ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 818/2003

Decizia nr.

818                                                                                                  Dosar

nr. 3954/2002

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Iași, prin sentința

civilă nr. 142 din 10 ianuarie 2001, a admis contestația formulată de

contestatorul T.C. împotriva dispoziției nr. 194 din 13 februarie 1999 emisă de

S.C. T. Iași și pe cale de consecință s-a dispus reintegrarea contestatorului

în funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă; s-a respins

excepția tardivității contestației invocată de intimata S.C. T. Iași.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a reținut că nu s-a făcut dovada necesității efective a reducerii de

personal și că nu s-au respectat dispozițiile O.G. nr. 48/1997 și art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr.  9/1997.

Prin decizia civilă nr. 1881 din 7 septembrie

2001 Tribunalul Iași a respins recursul declarat de S.C. T. Iași împotriva

sentinței civile nr. 142 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel instanța de

recurs a reținut că potrivit art. 134 alin. (2) C. muncii dispoziția de

desfacere a contractului de muncă se comunică în scris în termen de 5 zile de

către unitate și își produce efectul de la data comunicării. Această dispoziție

constituie o garanție impusă de lege pentru ocrotirea intereselor persoanelor

încadrate și are în vedere aducerea la cunoștință a dispoziției de desfacere a

contractului de muncă în întregul ei, a temeiurilor de fapt și de drept care au

determinat luarea măsurii.

S-a mai reținut că înștiințarea pe

alte căi cu privire la încetarea raporturilor de muncă (înmânarea carnetului de

muncă, acordarea plăților compensatorii și a șomajului) nu echivalează cu o

comunicare, în sensul legii, și nu declanșează curgerea termenului de sesizare

a instanței.

Împotriva sentinței civile nr. 142

din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iași și a deciziei civile nr. 1881 din 7

septembrie 2001 a Tribunalului Iași, a declarat recurs în anulare Parchetul de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție, criticându-le pentru următoarele

considerente:

- avându-se în vedere dispozițiile

legale care reglementează materia conflictelor de muncă, respectiv Legea nr. 168/1999,

soluționarea excepției tardivității contestației invocată de intimata S.C. T. Iași,

a fost greșită.

- art. 176 alin. (2) C. muncii.,

care prevede că termenul de sesizare a organelor de soluționare a litigiilor de

muncă este de 30 de zile de la data comunicării a fost abrogat expres de art.

91 din Legea nr. 168/1999, iar art. 73 lit. a) din același act normativ prevede

că “măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a

contractului de muncă,  pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la

care cei interesați au luat la cunoștință de măsura dispusă”.

- în speță sunt incidente

dispozițiile art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999 care nu mai condiționează

declanșarea curgerii termenului de 30 zile de comunicarea actului

(contestației) ci numai de momentul cunoașterii de către contestator a măsurii

dispuse de către unitate.

- contestatorul T.C. a avut

cunoștință despre programul de restructurare dispus de unitate, înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 168/1999 (1 ianuarie 2000) astfel că termenul

de 30 de zile pentru formularea contestației a început să curgă de la 1

ianuarie 2000, data intrării în vigoare a actului normativ enunțat.

- în cauză există conflict de legi

în timp, referitor la data de la care a început să curgă termenul pentru

contestarea dispoziției de desfacere a contractului de muncă al

contestatorului, întrucât  la  data  emiterii   acesteia   (3 februarie 1999)

era în vigoare art. 176 C. muncii, iar contestația a fost formulată la 21 noiembrie

2000, după intrarea în vigoare a Legii nr. 168/1999.

Recursul în anulare este fondat

pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl constituie

contestația formulată de contestatorul T.C. împotriva deciziei civile nr. 194

din 3 februarie 1999 emisă de S.C. T. SA Iași, potrivit căreia contestatorului

i s-a desfăcut contractul de muncă conform art. 130 lit. a) C. muncii și art.

101 lit. b) din CCM/1998 – decizia de desfacere a contractului de muncă.

Contestația formulată de contestator

împotriva desfacerii contractului de muncă, a fost analizată de instanțe numai

în raport cu prevederile art. 134 alin. (2) C. muncii potrivit căruia

“dispoziția de desfacere a contractului de muncă se comunică în scris în termen

de 5 zile de către unitate, ea își produce efectele de la data comunicării”.

Deci, această prevedere nu cuprinde dispoziții referitoare la termenul în care

poate fi formulată contestația împotriva deciziei de desfacere a contractului

de muncă și nici data de la care începe să curgă termenul respectiv.

Textul de lege mai sus enunțat

constituie o garanție impusă de lege pentru ocrotirea salariaților, care

trebuie să cunoască temeiurile de fapt și de drept, ce au determinat luarea

măsurii concedierii.

Despre termenul de introducere a

contestației și data de la care se va declanșa curgerea acestuia face vorbire

art. 176 alin. (1) C. muncii , potrivit căruia “termenul de sesizare a

organelor de soluționare a litigiilor de muncă este de 30 de zile de la data comunicării,

în cazul în care legea prevede necesitatea unei comunicări, iar în celelalte

cazuri, de la data când cel interesat a luat cunoștință de măsura sau

împrejurarea care a determinat litigiul”.

Cu alte cuvinte, cu privire la data

de la care începe să curgă termenul pentru sesizarea organului de jurisdicție a

muncii, textul invocat face distincție, după cum legea prevede sau nu

necesitatea comunicării actului, iar în cazul dispoziției de desfacere a

contractului de muncă, termenul începe să curgă de la momentul comunicării,

norma juridică prevăzută de art. 134 alin. (2) C. muncii are caracter

imperativ.

La data de 1 ianuarie 2000 a intrat

în vigoare Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, lege

care deși prin art. 91 a abrogat art. 176 alin. (1) C. muncii, totuși păstrează

termenul de 30 de zile pentru formularea contestației, însă cu dispoziții

diferite cu privire la data de la care începe să curgă acest termen.

Astfel, art. 73 lit. a) din Legea

nr. 168/1999 prevede că “măsurile unilaterale de executare, modificare,

suspendare sau încetare a contractului de muncă pot fi contestate în termen de

30 de zile de la data la care cei interesați au luat cunoștință de măsura

dispusă"”

În

speță, se pune problema dacă legea nouă – Legea nr. 168/1999 privitoare la

soluționarea conflictelor de muncă se aplică de la intrarea în vigoare, numai

situațiilor juridice ce se vor naște, modifica ori stinge după această dată,

ori și acelor situații juridice în curs de formare, modificare, stingere existente

la data intrării ei în vigoare.

Dispozițiile art. 1 C. proc. civ.

și-au găsit consacrarea în art. 15 alin. (2) din Constituția României, care

prevede: “Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.

Potrivit acestui principiu, legea nu

poate să fie aplicată asupra unor fapte petrecute înainte de intrarea sa în

vigoare, ea trebuind să respecte situații juridice definitiv constituite în

scopul asigurării stabilității raporturilor juridice.

Cu toate acestea, noua lege se va

aplica de la intrarea în vigoare, fără a fi retroactivă, nu numai situațiilor

juridice ce se vor naște, modifica ori stinge după această dată, ci de regulă

și situațiilor juridice în curs de formare, modificare, stingere la data

intrării ei în vigoare, precum și efectele prevăzute și viitoare ale unor

raporturi juridice trecute.

În cauză, la data de 20 noiembrie

2000 când contestatorul a formulat contestația împotriva deciziei nr. 194 din 3

februarie 1999 de desfacere a contractului individual de muncă, erau incidente

dispozițiile art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999, care nu mai condiționează

declanșarea curgerii termenului de 30 de zile de  comunicarea deciziei

respective, ci numai de momentul cunoașterii de către contestator a măsurii de

disponibilizare dispusă de S.C. T. Iași.

Cum efectele deciziei nr. 194 din 3 februarie

1999 nu s-au stins sub imperiul legii vechi, respectiv art. 134 alin. (2) și

art. 176 alin. (1) C. muncii , contestatorul formulând contestația împotriva

deciziei la data de 2 noiembrie 2000 când în vigoare era o nouă lege, respectiv

Legea nr. 168/1999 care prin art. 91 a abrogat art. 176 alin. (1) C. muncii ,

în cauză sunt aplicabile prevederile acesteia.

Deși în cauză nu s-a făcut dovada

datei comunicării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă,

contestatorul T.C. a luat cunoștință despre actul de restructurare de posturi

la S.C. T. Iași cu disponibilizări de personal la 10 septembrie 1998, dată când

prin Nota nr. 110, AGA a dispus măsurile menționate.

Mai mult, din cuprinsul cererii

adresată conducerii S.C. T. SA Iași, în vederea acordării drepturilor bănești

cuvenite rezultă că T.C. face vorbire despre programul de restructurare, despre

disponibilizarea conform art. 130 lit. a) C. muncii , de aplicarea prevederilor

art. 29 alin. (3) și art. 32 din contractul colectiv de muncă, despre plățile

compensatorii ce i se cuvin. Cererea a fost înregistrată la unitate la 27

ianuarie 1999.

Așadar, la data de 1 ianuarie 2000,

dată când a intrat în vigoare Legea nr. 168/1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă, contestatorul a avut cunoștință despre măsura de

disponibilizare dispusă de S.C. T. SA Iași, astfel încât termenul de 30 de zile

pentru formularea contestației, a început să curgă de la data de 1 ianuarie

2000.

Pentru toate aceste considerente

Curtea constată că este fondat recursul în anulare declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 142 din 10

ianuarie 2001 a Judecătoriei Iași, a deciziei civile nr. 1881 din 7 septembrie

2001 a Tribunalului Iași, și pe cale de consecință vor fi casate hotărârile

atacate iar pe fond, se va respinge ca tardivă contestația formulată de T.C. împotriva

deciziei nr. 194 3 februarie 1999 emisă  de S.C. T. SA Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

sentinței civile nr. 142 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iași, a deciziei

civile nr. 1881 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iași.

Casează hotărârile atacate, și pe fond, respinge ca

tardivă contestația formulată de T.C. împotriva deciziei nr. 194 din 3

februarie 1999 emisă de S.C. T. S.A. Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2003.