ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3402/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3402/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 3 martie 2003, reclamantul T.D. chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 7389 din 13 februarie 2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că părinții săi s-au refugiat din Cluj în vara anului 1943, stabilindu-se în Turda, astfel încât ea fiind născută în refugiu, la 1 august 1944, este îndreptățită să beneficieze de drepturile recunoscute prin Legea nr. 189/2000. S-a depus la dosar hotărârea nr. 4725 din 25 octombrie 2002, prin care pârâta a stabilit calitatea de beneficiar al legii sus-menționate, pentru mama reclamantei, T.E.
Prin sentința civilă nr. 326 din 2 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantei calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 1 august 1944- 6 aprilie 1945, cu începere de la 1 martie 2003. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că și copiii născuți în timpul refugiului părinților în a căror îngrijire s-au aflat, au avut aceleași condiții de viață și același statut, fiind nevoiți să trăiască într-o altă localitate decât cea de domiciliu. În aceste împrejurări, reclamanta, născută în refugiu, se încadrează în categoria persoanelor strămutate, cărora Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, le recunoaște o serie de drepturi.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că, întrucât reclamanta nu era născută la data strămutării părinților săi și deci, nu avea un domiciliu de unde să se fi refugiat în altă localitate, din motive etnice, nu sunt aplicabile prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Instanța de fond a reținut în mod întemeiat faptul că reclamanta, născută în localitatea unde au fost obligați să se refugieze, din motive, etnice părinții săi, a dobândit statutul de refugiat al acestora.
Având în vedere că finalitatea Legii nr. 189/2000 este tocmai acordarea de reparații persoanelor care au suferit persecuții din motive etnice, nu se poate susține că ar fi exceptate de la beneficiul acestui act normativ, persoanele născute în refugiu, care au suportat alături de părinți, consecințele strămutării, fiind private de folosința locuinței și a bunurilor din localitatea de domiciliu. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 326 din 2 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.