- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 23 ianuarie 2003
Decizia nr. 215/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal
S-a luat în examinare recursul declarat de V.M. împotriva Deciziei nr.501 din 19 octombrie 2001 a Curții de Conturi a României – Secția jurisdicțională. La apelul nominal nu s-au prezentat: recurenta V.M. și nici intimatele S.C. ”Textila” SA Lugoj și Curtea de Conturi a României. Procedura completă. Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că intimata S.C.”Textila” SA Lugoj a solicitat în scris, în temeiul art.242 (2) Cod de procedură civilă, judecarea în lipsă ( filele 10 și 18). S-a referit de asemenea că, recursul nu a fost legal timbrat, deși recurenta V.M.
a fost citată cu mențiunea timbrării și cu precizarea valorii de 1.500 lei a timbrului judiciar care trebuia depus și cuatumului de 150.000 lei al taxei judiciare de timbru care trebuia achitată (filele 6 și 13). CURTEA Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Colegiul Jurisdicțional Timiș, prin sentința nr.43 din 16 iulie 2001, a constatat perimată acțiunea formulată de V.M. împotriva S.C. ”Textila” SA Lugoj, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an de zile din vina părții. Prin Decizia nr.501 din 19 octombrie 2001, Curtea de Conturi- Secția jurisdicțională a respins recursul jurisdicțional declarat de V.M., reținând că sentința atacată este legală și temeinică, întrucât, în cauză, sunt întrunite cerințele art.248 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta V.M., dar fără a depune taxa de timbru 150.000 lei și 1.500 lei timbru judiciar, deși a fost citată cu această mențiune (fila 6 și 13). Or, nerespectarea dispozițiilor Legii nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, potrivit art.20 din lege, se sancționează cu anularea recursului. Așadar, recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Anulează recursul declarat de V.M. împotriva Deciziei nr.501 din 19 octombrie 2001 a Curții de Conturi a României – Secția jurisdicțională, ca netimbrat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 ianuarie 2003.