ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 588/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 588/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)
S-a procedat la examinarea
recursului declarat de reclamantul V.R. impotriva deciziei civile nr. 193
pronuntate la 31 octombrie 2001 de Sectia civila a Curtii de Apel Cluj.
La apelul nominal s-au prezentat
recurentul-reclamant asistat de doamna avocat D.M., intimatii - parati STATUL
ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE reprezentat de doamna consilier
juridic E.B., BANCA NATIONALA A ROMANIEI reprezentata de doamana consilier
juridic N.C.precum si MINISTERUL DE INTERNE reprezentat de doamana consilier
juridic R.A..
Pentru intimatul-parat Ministerul Public
a raspuns domnul procuror
V.O.
din
cadrul Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre
magistratul asistent dupa care, neexistand chestiuni de natura a fi puse in
discutie inaintea dezbaterilor asupra recursului in anulare, Curtea a
constatat cauza in stare de judecata acordand cuvantul partilor.
Aparatoarea reclamantului a expus motivele de
recurs sustinand ca, in conditiile in care hotararile date de instantele
penale au caracter definitiv si irevocabil, calea procedurala aflata la
dispozitia partii este actiunea civila.
A mai aratat ca in speta sunt
aplicabile prevederile art. 304 punctele 7 si 10 din C.proc.civ.solicitand in
consecinta admiterea recursului, casarea hotararilor recurate si admiterea
actiunii astfel cum a fost precizata. Reprezentanta intimatului
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE a sustinut ca aceata institutie nu are calitate
procesuala pasiva nici in nume propriu si nici ca reprezentanta a STATULUI
ROMAN.
Reprezentanta intimatei BANCA
NATIONALA A ROMANIEI a relevat ca bijuteriile care fac obiectul actiunii au
iesit din proprietatea reclamantului cu respectarea stricta a regimului
juridic aplicabil in materie la data la care acestea au fost confiscate,
astfel incat recursul este nefondat.
Reprezentanta MINISTERUL DE INTERNE a
prezentat pe larg argumentele expuse in intampinarea formulata in cauza de
catre acest intimat sustinand ca hotararile pronuntate in prima instanta si in
apel sunt temeinice si legale astfel incat recursul se impune a fi respins.
Reprezentantul Ministerului Public a
pus de asemenea concluzii in sensul respingerii recursului.
Presedintele a declarat inchise
dezbaterile privind recursul formulat in cauza si asupra caruia Curtea a
ramas in pronuntare.
CURTEA,
deliberand asupra recursului declarat de
reclamantul V.R.impotriva deciziei civile nr. 193 pronuntate la 31 octombrie
2001 de Sectia civila a Curtii de Apel Cluj , constata urmatoarele:
Prin actiunea formulata la 26 iunie 2000 si care af
ost inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca cu numarul de dosar
7491/2000 reclamantul V.R. a chemat in judecata “STATUL ROMAN prin BANCA
NATIONALA A ROMANIEI” solicitand ca prin hotararea ce urma a se pronunta sa se
dispuna restituirea cantitatii de 8376,54 grame aur despre care a afirmat ca
i-a fost confiscata abuziv.
La 19 septembrie 2000 acelasi reclamant a formulat
o petitie intitulata “extindere de actiune civila” prin care - pe langa parata
initiala BNR - a chemat in judecata “STATUL ROMAN prin MINISTERUL
FINANTELOR”, “MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL JUDETEAN CLUJ” si “MINISTERUL DE
INTERNE - INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUD. CLUJ” solicitand ca toti acesti
parati sa fie obligati in solidar la restituirea cantitatii de bijuterii de aur
mentionate in actiunea introductiva.
De asemenea in dosarul Judecatoriei Cluj Napoca a
fost depusa - la o data ce nu poate fi determinata - o alta “precizare de
actiune” prin care reclamantul formula o cerere de obligare a paratilor la
plata a 100 000 000 lei “reprezentand daune morale” precum si la plata solidara
a contravalorii bijuteriilor cerute prin actiunea initiala, specificandu-se
ca aceasta din urma obligatie putea opera numai “in subsidiar”, adica numai in
masura nerestituirii bijuteriilor in natura.
La termenul de la 10 octombrie 2000 instanta astfel
sesizata a pus in discutie chestiunea competentei materiale de solutionare a
litigiului in raport cu valoarea de 17 miliarde de lei a obiectului actiunii.
Ca urmare prin sentinta civila nr. 7491 pronuntata
de Judecatoria Cluj-Napoca la 10 octombrie 2000 competenta de solutionare a
actiunii a fost declinata la Tribunalul Cluj unde cauza afost reinregistrata
cu numarul de dosar 8516/2000.
Ulterior reclamantul V.R.a formulat un “memoriu de
dezvoltare a starii de drept a actiunii” depus la dosarul cauzei la 19
decembrie 2000 si respectiv o noua “precizare de actiune” prin care, la 25
aprilie 2001, a restrans la 6 853,1 grame cantitatea de bijuterii de aur pretinsa
a fi restituita in natura, aratand ca pentru diferenta de 1154,26 grame
solicita numai contravaloarea intrucat probele administrate atestau ca aceste
din urma bijuterii fusesera topite.
Prin sentinta nr. 256 pronuntata la 7 iunie
2001 Tribunalul Cluj - Sectia civila a respins ca nefondata “actiunea civila
precizata si extinsa a reclamantului V.R.”.
In considerentele sentintei astfel pronuntate s-a
subliniat pe de-o parte existenta in principiu a dreptului reclamantului de
a urma calea unei actiuni civile prin care sa poata revendica bunuri luate
din proprietatea sa in mod abuziv, in cadrul unei proceduri penale.
In acelasi timp s-a retinut ca bunurile
revendicate de reclamant au intrat in proprietatea
Statului Roman
prin aplicarea corecta a dispozitiilor
legale aflate in vigoare in Romania pana in anul 1989 subliniindu-se lipsa de
similitudine dintre situatiile de fapt si de drept evocate de reclamant
in sutinerea actiunii sale si cele care au stat la orginea pronuntarii de
catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a Hotararii date la 22 mai
1998 (Cazul V. impotriva Romaniei).
Apelul facut ulterior de reclamant impotriva
acestei sentinte a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 193 pronuntata
de Curtea de Apel Cluj - Sectia civila in dosarul nr. 5129/2001.
Pentru a pronunta acesta decizie instanta de apel a retinut
la randul sau ca speta dedusa judecatii nu este similara Hotararii pronuntae
de CEDO in “Cazul V. impotriva Romaniei” in primul rand pe considerentul ca
bijuteriile de aur revendicate de V.R.au intrat in proprietatea
Statului RomaN
cu respectarea
dispozitiilor legale aplicabile in materie.
S-a evidentiat de asemenea ca probele administrate
in cauza atesta ca o mare parte a bijuteriilor revendicate au fost cumparate
de reclamant cu scopul de a fi revandute, activitate care, potrivit legilor
romane aflate in vigoare pana in anul 1989, avea caracter infractional
atragand implicit masura confiscarii respectivelor obiecte confectionate din
aur.
La 28 noiembrie 2001 reclamantul V.R. a declarat
recurs impotriva deciziei astfel pronuntate, cauza fiind apoi inregistrata pe
rolul Sectiei cvile a Curtii Supreme de Justitie cu numarul de dosar 272/2002.
In motivarea recursului au fost invocate pe de-o
parte dispozitiile art. 304 punctul 10 din C.proc.civ.sustinandu-se ca
instantele au omis sa se pronunte “cu privire la un mijloc de proba esential,
care ar fi fost de natura sa duca la o alta solutie”.
In dezvoltarea acestei critici s-a afirmat ca V.R.a
fost impiedicat sa dovedeasca temeinicia sustinerilor sale
“respectiv FALSITATEA actelor de
urmarire penala si VICIEREA CONSIMTAMANTULUI [reclamantului] …si al
martorilor semnatari ai actelor”.
O alta critica a fost formulata de
recurentul-reclamant in temeiul art. 304 punctul 7 din C.proc.civ. pe
considerentul ca hotararile pronuntate in cauza nu precizeaza temeiului legal
al respingerii probei cu martori.
In acest context s-a afirmat ca, prin audierea de
martori, probele cu inscrisuri deja existente in dosar puteau fi completate,
astfel incat sa se demonstreze natura frauduloasa a activitatilor desfasurate
de catre structurile de stat cu atributii in materie, activitati constand in
confiscarea abuziva a bijuteriilor reclamate printr-o aplicare abuziva a
legilor aflate in vigoare anterior anului 1990.
In ceea ce ii priveste toti intimatii parati a
solicitat respingerea recursului, in acest sens fiind formulata si o
intampinare de catre MINISTERUL DE INTERNE.
Recursul este nefondat.
In acest sens Curtea are in vedere in
primul rand caracterul vadit contradictoriu al sustinerilor
recurentului-reclamant care invoca in acelasi timp presupusa omisiune a
instantelor de a se pronunta cu privire la cererea sa de audiere a unor
martori, dar si lipsa de temei legal a masurii respingerii aceleiasi probe.
In realitate atat Sectia civila a
Tribunalului Cluj prin incheierea data la 15 februarie 2001 in dosarul de
fond (fila 55) cat si Sectia civila a Curtii de Apel Cluj inaintea
dezbaterilor asupra apelului de la 31 octombrie 2001 (fila 37) s-au
pronuntat expres in sensul respingerii cererii reclamantului de audiere a unor
martori.
Prin urmare in cauza nu isi gasesc incidenta
prevederile art. 304 punctul 10 din C.proc.civ., dispozitii care puteau deveni
aplicabile numai in ipoteza in care instanta ar fi omis sa se pronunte in
legatura cu proba astfel solicitata.
In alta ordine de idei Curtea retine ca
proba cu martori a fost respinsa de catre instanta de apel ca
“neconcludenta”, calificare care relua, intr-o alta terminologie, aprecierea
primei instante potrivit careia eventualele declaratii ale unor martori
sunt “inutile cauzei”.
Este de asemenea de observat ca sub
aspect procedural aceste aprecieri isi gasesc un deplin suport in art. 167
alin. 1 din C.proc.civ.care confera instantelor prerogativa de a admite numai
acele probe care “pot sa duca la dezlegasrea pricinii”, raspunzand totodata
de o maniera rezonabila cerintelor art. 268 alin. 4 din acelasi cod potrivit
carora “orice dispozitie luata de instanta prin incheiere va fi motivata”.
Aprecierile mai sus mentionate sunt insa
justificate si in raport cu ansamblul probelor administrate in cauza.
Cu titlu de exemplu sunt de mentionat
in acest sens inscrisurile oficiale depuse in dosarul primei instante
(filele 72, 73 si 74) care atesta ca mai mult de jumatate din cantitatea de
aur revendicata de reclamant se prezenta sub forma unor verighete (681 de
bucati) si a unor lantisoare (143 de bucati), adica a unor bijuterii mai
degraba comune care corespundeau cerintelor obisnuite ale potentialilor
cumparatori, prezentand in acelasi timp avantajul de a putea fi manipulate si
comercializate cu relativa usurinta, cu eludarea conditiilor restrictive
impuse in acel moment de legea romana.
Este de observat ca recurentul
reclamant nu a contestat veridicitatea acestor inscrisuri care atesta de
asemenea ca printre bijuteriile ca i-au fost confiscate nu se numarau nici
monede de aur si nici cercei ori salbe confectionate din astfel de monede,
adica obiecte de podoaba specifice etniei rrome.
In acest context - si in raport si de
celelalte probe administrate in cauza - isi gasesc deci o deplina justificare
aprecierile instantei de apel conform carora
“aurul detinut de reclamant nu servea pozitiei ierahice a
acestuia in cadrul etniei tiganilor” si ca, pe de alta parte “cumpararea in
scopul revanzarii de bijuterii de aur a fost indeletnicirea reclamantului”.
Curtea retine de asemenea ca in
motivarea hotararilor pronuntate in cauza au fost evocate pe larg
jurisprudenta CEDO, cea a Curtii Constitutionale a Romaniei si respectiv
practica instantelor romane, dar si dispozitiile legale care operau in
perioada in care o parte din aurul revendicat de reclamant a fost supus
confiscarii.
In mod special instantele s-au referit
la prevederile art. 118 lit. b din C.pen.roman si la art. 43 alin. 2 si 3 din
Decretul 210 / 1960 in raport cu care s-a aplicat masura confiscarii care in
esenta a constat in transferarea dreptului de proprietate asupra unei parti
din obiectele de aur revendicate de la reclamant la
Statul Roman
.
De asemenea in considerentele acelorasi
hotarari au fost mentionate expres dispozitiile art. 57 din Decretul 244/1978
si cele ale Decretului 111/1951 in raport cu care
Statul Roman
a dobandit in anul 1988 dreptul de proprietate
asupra unor obiecte din aur abandonate in locuinta reclamantului de catre un
cetatean iugoslav (499,40 g) si respectiv asupra altora care au fost gasite
de V.R.intr-un vagon de tren (574,27 g).
O prima observatie care se impune in
legatura cu eficienta juridica data acestor texte de lege este aceea ca
efectul translativ de proprietate avut in vedere de catre instante a operat
anterior recunoasterii de catre
Romania
a
jurisdictiei CEDO.
In acelasi timp evocarea expresa a
respectivelor prevederi legale, insotita fiind si de o analiza detaliata a
probelor, infirma asertiunea conform careia hotararile pronuntate in cauza
ar intra sub incidenta art. 304 punctul 7 din C.proc.civ..
Cu atat mai putin o astfel de critica ar
putea fi primita in conditiile in care recurentul reposeaza nu atat lipsa de
motivare a deciziei atacate cat pretinsa omisiune a instantei de a motiva
in cuprinsul deciziei masura respingerii probei cu martori, masura care a fost
luata insa inaintea dezbateri apelului.
Asa fiind urmeaza a se conchide ca in
cauza nu isi gasesc aplicarea dispozitiile punctului 7 ca de altfel nici alte
prevederi ale art. 304 din C.proc.civ..
In consecinta Curtea va face aplicarea
art. 312 alin. 1 din C.proc.civ.in sensul respingerii recursului..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamantul V.R.impotriva deciziei civile nr. 193 pronuntate la 31 octombrie
2001 de Sectia civila a Curtii de Apel Cluj.
Irevocabila.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi
18 februarie
2003.