ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 548/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.2053 din 14.08.2001 a Curții de Apel Suceava – Secția civilă. La apelul nominal au lipsit intimații-reclamanți B.D.N.și B.D., precum și intimata S.C.”D.” S.A. Ștefănești. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public a susținut motivele de recurs și a solicitat admiterea recursului în anulare, astfel cum a fost formulat. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererile introduse la Judecătoria Săveni, județul Botoșani, la data de 09.03.2001 și înregistrate sub nr.579/2001, contestatorii B.D.

și B.D.N. au chemat în judecată pe intimata S.C.”D.” S.A.Ștefănești și au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună după cum urmează: - cu privire la contestatorul B.D., intimata va fi obligată să-l despăgubească pentru prejudiciul pe care i l-a produs ca urmare a neachitării sumelor datorate cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale, ajutor de șomaj și pensie suplimentară, din care cauză a beneficiat de ajutor de șomaj și ulterior de pensie suplimentară; - cu privire la B.D.N.să se constate că nu a încetat niciodată calitatea de salariat la societatea intimată și ca urmare, să fie reintegrat, cu plata de despăgubiri, începând cu data de 21.10.1998 și până la reintegrarea efectivă.

În motivarea cererii sale contestatorul B.D. arată că a fost angajatul societății menționate, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, dar că la data de 10.10.1998, i s-a desfăcut contractul de muncă, măsură pe care nu a contestat-o, fiind îndrituit să beneficieze de ajutorul de șomaj. Că nu a putut să finalizeze procedura pentru obținerea ajutorului de șomaj din cauză că angajatorul nu a plătit contrbuțiile la fondul de șomaj, pierzând apoi și perspectiva de a beneficia de pensie. La rândul său contestatorul B.D.N.arată în motivarea contestației sale că a fost angajatul intimatei până la data de 21.10.1998 și că nu i s-a comunicat niciodată o decizie prin care i se desface contractul de muncă; menționarea în cartea sa de muncă ca act de desfacere a contractului a deciziei nr.101/1998, nu poate avea această semnificație, deoarece decizia arătată are altă natură.

Prin sentința nr.762/18.05.2001 pronunțată de Judecătoria Săveni este respinsă ca neîntemeiată acțiunea în daune izvorâte din contractul individual de muncă formulată de contestatorul B.D.. Prin aceeași sentință este admisă contestația formulată de contestatorul B.D.N.și se constată existența drepturilor acestuia în calitate de salariat al intimatei S.C. „D.” S.A.Ștefănești, în baza contractului de muncă înregistrat sub nr.10508/B/11.11.1997 în registrul Camerei de muncă din cadrul D.M.O.S.Iași pe toată durata cuprinsă între 21.10.1999 la zi și este obligat angajatorul să plătească angajatului salariul cuvenit conform contractului de muncă, în sumă de 250.000 lei lunar, pe perioada 21.10.1999 până la zi, actualizat cu rata inflației.

Angajatorul mai este obligat să plătească pentru angajatul B.D.N.contribuția pentru fondul de asigurări sociale, contribuția pentru pensie suplimentară și pentru ajutorul de șomaj, aferente perioadei în care nu au fost plătite din culpa acestuia. Împotriva sentinței civile nr.762/18.05.2001 pronunțată de Judecătoria Săveni au declarat recurs contestatorul B.D. și intimataS.C.”D.” S.A.Ștefănești. Investită cu judecarea recursurilor Curtea de Apel Suceava a considerat că potrivit modificărilor aduse C.proc.civ.prin O.U.G. nr.138/2000 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.290/2000, făcând și aplicarea art.725 pct.2 C.proc.civ. are competența să judece recursurile declarate împotriva sentinței civile nr.762/2001 pronunțate de Judecătoria Săveni și în consecință, prin decizia civilă nr.2053/14 august 2001 respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul B.D.

și admite recursul declarat de intimata S.C.”D.” S.A.Ștefănești împotriva sentinței menționate pe care o modifică în sensul că rejudecând pricina, respinge ca nefondată contestația lui B.D.N. Împotriva deciziei civile nr.2053/14.08.2001 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru motivul prevăzut de art.330 pct.2 C.proc.civ., considerând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei, constând în esență în nerespectarea principiilor privind aplicarea legii civile în timp, respectiv a dispozițiilor legale relative la competenta soluționare a cauzelor, anterior și ulterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr.138/2000 modificată prin O.U.G. nr.59/2001, ambele intrate în vigoare de la data de 2 mai 2001. Că în speță, sentința pronunțată într-un litigiu de muncă judecat în fond de judecătorie, căreia îi revenea competența materială la data sesizării, înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr.138/2000 și respectiv 59/2001, poate fi atacată cu recurs, care se soluționează de către tribunalul căruia îi aparține competența materială potrivit art.23 alin.3 din Legea nr.92/1992, care stabilește cu valoare de principiu că, atunci când legea nu dispune altfel, recursul este de competența instanței ierarhic superioare. Că art.2 pct.3 C.proc.civ., modificat prin O.U.G.

nr.59/2001, respectând principiul enunțat, dispune că „tribunalele, ca instanțe de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului”, dispoziții legale neobservate de Curtea de Apel Suceava, când s-a considerat competentă să judece recursul declarat împotriva sentinței civile nr.762/18 mai 2001 pronunțată de Judecătoria Săveni, impunându-se casarea deciziei criticate și trimiterea cauzei Tribunalului Botoșani pentru competentă soluționare. Cu privire la decizia de desfacere a contractului de muncă contestatorului B.D.N., se arată în motivarea recursului în anulare, că nefiind comunicată de unitate intimatului în termen legal, decizia neavând nici data certă și nefiind menționată în cartea de muncă, astfel încât contestarea acesteia de către contestatorul B.D.N.este, pe fond, întemeiată.

Tot pe deplin justificată este considerată, în recursul în anulare, acțiunea în daune promovată de B.D., care nu a beneficiat de ajutor de șomaj și pensie pentru limită de vârstă, din culpa angajatorului care nu a plătit obligațiile către stat aferente contractului de muncă. Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin art.I pct.3 din O.U.G. nr.138/2000 pentru modificarea și completarea C.proc.civ., după lit.”b” a punctului 1 al articolului 2 din acest cod s-a introdus lit.”b/1” prin care s-a stabilit că tribunalele vor judeca, în primă instanță, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Totodată, prin art.5 al O.U.G.nr.138/2000 astfel cum a fost modificat prin art.I pct.3 din O.U.G. nr.59/2001 s-a dat un nou cuprins pct.3 al art.3 din C.proc.civ., stabilindu-se că, funcționând ca instanțe de recurs, Curțile de apel vor judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale care, potrivit legii nu sunt supuse apelului, precum și în alte cauze prevăzute de lege. Anterior acestor reglementări în perioada în care litigiile de muncă se soluționau în fond de judecătorii, prin Legea 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, s-a procedat implicit la suprimarea căii de atac a apelului în această materie, în art.79 din lege, menționându-se că hotărârile instanței de fond sunt definitive, iar prin articolul următor stabilindu-se că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Din dispozițiile legale arătate, rezultă că, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.138/2000, completată și modificată prin O.U.G.nr.59/2001, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, se judecă de tribunale în primă instanță, iar recursul ca singură cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în această materie, se judecă de Curțile de apel. Dar, competența Curților de apel de a soluționa recursurile în materia conflictelor de muncă este limitată la ceea ce prevede norma de procedură care este de strictă interpretare, respectiv Curțile de apel pot funcționa ca instanțe de recurs numai atunci când litigiul de muncă este soluționat în primă instanță de către tribunale.

A considera că, devenind prin noile reglementări instanțe de recurs și în materia litigiilor de muncă, Curțile de apel ar trebui să judece și recursurile îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în soluționarea conflictelor de muncă, potrivit competenței materiale atribuită acestora prin Legea nr.168/1999, ar însemna să se nesocotească normele juridice de competență în soluționarea căilor de atac, prin care este consacrat principiul potrivit căruia calea de atac de reformare se judecă de instanța imediat ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. În conformitate cu acest principiu atât prin dispozițiile art.2 pct.3 din C. proc.civ., cât și prin cele ale art.23 alin.ultim din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, se stabilește că tribunalele, ca instanțe de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

Așa cum se constată din lucrările dosarului, contestația formulată de contestatorii B.D. și B.D.N., a fost înregistratăla Judecătoria Săveni la data de 9 martie 2001, potrivit competenței pe care o aveau judecătoriile ca instanțe de fond în soluționarea litigiilor de muncă, conform art.1 C.proc.civ., hotărârile pronunțate de acestea fiind definitive, recursul declarat împotriva lor urmând să fie judecat de tribunale, potrivit art.69 și 70 din Legea 168/1999. Așa fiind chiar dacă prin O.U.G.nr.138/2000 și O.U.G.nr.59/2001, ambele intrate în vigoare la data de 2 mai 2001, competența materială a instanțelor în materia litigiilor de muncă s-a modificat, corect a procedat Judecătoria Săveni, continuând judecarea procesului, așa cum dispune art.725 alin.2 C.proc.civ.

și pronunțând sentința civilă nr.762 din 18 mai 2001. În această materie, potrivit prevederilor legale și principiilor aplicabile în materie, menționate în considerațiile ce preced, recursul declarat de contestatori împotriva sentinței civile nr.762 din 18 mai 2001 a Judecătoriei Săveni trebuia judecat de Tribunalul Botoșani, care este instanța imediat ierarhică, Judecătoriei Săveni și nu de Curtea de Apel Suceava care a devenit instanță de recurs potrivit art.3 pct.3 C.proc.civ. în urma modificării dispuse prin O.U.G.nr.59/2001. Așa fiind, Curtea de Apel Suceava procedând la judecarea recursului declarat de contestatorul B.D.

și a recursului declarat de intimata-pârâtă S.C.”D.” S.A.Ștefănești împotriva sentinței civile nr.762/18.05.2001 pronunțată de Judecătoria Săveni, a săvârșit o încălcare esențială a legii, pronunțând o hotărâre nelegală, impunându-se admiterea recursului în anulare și casarea deciziei civile nr.2053/14 august 2001 și trimiterea cauzei la Tribunalul Botoșani pentru rejudecarea recursurilor. Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere și celelalte critici formulate prin recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.2053 din 14 august 2001 a Curții de Apel Suceava. Casează decizia recurată și trimite cauza la Tribunalul Botoșani pentru rejudecarea recursurilor declarate de S.C.”D.” S.A.Ștefănești și B.D., împotriva sentinței civile nr.762 din 18 mai 2001 a Judecătoriei Săveni. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2003.