejurare reținută și de tribunal, dar nefiind stabilit

amplasamentul suprafeței de teren pentru care s-a făcut reconstituirea, nu s-a

dovedit existența dreptului pentru terenul revendicat.

Pentru toate aceste considerente, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantul T.P. împotriva deciziei civile nr. 1320 din 15 septembrie 2003 a

Tribunalului Argeș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2004.