ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2160/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

639/ CAF/2013 din 31 octombrie 2013, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis

excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a declinat competența

de soluționare a cererii formulate de reclamantul G.I., împotriva pârâtei S.N.T.F.C.C.F.R.

C. SA, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut

că

temeiul

juridic

al cererii de chemare în judecată formulată de

reclamant îl reprezintă O.G. nr. 112/1999, aprobată prin Legea nr. 210/2003; că

reclamantul se consideră vătămat în drepturile sale prin neexecutarea de către

pârâtă, persoană juridică de drept privat asimilată autorității publice

centrale potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, a unui act

administrativ, O.G. nr. 112/1999, respectiv prin refuzul de acordare a unui

număr de 18 file permise călătorie gratuită sau a contravalorii acestora, ca

beneficiar al actului normativ; că fiind în discuție un act administrativ

asimilat emis de o autoritate publică centrală competența de soluționare a

cererii revine Curții de Apel București conform art. 99 pct. 1 C. proc. civ.,

raportat la dispozițiile legii speciale, art. 10 din Legea nr. 554/2004, iar în

cauză nu este vorba despre determinarea competenței după valoare,

nefiind vorba despre un act administrativ referitor la impozite, taxe, ci

competența se stabilește după poziționarea organului emitent.

Prin sentința civilă nr.

4042 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat

competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu

cu pârâta S.N.T.F.C.C.F.R. C. SA în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția complet

litigii de muncă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a

sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, cu soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut, în esență, că din analiza obiectului litigiului cu care

instanța a fost învestită rezultă că acesta vizează refuzul nejustificat al pârâtei

de a acorda reclamantului dreptul la 18 călătorii simple, reclamantul fiind

fost angajat C.F.R., în prezent pensionar C.F.R.

A mai reținut curtea

că nu orice refuz al autorității publice se circumscrie noțiunii de act

administrativ (asimilat), întrucât la aprecierea caracterului de act

administrativ asimilat trebuie avută în vedere, în primul rând, natura

raporturilor dintre părțile litigante, or, în speța de față, acestea nu sunt de

putere publică, ci de dreptul muncii, pentru simplul fapt că drepturile

pretinse de reclamant îș

i

au, de fapt

izvorul, în calitatea sa de pensionar C.F.R., acesta pretinzând recunoașterea

unui drept reglementat de art. 8 din Ordonanța nr. 112 din 30 august 1999.

Astfel, dreptul la

călătorii gratuite se pretinde a fi născut din însăși calitatea de pensionar C.F.R.

a reclamantului, afirmarea lor fiind făcută, practic, în considerarea acestei

calități speciale și în lumina unor dispoziții legale speciale (O.G. nr. 112/1999),

iar nu a Legii nr. 554/2004, pe care reclamantul, de altfel, nici nu a

invocat-o în cererea sa.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență reglementat de art. 133 alin. (2) C. proc.

civ., Curtea de Apel București a sesizat

î

nalta

Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art.

135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâta S.N.T.F.C.C.F.R. C. SA,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei

la acordarea celor 18 călătorii simple, respectiv 9 călătorii dus-întors, pe

care i le-a reținut în mod ilegal, iar în caz contrar să îi se achite

contravaloarea călătoriilor efectuate în limita a 18 călătorii simple, la

valoarea unui bilet pe C.F.R. la distanța de 300 km, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a arătat

faptul că este pensionar pentru limită de vârstă în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 3/1977, drepturile inițiale de pensie fiindu-i stabilite

prin decizie de pensionare și că, drept efect al pensionării, a obținut 24 de

călătorii simple, respectiv 12 călătorii dus-întors, acestea fiind acordate în

mod legal și corect, ca efect al prestației depuse conform contractului

individual de muncă, în care era prevăzut că în momentul pensionării să i se

acorde acest drept cel puțin 10 ani. A arătat reclamantul că acest drept i-a

fost acordat până în anul 2012, când i-a fost retras, invocând în susținerea

acțiunii sale prevederile O.G. nr. 112/1999 republicată, privind călătoriile

gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române,

cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 8 din

O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în

interes personal pe căile ferate române:

„Art. 1. Pensionarii

și membrii lor de familie beneficiază de permise de călătorie pe căile  ferate române,

în mod gratuit, dacă la data pensionării persoana care se pensionează

îndeplinește una dintre următoarele condiții:

a) este salariată

într-o unitate prevăzută la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) și b) și art. 3

sau, după caz, a fost concediată de la aceste unități în conformitate cu

prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, cu condiția

să nu se fi angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la alte

unități până la data pensionării, și are cel puțin o vechime de 10 ani în

aceste unități sau în cadrul persoanelor juridice din care aceste unități au

rezultat prin reorganizare;

b) este salariată la

altă unitate decât cele prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) și b) și art.

3 sau, după caz, nu este salariată la data pensionării și are o vechime de 25

de ani, bărbații, și 20 de ani, femeile, în unitățile prevăzute la art. 1, art.

2 alin. (1) lit. a) și b), art. 3 și art. 4 alin. (2) pentru salariații încadrați

la aceste unități la data privatizării, precum și în unitățile desprinse din

cadrul fostului Departament al căilor ferate și fostei S.N.C.F.R., potrivit H.G.

nr. 570/1991 privind modificarea H.G. nr. 235/1991 și reorganizarea activității

transporturilor feroviare cu modificările ulterioare;

c) vechimea în muncă

se calculează prin cumularea perioadelor în care salariatul a lucrat ca angajat

pe durată nedeterminată în unitățile menționate la lit. a) și b).

(2)

Pensionarii pentru

invaliditate de orice grad, cauzată de accidente de muncă sau de evenimente de

cale ferată, proveniți din salariații unităților prevăzute la art. 1 – art. 3,

precum și membrii lor de familie beneficiază de permise de călătorie pe căile

ferate române, în mod gratuit, indiferent de vechimea avută în aceste unități.

(3)

Pensionarii care

îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de permise de călătorie pe căile

ferate române în mod gratuit au dreptul anual la 24 de file de permise de

călătorie, iar membrii lor de familie la 12 file de permise de călătorie.

(4)

Contravaloarea

permiselor de călătorie pe căile ferate române emise în mod gratuit

pensionarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b)

și alin. (2) și membrilor lor de familie, precum și a permiselor de călătorie

școlare ale copiilor acestora se suportă din bugetul M.T.C.T.

(5)

Dreptul de a solicita

permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit se prescrie după

trecerea a 3 ani de la data pensionării, dacă solicitarea nu a fost făcută în

acest termen.

(6)

Permisele de

călătorie ale pensionarilor și membrilor de familie ai acestora reprezintă

cupoane de bonuri de valoare ce se acordă cu titlu gratuit”.

În

speță, reclamantul susține că a beneficiat de acest drept la călătorii gratuite

în perioada în care a fost angajat al pârâtei și, ulterior, în calitate de

pensionar, începând cu anul 1998 până în anul 2012.

Or,

după cum bine a reținut și Curtea de Apel București, prezentul litigiu are

natura juridică a unui conflict de muncă, întrucât reclamantul nu a pierdut

dreptul la călătorii gratuite cu ocazia încetării contractului de muncă, ci a

beneficiat în continuare de acest drept, în condițiile prevăzute de art. 8 din

O.G. nr. 112/1999.

Faptul

că dreptul reclamantului la călătorii gratuite este acordat în considerarea

contractului de muncă rezultă din art. 8 al O.G. nr. 112/1999, care

condiționează acordarea acestor facilități de neîncheierea unui contract de

muncă pe perioadă nedeterminată la alte unități decât cele feroviare între

momentul concedierii și momentul pensionării.

Cauza

de față, având natura juridică a unui conflict de muncă, intră în competența în

primă instanță a tribunalului, conform dispozițiilor art. 95 din Noul cod de

procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată că natura raporturilor juridice născute între părți nu este de drept

administrativ, ci de dreptul muncii, reclamantul având calitatea de pensionar,

fost angajat cu contract de muncă și nu calitatea de funcționar public, astfel

încât competența de soluționare a cauzei se stabilește în raport de

dispozițiile art. 269 C. muncii și art. 36 din Legea nr. 304/2004.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate, ținând seama de calitatea reclamantului și de

natura raportului dedus judecății și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin.

(1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G.I. și pe pârâta S.N.T.F.C.C.F.R.

C. SA în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 mai 2014.