ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 548/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr.2053 din 14.08.2001 a Curții de Apel Suceava – Secția

civilă.

La apelul nominal au lipsit

intimații-reclamanți B.D.N.și B.D., precum și intimata S.C.”D.” S.A.

Ștefănești.

Procedura completă.

Reprezentanta Ministerului

Public a susținut motivele de recurs și a solicitat admiterea recursului în

anulare, astfel cum a fost formulat.

C U R T E A

Asupra recursului în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererile introduse la

Judecătoria Săveni, județul Botoșani, la data de 09.03.2001 și înregistrate sub

nr.579/2001, contestatorii B.D. și B.D.N. au chemat în judecată pe intimata

S.C.”D.” S.A.Ștefănești și au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să

se dispună după cum urmează:

- cu privire la

contestatorul B.D., intimata va fi obligată să-l despăgubească pentru

prejudiciul pe care i l-a produs ca urmare a neachitării sumelor datorate cu

titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale, ajutor de șomaj și pensie

suplimentară, din care cauză a beneficiat de ajutor de șomaj și ulterior de

pensie suplimentară;

- cu privire la B.D.N.să se

constate că nu a încetat niciodată calitatea de salariat la societatea intimată

și ca urmare, să fie reintegrat, cu plata de despăgubiri, începând cu data de

21.10.1998 și până la reintegrarea efectivă.

În motivarea cererii sale

contestatorul B.D. arată că a fost angajatul societății menționate, cu contract

de muncă pe perioadă nedeterminată, dar că la data de 10.10.1998, i s-a desfăcut

contractul de muncă, măsură pe care nu a contestat-o, fiind îndrituit să

beneficieze de ajutorul de șomaj.

Că nu a putut să finalizeze

procedura pentru obținerea ajutorului de șomaj din cauză că angajatorul nu a

plătit contrbuțiile la fondul de șomaj, pierzând apoi și perspectiva de a

beneficia de pensie.

La rândul său contestatorul

B.D.N.arată în motivarea contestației sale că a fost angajatul intimatei până

la data de 21.10.1998 și că nu i s-a comunicat niciodată o decizie prin care i

se desface contractul de muncă; menționarea în cartea sa de muncă ca act de

desfacere a contractului a deciziei nr.101/1998, nu poate avea această

semnificație, deoarece decizia arătată are altă natură.

Prin sentința

nr.762/18.05.2001 pronunțată de Judecătoria Săveni este respinsă ca

neîntemeiată acțiunea în daune izvorâte din contractul individual de muncă

formulată de contestatorul B.D..

Prin aceeași sentință este

admisă contestația formulată de contestatorul B.D.N.și se constată existența

drepturilor acestuia în calitate de salariat al intimatei S.C. „D.”

S.A.Ștefănești, în baza contractului de muncă înregistrat sub

nr.10508/B/11.11.1997 în registrul Camerei de muncă din cadrul D.M.O.S.Iași pe

toată durata cuprinsă între 21.10.1999 la zi și este obligat angajatorul să plătească

angajatului salariul cuvenit conform contractului de muncă, în sumă de 250.000

lei lunar, pe perioada 21.10.1999 până la zi, actualizat cu rata inflației.

Angajatorul mai este

obligat să plătească pentru angajatul B.D.N.contribuția pentru fondul de

asigurări sociale, contribuția pentru pensie suplimentară și pentru ajutorul de

șomaj, aferente perioadei în care nu au fost plătite din culpa acestuia.

Împotriva sentinței civile

nr.762/18.05.2001 pronunțată de Judecătoria Săveni au declarat recurs contestatorul

B.D. și intimataS.C.”D.” S.A.Ștefănești.

Investită cu judecarea

recursurilor Curtea de Apel Suceava a considerat că potrivit modificărilor

aduse C.proc.civ.prin O.U.G. nr.138/2000 astfel cum a fost modificată prin

O.U.G. nr.290/2000, făcând și aplicarea art.725 pct.2 C.proc.civ. are

competența să judece recursurile declarate împotriva sentinței civile

nr.762/2001 pronunțate de Judecătoria Săveni și în consecință, prin decizia

civilă nr.2053/14 august 2001 respinge ca nefondat recursul declarat de

contestatorul B.D. și admite recursul declarat de intimata S.C.”D.”

S.A.Ștefănești împotriva sentinței menționate pe care o modifică în sensul că

rejudecând pricina, respinge ca nefondată contestația lui B.D.N.

Împotriva deciziei civile

nr.2053/14.08.2001 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs în

anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, pentru motivul prevăzut de art.330 pct.2 C.proc.civ., considerând că

hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei, constând în esență în nerespectarea

principiilor privind aplicarea legii civile în timp, respectiv a dispozițiilor

legale relative la competenta soluționare a cauzelor, anterior și ulterior

intrării în vigoare a O.U.G. nr.138/2000 modificată prin O.U.G. nr.59/2001,

ambele intrate în vigoare de la data de 2 mai 2001.

Că în speță, sentința

pronunțată într-un litigiu de muncă judecat în fond de judecătorie, căreia îi

revenea competența materială la data sesizării, înainte de intrarea în vigoare

a O.U.G. nr.138/2000 și respectiv 59/2001, poate fi atacată cu recurs, care se

soluționează de către tribunalul căruia îi aparține competența materială

potrivit art.23 alin.3 din Legea nr.92/1992, care stabilește cu valoare de

principiu că, atunci când legea nu dispune altfel, recursul este de competența

instanței ierarhic superioare.

Că art.2 pct.3 C.proc.civ.,

modificat prin O.U.G. nr.59/2001, respectând principiul enunțat, dispune că

„tribunalele, ca instanțe de recurs, judecă recursurile declarate împotriva

hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit legii, nu sunt supuse

apelului”, dispoziții legale neobservate de Curtea de Apel Suceava, când s-a

considerat competentă să judece recursul declarat împotriva sentinței civile

nr.762/18 mai 2001 pronunțată de Judecătoria Săveni, impunându-se casarea

deciziei criticate și trimiterea cauzei Tribunalului Botoșani pentru competentă

soluționare.

Cu privire la decizia de

desfacere a contractului de muncă contestatorului B.D.N., se arată în motivarea

recursului în anulare, că nefiind comunicată de unitate intimatului în termen

legal, decizia neavând nici data certă și nefiind menționată în cartea de

muncă, astfel încât contestarea acesteia de către contestatorul B.D.N.este, pe

fond, întemeiată.

Tot pe deplin justificată

este considerată, în recursul în anulare, acțiunea în daune promovată de B.D.,

care nu a beneficiat de ajutor de șomaj și pensie pentru limită de vârstă, din

culpa angajatorului care nu a plătit obligațiile către stat aferente

contractului de muncă.

Recursul în anulare este

fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin art.I pct.3 din O.U.G.

nr.138/2000 pentru modificarea și completarea C.proc.civ., după lit.”b” a

punctului 1 al articolului 2 din acest cod s-a introdus lit.”b/1” prin care s-a

stabilit că tribunalele vor judeca, în primă instanță, conflictele de muncă, cu

excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Totodată, prin art.5

al O.U.G.nr.138/2000 astfel cum a fost modificat prin art.I pct.3 din O.U.G.

nr.59/2001 s-a dat un nou cuprins pct.3 al art.3 din C.proc.civ., stabilindu-se

că, funcționând ca instanțe de recurs, Curțile de apel vor judeca recursurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva

hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale care, potrivit legii nu

sunt supuse apelului, precum și în alte cauze prevăzute de lege.

Anterior acestor

reglementări în perioada în care litigiile de muncă se soluționau în fond de

judecătorii, prin Legea 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă,

s-a procedat implicit la suprimarea căii de atac a apelului în această materie,

în art.79 din lege, menționându-se că hotărârile instanței de fond sunt

definitive, iar prin articolul următor stabilindu-se că termenul de recurs este

de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Din dispozițiile legale

arătate, rezultă că, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.138/2000, completată

și modificată prin O.U.G.nr.59/2001, conflictele de muncă, cu excepția celor

date prin lege în competența altor instanțe, se judecă de tribunale în primă

instanță, iar recursul ca singură cale de atac ce poate fi exercitată împotriva

hotărârilor pronunțate de tribunale în această materie, se judecă de Curțile de

apel.

Dar, competența Curților de

apel de a soluționa recursurile în materia conflictelor de muncă este limitată

la ceea ce prevede norma de procedură care este de strictă interpretare,

respectiv Curțile de apel pot funcționa ca instanțe de recurs numai atunci când

litigiul de muncă este soluționat în primă instanță de către tribunale.

A considera că, devenind

prin noile reglementări instanțe de recurs și în materia litigiilor de muncă,

Curțile de apel ar trebui să judece și recursurile îndreptate împotriva

hotărârilor pronunțate de judecătorii în soluționarea conflictelor de muncă,

potrivit competenței materiale atribuită acestora prin Legea nr.168/1999, ar

însemna să se nesocotească normele juridice de competență în soluționarea

căilor de atac, prin care este consacrat principiul potrivit căruia calea de

atac de reformare se judecă de instanța imediat ierarhic superioară celei care

a pronunțat hotărârea atacată.

În conformitate cu acest

principiu atât prin dispozițiile art.2 pct.3 din C. proc.civ., cât și prin cele

ale art.23 alin.ultim din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească,

se stabilește că tribunalele, ca instanțe de recurs, judecă recursurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit

legii, nu sunt supuse apelului.

Așa cum se constată din

lucrările dosarului, contestația formulată de contestatorii B.D. și B.D.N., a

fost înregistratăla Judecătoria Săveni la data de 9 martie 2001, potrivit

competenței pe care o aveau judecătoriile ca instanțe de fond în soluționarea

litigiilor de muncă, conform art.1 C.proc.civ., hotărârile pronunțate de

acestea fiind definitive, recursul declarat împotriva lor urmând să fie judecat

de tribunale, potrivit art.69 și 70 din Legea 168/1999.

Așa fiind chiar dacă prin

O.U.G.nr.138/2000 și O.U.G.nr.59/2001, ambele intrate în vigoare la data de 2

mai 2001, competența materială a instanțelor în materia litigiilor de muncă s-a

modificat, corect a procedat Judecătoria Săveni, continuând judecarea

procesului, așa cum dispune art.725 alin.2 C.proc.civ. și pronunțând sentința

civilă nr.762 din 18 mai 2001.

În această materie,

potrivit prevederilor legale și principiilor aplicabile în materie, menționate

în considerațiile ce preced, recursul declarat de contestatori împotriva

sentinței civile nr.762 din 18 mai 2001 a Judecătoriei Săveni trebuia judecat

de Tribunalul Botoșani, care este instanța imediat ierarhică, Judecătoriei

Săveni și nu de Curtea de Apel Suceava care a devenit instanță de recurs

potrivit art.3 pct.3 C.proc.civ. în urma modificării dispuse prin

O.U.G.nr.59/2001.

Așa fiind, Curtea de Apel

Suceava procedând la judecarea recursului declarat de contestatorul B.D. și a

recursului declarat de intimata-pârâtă S.C.”D.” S.A.Ștefănești împotriva

sentinței civile nr.762/18.05.2001 pronunțată de Judecătoria Săveni, a săvârșit

o încălcare esențială a legii, pronunțând o hotărâre nelegală, impunându-se

admiterea recursului în anulare și casarea deciziei civile nr.2053/14 august

2001 și trimiterea cauzei la Tribunalul Botoșani pentru rejudecarea

recursurilor.

Cu ocazia rejudecării,

instanța va avea în vedere și celelalte critici formulate prin recursul în

anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr.2053 din 14 august 2001 a Curții de Apel Suceava.

Casează decizia recurată și

trimite cauza la Tribunalul Botoșani pentru rejudecarea recursurilor declarate

de S.C.”D.” S.A.Ștefănești și B.D., împotriva sentinței civile nr.762 din 18

mai 2001 a Judecătoriei Săveni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2003.