ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 716/2003

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de G.M.R.și G.D.V.B.împotriva deciziei nr.655 din 19 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția Civilă. La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic O.O., pentru intimații Consiliul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București, prin Primarul general, lipsind contestatorii G.M.R., G.D.V.B.și intimata S.C. “T.A.”S.A. Procedura completă. Consilier juridic O.O. solicită respingerea contestației în anulare. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a contestației în anulare.

C U R T E A Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația în anulare introdusă la 25 iunie 2002 contestatorii reclamanți G.M.R.și G.D.V.B.au solicitat în contradictoriu cu Consiliul general al municipiului București, S.C.„T.A.” – S.A.București, Municipiul București și Primăria municipiului București, anularea deciziei 655/R/19.02.2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția Civilă în dosarul nr.2658/2001 invocând ca temei de drept art.318 alin.1 teza a II-a C.proc.civ..

S-a arătat în motivare că practicaua deciziei are lipsuri în sensul că nu au fost indicați toți cei patru pârâți, chemați în judecată, nu s-a solicitat legitimarea consilierului juridic care i-a reprezentat pe trei dintre pârâți, nu s-a consemnat depunerea actelor și nici nu s-au detaliat concluziile orale; s-a mai arătat că cele șase motive de recurs au fost neanalizate chiar ignorate și că s-a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune fără să fie pusă în discuția părților, în acest fel, a mai arătat petiționarul, s-au încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității și în același timp instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece după încheierea dezbaterilor a schimbat încadrarea juridică a cererii.

Contestația în anularea este întemeiată urmând a fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. După un prim ciclu procesual, în care acțiunea reclamanților G.I.D. și G.M., de a se constata că imobilul din Intrarea Obștei nr.10, sector 3, București, a fost demolat abuziv fără decret și fără despăgubirea și de a se restitui terenul în suprafață de 118 mp de natură sau echivalent a fost inițial anulată ca netimbrată și apoi ca nefondată Curtea Supremă de Justiție prin decizia 3410/19.10.1999, a casat decizia 52/1999 a Curții de Apel București și sentința civilă 622/1998 a Tribunalului București și a trimis cauza spre rejudecare pentru că instanțele nu s-au pronunțat asupra capătului de cerere privind echivalentul bănesc al terenului.

Tribunalul București rejudecând cauza, a respins acțiunea ca nefondată sentința civilă 1376/20.12.2000 pronunțată în acest sens a reținut că prin Decretul nr.218/1989 imobilul situat în Intrarea Obștei nr.10 a fost expropriat și ulterior demolat și că în prezent terenul este afectat construcțiilor și detalii de sistematizare. S-a respins și capătul de cerere privind plata contravalorii terenului expropriat, nici unul din pârâții chemați în judecată – deși dețin terenul în discuție,- nu pot fi obligați în locul statului care a devenit proprietar. Soluția a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de apel București prin decizia 198 din 09.04.2001. Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat cerere invocând motivele prevăzute de art.304, pct.10, 9, 6 și 5 C.proc.civ..

S-a arătat că: - instanțele au ignorat recomandările Curții Supreme de Justiție care a casat pentru ca instanțele să se pronunțe pe un capăt de cerere – restituirea în natură sau echivalent a terenului expropriat. În mod nejustificat s-a considerat că Consiliul general al municipiului București nu are calitate procesuală pasivă; - nu au fost citate toate părțile din cauză, greșit fiind respinsă cererea de chemare în judecată a Primarului general ca reprezentant al Municipiului București; - greșit s-a reținut o stare de fapt care nu corespunde realității, imobilul fiind preluat și demolat în 1987 iar Decretul de expropriere fiind emis ulterior, în 1989. Curtea Supremă de Justiție prin decizia 655/19.02.2002 a respins ca nefondat recursul.

Instanța a reținut că instanțele s-au conformat indicațiilor de casare și s-au pronunțat asupra capătului de cerere subsidiar din acțiune. S-a considerat în principal că plata de despăgubiri are caracterul unei acțiuni personale, patrimoniale, prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958 și ca urmare în raport de data de 01.01.1990, acest capăt de cerere este prescris. S-a mai arătat că cererea a fost legal respinsă ca fiind formulată cu nerespectarea art.132 alin.1 C.proc.civ., la prima zi de înfățișare. Se constată din cuprinsul practicalei deciziei 655/19.02.2002 că s-a dat cuvântul în fond fără să se pună în discuție excepția de prescripție a dreptului la acțiune în temeiul căreia s-a solicitat – între altele – respingerea recursului.

Potrivit art.306 alin.2 C.proc.civ., motivele de ordine publică pot fi invocate din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților. Procedând în acest mod s-a încălcat dreptul la apărare al părții împotriva căreia s-a invocat excepția. Procedura este orală și contradictorie conform art.127 și 129 C.proc.civ., aceasta presupunând exprimarea de către părți a poziției lor cu privire la toate problemele ridicate. Pe cale de consecință urmează a se admite contestația, a se anula decizia 655/19.02.2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția Civilă și în consecință a fixa termen pentru rejudecare recursului la data de 14 octombrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite contestația formulată de G.M.R.și G.D.V. împotriva deciziei nr.655 din 19 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția Civilă. Anulează această decizie. Fixează termen pentru judecata recursului la 14 octombrie 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.