ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7138/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 23

septembrie 2003, reclamantul P.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii

Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 11096 din 25 iulie 2003 și obligarea

pârâtei să-i recunoască beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii, reclamantul a

învederat că părinții săi s-au refugiat în luna septembrie 1940, din satul

Mineu, județul Sălaj, stabilindu-se în Galați, astfel încât el, fiind născut în

refugiu la data de 2 decembrie 1943, este îndreptățit să beneficieze de

drepturile recunoscute prin Legea nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 1278 din 29

octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a

dispus obligarea pârâtei, să recunoască reclamantului, statutul de refugiat în

perioada 2 decembrie 1943 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

cuvenite, cu începere de la 1 august 2003.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că și copiii născuți în timpul refugiului părinților, în a

căror îngrijire s-au aflat, au avut aceleași condiții de viață și același

statut, fiind nevoiți să trăiască într-o altă localitate, decât cea de

domiciliu.

În aceste împrejurări, reclamantul,

născut în refugiu, se încadrează în categoria persoanelor strămutate, cărora

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, le recunoaște o

serie de drepturi.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat că,

întrucât reclamantul nu era născut la data strămutării părinților săi și deci,

nu avea un domiciliu de unde să se fi refugiat în altă localitate, din motive

etnice, nu sunt aplicabile prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

De asemenea, pârâta a arătat că

hotărârea nu are suport probator, în dovedirea persecuției din motive etnice,

reclamantul nedepunând acte oficiale, ci doar declarațiile autentificate ale

unor martori.

Examinând cauza, în raport cu

motivul invocat și având în vedere prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Astfel, Curtea reține că instanța de

fond a stabilit în mod justificat, ca fiind dovedită, calitatea de refugiați a

părinților reclamantului, având în vedere faptul că, potrivit art. 4 alin. (2)

din H.G. nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se

poate face și cu martori.

De asemenea și critica privind

nelegalitatea soluției, în raport cu data și locul nașterii reclamantului, nu

poate fi primită.

Astfel, reclamantul, fiind născut în

localitatea unde au fost obligați să se refugieze părinții săi, a dobândit

statutul de refugiat al acestora.

Având în vedere că finalitatea Legii

nr. 189/2000, este tocmai acordarea de reparații, persoanelor care au suferit

persecuții din motive etnice, nu se poate susține că ar fi exceptate de la

beneficiul acestui act normativ, persoanele născute în refugiu, care au

suportat alături de părinți, consecințele strămutării, fiind private de

folosința locuinței și a bunurilor din localitatea de domiciliu.

În raport cu cele expuse, Curtea va

respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 1278 din 29 octombrie 2003

a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 septembrie 2004.