ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul S.I., în contradictoriu

cu S.N.T.F. - C.F.R. Călători București și Ministerul Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței, a solicitat să se constate că are un drept

recunoscut de lege, privind obținerea de permise gratuite, în calitate de pensionar

și obligarea pârâtei să-i elibereze permise de călătorie gratuite C.F.R;

totodată, să fie obligate pârâtele, în solidar, la plata unor daune

cominatorii, în cuantum de 1.000.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este pensionar de la 1 noiembrie 2000, având o vechime în muncă de 28

ani, la SC A C.F.R. Grivița, fosta I.M.M.R. Grivița Roșie, până la data de 31

decembrie 2000, beneficiind de permise de călătorie, iar după pensionare a

formulat cerere pentru obținerea permiselor, însă S.N.T.F. - C.F.R. Călători

i-a refuzat eliberarea, motivând că prin O.G. nr. 112/1999 au fost abrogate

actele normative pe baza cărora putea beneficia de permise de călătorie

gratuită; totodată, că societatea în care a lucrat, a ieșit din cadrul

unităților de căi ferate, la 21 august 1991, potrivit H.G. nr. 579/1991.

De asemenea, a arătat că unitatea în

care a lucrat (I.M.M.R. Grivița Roșie) a fost subordonată Departamentului

Căilor Ferate, până la desființarea acestuia, prin H.G. nr. 235/1991, când

unitatea s-a reorganizat în cadrul S.N.C.F.R., cu denumirea de Material Rulant

Grivița Roșie București, fiind direct sunordonată C.N.C.F.R., iar în urma

modificării acestei hotărâri, prin H.G. nr. 570/1991, unitatea în care a lucrat

s-a desprins de S.N.C.F.R.; că potrivit art. 12 din H.G. nr. 235/1991, așa cum

a fost modificată, salariații unităților desprinse din S.N.C.F.R., beneficiază

de permise de călătorie pe cale ferată și își menține toate drepturile

specifice salariaților C.F.R.

În ce privește unitatea în care a

lucrat, reclamantul a arătat că potrivit H.G. nr. 77/1992, personalul

societăților comerciale de reparat material rulant își menține toate drepturile

specifice salariaților C.F.R.

Pârâta S.N.C.F.R. Călători, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu

îndeplinește condițiile cerute de O.G. nr. 112/1999, iar Ministerul Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței a invocat lipsa calității procesuale

pasive.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 944 din 27 iunie 2001, a

respins excepția invocată de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței și totodată, a respins și acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

Reclamantul a lucrat în cadrul

U.M.M.R Grivița Roșie, devenită I.M.M.R. Grivița Roșie, actualmente SC A C.F.R.

Grivița, din 1 decembrie 1972, până la data pensionării pentru vechime și

limita de vârstă, respectiv 1 noiembrie 2000.

La data pensionării reclamantului

era în vigoare O.G. nr. 112/1999, care, în art. 5 alin. (1), prevede condițiile

acordării permiselor de călătorie gratuite pe căile ferate, respectiv

pensionarilor și membrilor de familie, dacă la data pensionării au avut o

vechime în unități de cale ferată, de cel puțin 25 ani, bărbații și 20 de ani,

femeile, dacă se pensionează din alte unități.

Dar reclamantul nu se încadrează în

aceste condiții, având o vechime în unități de căi ferate, doar de 18 ani, 8

luni și 20 de zile, întrucât la 21 august 1991, unitatea la care a lucrat a

ieșit din structura căilor ferate, conform H.G. nr. 570/1991.

După reorganizarea S.N.C.F.R. -

C.F.R. Călători, prin H.G. nr. 584/1998, salariații SC A. C.F.R. Grivița, unde

a lucrat reclamantul, au primite permise C.F.R., contra cost, pe bază de

convenții încheiate de S.N.C.F.R., cu conducerile respectivelor unități.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul, pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în

principal, aspectele de fapt și de drept din acțiune: în primul rând, se face

referire la H.G. nr. 729/1991, modificată prin H.G. nr. 235/1991, potrivit

căreia se pretinde că salariații unităților desprinse de S.N.C.F.R.,

beneficiază de permise de călătorie pe cale ferată și își mențin toate

drepturile specifice salariaților C.F.R., iar aceste dispozițiuni au rămas în

vigoare, și după adoptarea O.G. nr. 112/1999; că în raport cu aceste

dispozițiuni, precum și cu H.G. nr. 77/1992, potrivit căreia personalul

societăților de reparat material rulant, de unde s-a pensionat, își menține

toate drepturile specifice salariaților S.N.C.F.R., hotărârea primei instanțe

nu este motivată; în al doilea rând, că hotărârea a fost dată cu încălcarea și

interpretarea greșită a legii, respectiv a O.G. nr. 112/1999, precum și a

actelor normative, în temeiul cărora își menține toate drepturile specifice

salariaților S.N.C.F.R.; în al treilea rând, că instanța nu s-a pronunțat

asupra unor mijloace de apărare și asupra probelor administrate, respectiv

adresa nr. 315 din 27 martie 1992 a D.G.C.S.C.B., adresa nr. 2032 din 15 iunie

1998, emisă de S.N.C.F.R. și adresa nr. 43/1/23/1999, emisă de S.N.T.F.C. -

C.F.R. Călători, din care rezultă că salariații și pensionarii, proveniți din

unitatea la care au lucrat, beneficiază de permise gratuite în aceleași

condiții, ca și salariații S.N.C.F.R.

Recursul este nefondat.

În cauză, hotărârea cuprinde

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele

pentru care s-au înlăturat susținerile reclamantului, așa cum prevăd

dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, în hotărâre au fost

redate actele normative invocate de reclamant, în cronologia lor, precum și

situația de fapt, privind unitățile la care reclamantului și-a desfășurat activitatea,

până la data pensionării.

În raport cu aceste date, prima

instanță a reținut că reclamantul are o vechime în unitățile de căi ferate, de

18 ani, 8 luni și 20 de zile, unde a lucrat în perioada 1 decembrie 1972 – 21

august 1991.

Or, potrivit art. 5 alin. (1) din

O.G. nr. 112/1999, care reglementează condițiile acordării permiselor de

călătorii gratuite pe căile ferate, beneficiază de aceste dispoziții, numai

pensionarii și membrii de familie, dacă la data pensionării au avut o vechime

în unități de cale ferată de cel puțin 25 ani, bărbații și 20 de ani, femeile,

dacă se pensionează din alte unități.

Așadar, prima instanță și-a

fundamentat hotărârea pe dispozițiile O.G. nr. 112/1999, în vigoare la data

pensionării reclamantului, iar prin aceasta a justificat implicit motivele

pentru care a înlăturat susținerile reclamantului.

Evident, în raport cu dispozițiile

O.G. nr. 112/1999, privind condițiile acordării permiselor de călătorii

gratuite pe căile ferate, actele normative ori adresele invocate de reclamant,

nu au nici o relevanță juridică în cauză.

În consecință, soluția adoptată de

prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.I.,

împotriva sentinței nr. 944 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 ianuarie 2003.