- Dosarul nr.
- 3323/2002
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 1 aprilie 2003
Decizia nr. 1314/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 3323/2002 — recurs
S-a luat în examinare recursul de G.C. împotriva sentinței civile nr.513/CA/2002-P din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal au lipsit atât recurenta reclamantă G.C., cât și intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor. Procedura completă. S-a referit că recurenta-reclamantă a solicitat, în scris (fila 2), soluționarea cauzei în absența sa, conform art.242 (2) din Codul de procedură civilă. Constatând pricina în stare de judecată, Curtea a rămas în pronunțare. C URTEA Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 iulie 2002 reclamanta G.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea Hotărârii nr.993 din 9 aprilie 2003, prin care Comisia constituită în baza Ordonanței Guvernului nr.105/1999, i-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, urmare a aplicării Dictatului de la Viena părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea natală și pentru că s-a născut în refugiu are același statut de refugiat ca și părinții săi. Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.513 din 7 octombrie 2002 a admis excepția invocată de pârâtă și a respins ca tardivă acțiunea introdusă de reclamantă. Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G.C. susținând în esență că, instanța a reținut greșit excepția de tardivitate a acțiunii. Recursul este nefondat. In cazul în speță recurenta reclamantă a primit hotărârea atacată, pe data de 23 aprilie 2002, semnând confirmarea de primire (fila 9 pag.2 – dosar nr.3323/2002); înregistrând acțiunea la instanța de fond, abia la 30 iulie 2002 cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.4 din Legea nr.189/2000.
Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul de G.C. împotriva sentinței civile nr.513/CA/2002-P din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.