ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2156/2003

S-a luat în

examinare contestația în anulare formulată de P.C.M. împotriva deciziei nr.2784

din 8 noiembrie 1995 a Curții Supreme de Justiție – secția civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat contestatorul P.C.M., reprezentat de avocatul N.D., precum

și intimata C.V., personal. Au lipsit intimatele Primăria Municipiului

București, prin Primarul General S.C. „A.” S.A. București și Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Municipiului București.

Procedura

completă.

Contestația a

fost timbrată legal (chitanță în valoare de 85.000 lei taxă judiciară de timbru

și timbru judiciar în valoare de 3.000 lei - fila 25.

Instanța

constată că pricina este în stare de judecată. Dispune ca partea constatatoare,

în concluziile pe care urmează a le pune în cauză, să facă referiri și la

termenul în care a fost introdusă contestația.

Avocatul N.D.,

pentru contestator, solicită admiterea contestației astfel cum a fost

formulată. Susține că, în cauză, fiind vorba de o hotărâre susceptibilă de

executare silită, contestația putea fi introdusă până la ultimul act de

executare. Precizează că, în opinia sa, nu se pune problema tardivității

contestației, în acest sens făcând referire la prevederile art.319 alin.1 și 2

din C.proc.civ.. Solicită a se dispune amânarea pronunțării deciziei pentru a

prezenta precizări scrise cu privire la termenul în care a fost formulată

contestația în anulare.

Instanța

constată că C.V., citată în dosar, nu este parte în proces.

Reprezentanta

Ministerului Public solicită respingerea contestației în anulare ca tardiv

formulată.

C U R T E A

Asupra

contestației în anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6

decembrie 2002 numitul P.C.M., în calitate de moștenitor testamentar al

defunctei A.A., a formulat în contradictoriu cu intimații Municipiul București

prin Primar General, S.C. „A.” S.A. și D.G.A.F. București, contestație în

anulare, întemeiată pe dispozițiile art.317 pct.1 C.proc.civ.„împotriva

deciziei civile nr.2784 din 8 noiembrie 1995 a Curții Supreme de Justiție –

secția civilă”.

În motivarea

cererii reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.4810 din 18 iunie 1993

pronunțată de Judecătoria sectorului 2 a fost admisă acțiunea autoarei sale în

contradictoriu cu intimații pârâți, dispunându-se obligarea acestora de a-i

lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul situat în

București, str.D-na Oltea nr.37, sector 2, etaj I, împreună cu cota parte de

½ din spațiile aflate în indiviziune forțată.

Sentința a fost

menținută prin decizia civilă nr.335 din 3 martie 1994 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, rămânând irevocabilă.

Împotriva ei,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, care a fost admis prin decizia civilă nr.2784 din 8

noiembrie 1995 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție. S-a dispus casarea

ambelor hotărâri iar pe fond acțiunea reclamantei a fost respinsă ca

neîntemeiată.

În contestația

în anulare se arată că, până la decesul ei, survenit la 18 martie 1998, A.A. nu

a avut cunoștință despre introducerea și admiterea recursului în anulare, în

pofida faptului că în dosarul Curții Supreme de Justiție se menționează, pentru

termenul de judecată de la 8 noiembrie 1995, că procedura este legal

îndeplinită. Chiar și contestatorul a aflat despre această nouă situație

juridică abia la 18 noiemnrie 2002, dintr-un înscris provenind de la Consiliul

General al Municipiului București.

Contestatorul a

solicitat admiterea cererii sale, rejudecarea cauzei și pe fond respingerea

recursului în anulare ca nefondat, cu motivarea că măsura naționalizării

imobilului a fost abuzivă iar judecătoria și tribunalul nu au depășit

atribuțiile puterii judecătorești.

A fost atașat

dosarul cauzei.

Cu ocazia

soluționării contestației, Curtea a pus din oficiu în discuție problema

formulării în termenul legal a cererii.

Contestatorul a

susținut că cererea nu este tardivă.

Examinând acest

aspect, care premerge oricărei cercetări a temeiniciei contestației, Curtea

reține următoarele:

Hotărârea

atacată cu contestație în anulare este o decizie a Curții Supreme de Justiție

prin care, admițându-se recursul în anulare, a fost respinsă acțiunea în

revendicare.

Este evident că

această decizie nu este susceptibilă de executare silită, ea nefăcând decât să

păstreze o situație juridică anterioară, aceea a apartenenței bunului la

patrimoniul statului.

Faptul că în

urma deciziei a fost anulată dispoziția Primarului de restituire a imobilului

nu înseamnă „executare silită”.

În aceste

condiții, sunt pe deplin incidente prevederile art.319 alin.2 teza a II-a

C.proc.civ., potrivit cărora „împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc

la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în

termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre,

dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Așa fiind,

contestația în anulare formulată la 6 decembrie 2002 este vădit tardivă în

raport de decizia atacată, pronunțată la 8 noiembrie 1995 și va fi respinsă ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

tardivă contestația în anulare formulată de P.C.M. împotriva deciziei nr.2784

din 8 noiembrie 1995 a Curții Supreme de Justiție – secția civilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 mai 2003.