ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4091/2003

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 3 februarie 2000 pe rolul Tribunalului Constanța,

reclamanta P.V. a chemat în judecată pe pârâta S.A. A. L., jud. Constanța,

solicitând pronunțarea unei hotărâri care să constate vânzarea-cumpărarea

intervenită între părți la data de 30 august 1999, având ca obiect un teren în

suprafață de 15.783,447 m

2

și două saivane.

În

motivarea acțiunii, bazată pe art. 969 din C. civ., reclamanta a arătat că

între părți au avut loc negocieri în vederea înstrăinării de către pârâtă a

bunului imobil descris, pentru valoarea de 250 milioane lei, din care la 30

august 1999 s-a achitat suma de 100 milioane, urmând ca restul de preț să fie

achitat cu ocazia autentificării contractului, care nu a mai avut loc, datorită

refuzului pârâtei, refuz determinat inițial de decesul directorului care

semnase antecontractul de vânzare-cumpărare, intitulat „minută”.

Prin

întâmpinari succesive, pârâta a solicitat respingerea acțiunii astfel cum a

fost formulată, arătându-se de acord numai cu înstrăinarea unei suprafețe de

13.724.086 m

2

teren.

După

administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, verificare de scripte,

Tribunalul Constanța (care prin încheierea din 19 aprilie 2002 s-a declarat

competent cu soluționarea cauzei) a pronunțat sentința civilă nr. 585 din 7

iunie 2002 prin care a respins acțiunea ca nefondată.

S-a

reținut în motivarea soluției că părțile nu s-au înțeles cu privire la obiectul

contractului de vânzare cumpărare și la propunerea instanței au refuzat

administrarea probei cu expertiză pentru determinarea întinderii și

vecinătăților terenului în discuție.

Apelul

declarat de reclamantă a fost respins prin decizia civilă nr. 138 din 19

noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, care a reținut că în lipsa acordului

părților nu se poate pronunța o hotărâre care să consfințească vânzarea.

Împotriva

acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamanta, care a invocat

motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel,

într-un prim motiv, este criticată dispoziția instanței de apel care i-a impus

timbrarea cu mai mult de 1/2 din cât timbrase la fond, cu încălcarea art. 3

pct. 1 din Legea nr. 146/1997.

În al

doilea rând, se susține că greșit i-a fost respinsă excepția necompetenței

materiale a tribunalului pentru judecarea în fond, în raport cu valoarea

obiectului cererii, excepție asupra căreia Curtea de apel nu s-a pronunțat.

Se mai

susțuine că se impunea efectuarea unei experteize, probă solicitată în apel,

dar respinsă de Curtea de Apel Constanța, deși era instanță devolutivă de

control.

Prin

ultimul motiv de recurs se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cu referire

la schița cadastrală și încheierea de intabulare (obținută de intimata-pârâtă

tocmai în vederea autentificării contractului) din care rezultă  suprafața de

teren precizată în acțiune, iar nu una diminuată, astfel cum susține pârâta.

Ca act

nou în recurs s-a depus copia sentinței civile nr. 6450/14 aprilie 2003 a

Judecătoriei Constanța prin care s-a respins ca prescrisă acțiunea  S.A. A.C.

în rezoluțiunea antecontractului.

Intimata-pârâtă

nu a formulat întâmpinare.

Recursul

este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune în cele ce

urmează.

Tribunalul

Constanța, a fost investit cu o acțiune prin care se tinde la executarea silită

în natură a obligației de a vinde, asumată de pârâtă față de reclamantă

printr-un antecontract de vânzare-cumpărare. Potrivit acestuia, prețul vânzării

proiectate a fost stabilit la 250 milioane lei. Această valoare nu a fost

contestată de pârâtă, care s-a declarat de acord, într-o primă fază, cu

încheierea contractului, dezacordul purtând numai asupra întinderii obiectului

material al convenției. Deși reclamanta a invocat excepția necompetenței

materiale a tribunalului, aceasta i-a fost respinsă la 19 aprilie 2002, iar

Curtea de Apel Constanța nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel.

De

aceea, văzând că în mod greșit instanțele au pășit la judecarea în fond,

respectiv apel, a cauzei, deși competența materială, în raport cu valoarea

aparține Judecătoriei, Curtea va casa ambele hotărâri pronunțate, fiind

incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Întemeiate

sunt și motivele de recurs care vizează incidența art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ.

Potrivit

art. 978 din C. civ., aplicabil interpretării convențiilor, acestea (în speță,

antecontractul) trebuie interpretate în sensul în care să producă un efect, iar

nu în aceea ce n-ar produce nici unul.

Din

întregul material probator administrat în cauză rezultă fără îndoială intenția

pârâtei de a vinde imobilul, constând din teren și două construcții (saivane),

potrivit aprobării Consiliului de administrație din 29 mai 1999. Concomitent cu

încheierea antecontractului s-a plătit și o parte din preț, iar pârâta a

întreprins demersurile necesare intabulării dreptului său de proprietate,

operațiune strict necesară autentificării ulterioare.

Chiar

după declanșarea litigiului, prin înscrisurile depuse pârâta a confirmat

menținerea intenției de a înstrăina imobilul.

Așa

fiind, în mod greșit acțiunea a fost respinsă, soluție menținută în apel,

lipsind de eficiență antecontractul dintre părți.

Văzând

că singura  divergență viza întinderea totală a terenului, instanța de apel, ca

instanță devolutivă de control, greșit a respins proba cu expertiză

topografică, una dintre probele esențiale în soluționarea acțiunii. S-a invocat

de instanța de apel atitudinea reclamantei care la fond s-ar fi opus efectuării

expertizei. Un asemenea mod de a privi lucrurile contravine însă art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., care stabilește în sarcina judecătorilor obligația de a

stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală  privind

aflarea adevărului în cauză,  putând ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Neprocedînd

în acest mod, ambele instanțe au pronunțat hotărâri nelegale, care vor fi

casate  prin admiterea recursului, cauza urmând a fi trimisă spre soluționare

în primă instanță la Judecătoria Constanța, competentă conform art. 1 pct. 1 C.

proc. civ. Cu ocazia rejudecării, în raport cu concluziile expertizei, se va

reglementa și problema cuantumului taxei de timbrbu datorate, contestate de

asemeni prin recurs, în raport cu dispozițiile Legii nr. 146/1997.

Pentru

aceste motive, văzând și dispozițiile art. 312, art. 313 și art. 314 C. proc.

civ., recursul se va admite.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta P.V. împotriva

deciziei nr. 138/C din  19 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă.

Casează

decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 585 din 7 iunie 2002 a

Tribunalului Constanța și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria

Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2003.