ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2527/2012

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 3990 din 29 octombrie 2007, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ a respins, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții T.P. și T.P.A. împotriva sentinței civile nr. 974

din 10 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recurentul - reclamant s-a

angajat, potrivit mențiunilor din cartea de muncă, începând cu decembrie 1963

la C.F.R. Secția L4 Timișoara pe durată nedeterminată, iar la 21 mai 1974 i s-a

desfăcut contractul individual de muncă, din inițiativa persoanei, respectiv în

conformitate cu prevederile art. 135 din Legea nr. 10/1972 C. muncii. Pensionarea

acestuia s-a făcut la 01 iunie 1990 de la Întreprinderea de SC S.S SRL.

La momentul când reclamantul era angajat

al Căilor Ferate, dar și la momentul pensionării actul normativ care reglementa

obținerea permisului de călătorie gratuită era Decretul nr. 1/1981.

Potrivit acestui act normativ se

putea beneficia de permise de călătorie gratuită dacă persoana se pensionează

din rândul unităților de cale ferată și care are o vechime de puțin 10 ani. iar

în Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 5/1998 prin care au fost aplicate dispozițiile

decretului nr. 1/1981 s-a prevăzut că dreptul de folosință a permiselor de călătorie

gratuită se pierde prin desfacerea contractului de muncă, iar prin pierderea

dreptului de către persoane încadrate sau pensionare se pierde și dreptul

pentru membrii familiilor respective.

În speță, reclamantul și-a dat

demisia din funcția în care a fost încadrat la căile ferate, astfel că a pierdut,

atât el, cât și soția sa, dreptul de a beneficia de permise gratuite de

călătorie pe căile ferate române chiar și față de actele normative în vigoare

la momentul introducerii acțiunii, cererea reclamantului este nefondată.

Art. 8 alin. (1) lit. b) din O.G. nr.

112/1999 stabilește condițiile în care se poate beneficia de permise de

călătorie pe căile ferate române. Astfel, pentru a putea beneficia de permise,

persoane care se pensionează să fie salariată la o altă unitate decât cele ale căilor

ferate dar dacă au o vechime de 25 de ani, bărbați, și 20 de ani, femeile în

unități aparținând căilor ferate.

Prin urmare, chiar dacă nu mai era

salariat al căilor ferate la data pensionării, recurentul putea beneficia de

acest drept dacă avea o vechime de 25 de ani în sectorul căilor ferate, dar

reclamantul are o vechime de 10 ani și 6 luni în unități aparținând căilor

ferate.

Astfel s-a constatat că recurentul

nu îndeplinește condițiile prevăzute de actele normative în vigoare la data

pensionării, nici pe cele stabilite în actele normative în vigoare la data

introducerii acțiunii pentru a beneficia de permise de călătorie gratuite pe

calea ferată.

Împotriva deciziei nr. 3990/2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, T.P. și T.P.A. au formulat cerere de revizuire,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii revizuenții consideră

că se încadrau perfect în Decretul nr. 1/1981 lit. d) și în prevederile din

anexa nr. 3 la ordinul Ministrului Transporturilor, fiind beneficiari de

permise gratuite pe C.F.R. de 10 ani și 4 luni, fără întrerupere, din data de 1

ianuarie 1964 până la 30 aprilie 1974. În conformitate cu Hotărârea Consiliului

de Miniștri nr. 118 din 27 februarie 1981, au beneficiat de permise gratuite de

la 1 ianuarie 1964. Revizuenții mai arată că Decretul nr. 1/1981, chiar dacă ar

fi fost diferit de noile reglementări, se putea aplica numai salariaților care

s-au pensionat în perioada în care acest act normativ a fost în vigoare, iar O.G.

nr. 112/1999 se aplică salariaților care se pensionează după intrarea în

vigoare a lor.

Examinând cererea de revizuire

formulată, în raport cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub

aspectul admisibilității și al faptelor pe care se întemeiază, Înalta Curte, o

va respinge ca inadmisibilă pentru considerentele în continuare arătate.

Pentru a se putea cere revizuirea

unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca

această instanță să fi evocat fondul ceea ce implică fie stabilirea unei alte

stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare,

fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră

stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului

juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situație nu se

întâlnește însă și atunci când instanța de recurs respinge recursul, cum este

și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire.

Drept urmare, calea extraordinară de

atac promovată este inadmisibilă, dată fiind neîndeplinirea condiției de

admisibilitate prevăzută de textul legal sus-arătat.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de T.P. și T.P.A., împotriva deciziei nr. 3990 din 19 octombrie 2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 mai 2012.