ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.I., în contradictoriu cu S.N.T.F. - C.F.R. Călători București și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, a solicitat să se constate că are un drept recunoscut de lege, privind obținerea de permise gratuite, în calitate de pensionar și obligarea pârâtei să-i elibereze permise de călătorie gratuite C.F.R; totodată, să fie obligate pârâtele, în solidar, la plata unor daune cominatorii, în cuantum de 1.000.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este pensionar de la 1 noiembrie 2000, având o vechime în muncă de 28 ani, la SC A C.F.R.

Grivița, fosta I.M.M.R. Grivița Roșie, până la data de 31 decembrie 2000, beneficiind de permise de călătorie, iar după pensionare a formulat cerere pentru obținerea permiselor, însă S.N.T.F. - C.F.R. Călători i-a refuzat eliberarea, motivând că prin O.G. nr. 112/1999 au fost abrogate actele normative pe baza cărora putea beneficia de permise de călătorie gratuită; totodată, că societatea în care a lucrat, a ieșit din cadrul unităților de căi ferate, la 21 august 1991, potrivit H.G. nr. 579/1991. De asemenea, a arătat că unitatea în care a lucrat (I.M.M.R. Grivița Roșie) a fost subordonată Departamentului Căilor Ferate, până la desființarea acestuia, prin H.G. nr. 235/1991, când unitatea s-a reorganizat în cadrul S.N.C.F.R., cu denumirea de Material Rulant Grivița Roșie București, fiind direct sunordonată C.N.C.F.R., iar în urma modificării acestei hotărâri, prin H.G.

nr. 570/1991, unitatea în care a lucrat s-a desprins de S.N.C.F.R.; că potrivit art. 12 din H.G. nr. 235/1991, așa cum a fost modificată, salariații unităților desprinse din S.N.C.F.R., beneficiază de permise de călătorie pe cale ferată și își menține toate drepturile specifice salariaților C.F.R. În ce privește unitatea în care a lucrat, reclamantul a arătat că potrivit H.G. nr. 77/1992, personalul societăților comerciale de reparat material rulant își menține toate drepturile specifice salariaților C.F.R. Pârâta S.N.C.F.R. Călători, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu îndeplinește condițiile cerute de O.G. nr. 112/1999, iar Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a invocat lipsa calității procesuale pasive.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 944 din 27 iunie 2001, a respins excepția invocată de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și totodată, a respins și acțiunea reclamantului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a lucrat în cadrul U.M.M.R Grivița Roșie, devenită I.M.M.R. Grivița Roșie, actualmente SC A C.F.R. Grivița, din 1 decembrie 1972, până la data pensionării pentru vechime și limita de vârstă, respectiv 1 noiembrie 2000. La data pensionării reclamantului era în vigoare O.G. nr. 112/1999, care, în art. 5 alin. (1), prevede condițiile acordării permiselor de călătorie gratuite pe căile ferate, respectiv pensionarilor și membrilor de familie, dacă la data pensionării au avut o vechime în unități de cale ferată, de cel puțin 25 ani, bărbații și 20 de ani, femeile, dacă se pensionează din alte unități.

Dar reclamantul nu se încadrează în aceste condiții, având o vechime în unități de căi ferate, doar de 18 ani, 8 luni și 20 de zile, întrucât la 21 august 1991, unitatea la care a lucrat a ieșit din structura căilor ferate, conform H.G. nr. 570/1991. După reorganizarea S.N.C.F.R. - C.F.R. Călători, prin H.G. nr. 584/1998, salariații SC A. C.F.R. Grivița, unde a lucrat reclamantul, au primite permise C.F.R., contra cost, pe bază de convenții încheiate de S.N.C.F.R., cu conducerile respectivelor unități. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în principal, aspectele de fapt și de drept din acțiune: în primul rând, se face referire la H.G.

nr. 729/1991, modificată prin H.G. nr. 235/1991, potrivit căreia se pretinde că salariații unităților desprinse de S.N.C.F.R., beneficiază de permise de călătorie pe cale ferată și își mențin toate drepturile specifice salariaților C.F.R., iar aceste dispozițiuni au rămas în vigoare, și după adoptarea O.G. nr. 112/1999; că în raport cu aceste dispozițiuni, precum și cu H.G. nr. 77/1992, potrivit căreia personalul societăților de reparat material rulant, de unde s-a pensionat, își menține toate drepturile specifice salariaților S.N.C.F.R., hotărârea primei instanțe nu este motivată; în al doilea rând, că hotărârea a fost dată cu încălcarea și interpretarea greșită a legii, respectiv a O.G.

nr. 112/1999, precum și a actelor normative, în temeiul cărora își menține toate drepturile specifice salariaților S.N.C.F.R.; în al treilea rând, că instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și asupra probelor administrate, respectiv adresa nr. 315 din 27 martie 1992 a D.G.C.S.C.B., adresa nr. 2032 din 15 iunie 1998, emisă de S.N.C.F.R. și adresa nr. 43/1/23/1999, emisă de S.N.T.F.C. - C.F.R. Călători, din care rezultă că salariații și pensionarii, proveniți din unitatea la care au lucrat, beneficiază de permise gratuite în aceleași condiții, ca și salariații S.N.C.F.R. Recursul este nefondat. În cauză, hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile reclamantului, așa cum prevăd dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. În acest sens, în hotărâre au fost redate actele normative invocate de reclamant, în cronologia lor, precum și situația de fapt, privind unitățile la care reclamantului și-a desfășurat activitatea, până la data pensionării. În raport cu aceste date, prima instanță a reținut că reclamantul are o vechime în unitățile de căi ferate, de 18 ani, 8 luni și 20 de zile, unde a lucrat în perioada 1 decembrie 1972 – 21 august 1991. Or, potrivit art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 112/1999, care reglementează condițiile acordării permiselor de călătorii gratuite pe căile ferate, beneficiază de aceste dispoziții, numai pensionarii și membrii de familie, dacă la data pensionării au avut o vechime în unități de cale ferată de cel puțin 25 ani, bărbații și 20 de ani, femeile, dacă se pensionează din alte unități.

Așadar, prima instanță și-a fundamentat hotărârea pe dispozițiile O.G. nr. 112/1999, în vigoare la data pensionării reclamantului, iar prin aceasta a justificat implicit motivele pentru care a înlăturat susținerile reclamantului. Evident, în raport cu dispozițiile O.G. nr. 112/1999, privind condițiile acordării permiselor de călătorii gratuite pe căile ferate, actele normative ori adresele invocate de reclamant, nu au nici o relevanță juridică în cauză. În consecință, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I., împotriva sentinței nr. 944 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2003.