ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2160/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 639/ CAF/2013 din 31 octombrie 2013, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul G.I., împotriva pârâtei S.N.T.F.C.C.F.R. C. SA, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată formulată de reclamant îl reprezintă O.G. nr. 112/1999, aprobată prin Legea nr. 210/2003; că reclamantul se consideră vătămat în drepturile sale prin neexecutarea de către pârâtă, persoană juridică de drept privat asimilată autorității publice centrale potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, a unui act administrativ, O.G.

nr. 112/1999, respectiv prin refuzul de acordare a unui număr de 18 file permise călătorie gratuită sau a contravalorii acestora, ca beneficiar al actului normativ; că fiind în discuție un act administrativ asimilat emis de o autoritate publică centrală competența de soluționare a cererii revine Curții de Apel București conform art. 99 pct. 1 C. proc. civ., raportat la dispozițiile legii speciale, art. 10 din Legea nr. 554/2004, iar în cauză nu este vorba despre determinarea competenței după valoare, nefiind vorba despre un act administrativ referitor la impozite, taxe, ci competența se stabilește după poziționarea organului emitent. Prin sentința civilă nr. 4042 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C.C.F.R.

C. SA în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția complet litigii de muncă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea conflictului de competență. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că din analiza obiectului litigiului cu care instanța a fost învestită rezultă că acesta vizează refuzul nejustificat al pârâtei de a acorda reclamantului dreptul la 18 călătorii simple, reclamantul fiind fost angajat C.F.R., în prezent pensionar C.F.R.

A mai reținut curtea că nu orice refuz al autorității publice se circumscrie noțiunii de act administrativ (asimilat), întrucât la aprecierea caracterului de act administrativ asimilat trebuie avută în vedere, în primul rând, natura raporturilor dintre părțile litigante, or, în speța de față, acestea nu sunt de putere publică, ci de dreptul muncii, pentru simplul fapt că drepturile pretinse de reclamant îș i au, de fapt izvorul, în calitatea sa de pensionar C.F.R., acesta pretinzând recunoașterea unui drept reglementat de art. 8 din Ordonanța nr. 112 din 30 august 1999. Astfel, dreptul la călătorii gratuite se pretinde a fi născut din însăși calitatea de pensionar C.F.R. a reclamantului, afirmarea lor fiind făcută, practic, în considerarea acestei calități speciale și în lumina unor dispoziții legale speciale (O.G.

nr. 112/1999), iar nu a Legii nr. 554/2004, pe care reclamantul, de altfel, nici nu a invocat-o în cererea sa. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel București a sesizat î nalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Prin acțiunea formulată, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâta S.N.T.F.C.C.F.R.

C. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la acordarea celor 18 călătorii simple, respectiv 9 călătorii dus-întors, pe care i le-a reținut în mod ilegal, iar în caz contrar să îi se achite contravaloarea călătoriilor efectuate în limita a 18 călătorii simple, la valoarea unui bilet pe C.F.R. la distanța de 300 km, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul a arătat faptul că este pensionar pentru limită de vârstă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 3/1977, drepturile inițiale de pensie fiindu-i stabilite prin decizie de pensionare și că, drept efect al pensionării, a obținut 24 de călătorii simple, respectiv 12 călătorii dus-întors, acestea fiind acordate în mod legal și corect, ca efect al prestației depuse conform contractului individual de muncă, în care era prevăzut că în momentul pensionării să i se acorde acest drept cel puțin 10 ani.

A arătat reclamantul că acest drept i-a fost acordat până în anul 2012, când i-a fost retras, invocând în susținerea acțiunii sale prevederile O.G. nr. 112/1999 republicată, privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 8 din O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române: „Art.

1. Pensionarii și membrii lor de familie beneficiază de permise de călătorie pe căile ferate române, în mod gratuit, dacă la data pensionării persoana care se pensionează îndeplinește una dintre următoarele condiții: a) este salariată într-o unitate prevăzută la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) și b) și art. 3 sau, după caz, a fost concediată de la aceste unități în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, cu condiția să nu se fi angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la alte unități până la data pensionării, și are cel puțin o vechime de 10 ani în aceste unități sau în cadrul persoanelor juridice din care aceste unități au rezultat prin reorganizare; b) este salariată la altă unitate decât cele prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) și b) și art. 3 sau, după caz, nu este salariată la data pensionării și are o vechime de 25 de ani, bărbații, și 20 de ani, femeile, în unitățile prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) și b), art. 3 și art. 4 alin. (2) pentru salariații încadrați la aceste unități la data privatizării, precum și în unitățile desprinse din cadrul fostului Departament al căilor ferate și fostei S.N.C.F.R., potrivit H.G.

nr. 570/1991 privind modificarea H.G. nr. 235/1991 și reorganizarea activității transporturilor feroviare cu modificările ulterioare; c) vechimea în muncă se calculează prin cumularea perioadelor în care salariatul a lucrat ca angajat pe durată nedeterminată în unitățile menționate la lit. a) și b). (2) Pensionarii pentru invaliditate de orice grad, cauzată de accidente de muncă sau de evenimente de cale ferată, proveniți din salariații unităților prevăzute la art. 1 – art. 3, precum și membrii lor de familie beneficiază de permise de călătorie pe căile ferate române, în mod gratuit, indiferent de vechimea avută în aceste unități. (3) Pensionarii care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit au dreptul anual la 24 de file de permise de călătorie, iar membrii lor de familie la 12 file de permise de călătorie.

(4) Contravaloarea permiselor de călătorie pe căile ferate române emise în mod gratuit pensionarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) și membrilor lor de familie, precum și a permiselor de călătorie școlare ale copiilor acestora se suportă din bugetul M.T.C.T. (5) Dreptul de a solicita permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit se prescrie după trecerea a 3 ani de la data pensionării, dacă solicitarea nu a fost făcută în acest termen. (6) Permisele de călătorie ale pensionarilor și membrilor de familie ai acestora reprezintă cupoane de bonuri de valoare ce se acordă cu titlu gratuit”.

În speță, reclamantul susține că a beneficiat de acest drept la călătorii gratuite în perioada în care a fost angajat al pârâtei și, ulterior, în calitate de pensionar, începând cu anul 1998 până în anul 2012. Or, după cum bine a reținut și Curtea de Apel București, prezentul litigiu are natura juridică a unui conflict de muncă, întrucât reclamantul nu a pierdut dreptul la călătorii gratuite cu ocazia încetării contractului de muncă, ci a beneficiat în continuare de acest drept, în condițiile prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 112/1999. Faptul că dreptul reclamantului la călătorii gratuite este acordat în considerarea contractului de muncă rezultă din art. 8 al O.G. nr. 112/1999, care condiționează acordarea acestor facilități de neîncheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată la alte unități decât cele feroviare între momentul concedierii și momentul pensionării.

Cauza de față, având natura juridică a unui conflict de muncă, intră în competența în primă instanță a tribunalului, conform dispozițiilor art. 95 din Noul cod de procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că natura raporturilor juridice născute între părți nu este de drept administrativ, ci de dreptul muncii, reclamantul având calitatea de pensionar, fost angajat cu contract de muncă și nu calitatea de funcționar public, astfel încât competența de soluționare a cauzei se stabilește în raport de dispozițiile art. 269 C. muncii și art. 36 din Legea nr. 304/2004.

În consecință, având în vedere considerentele arătate, ținând seama de calitatea reclamantului și de natura raportului dedus judecății și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G.I. și pe pârâta S.N.T.F.C.C.F.R. C. SA în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2014.