ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 716/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 716/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare contestația în
anulare formulată de G.M.R.și G.D.V.B.împotriva deciziei nr.655 din 19 februarie
2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția Civilă.
La apelul nominal s-a
prezentat consilier juridic O.O., pentru intimații Consiliul General al
Municipiului București și Primăria Municipiului București, prin Primarul
general, lipsind contestatorii G.M.R., G.D.V.B.și intimata S.C. “T.A.”S.A.
Procedura completă.
Consilier juridic O.O.
solicită respingerea contestației în anulare.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de admitere a contestației în anulare.
C U R T E A
Asupra contestației în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin contestația în anulare
introdusă la 25 iunie 2002 contestatorii reclamanți G.M.R.și G.D.V.B.au
solicitat în contradictoriu cu Consiliul general al municipiului București,
S.C.„T.A.” – S.A.București, Municipiul București și Primăria municipiului
București, anularea deciziei 655/R/19.02.2002 pronunțată de Curtea Supremă de
Justiție – Secția Civilă în dosarul nr.2658/2001 invocând ca temei de drept
art.318 alin.1 teza a II-a C.proc.civ..
S-a arătat în motivare că
practicaua deciziei are lipsuri în sensul că nu au fost indicați toți cei patru
pârâți, chemați în judecată, nu s-a solicitat legitimarea consilierului juridic
care i-a reprezentat pe trei dintre pârâți, nu s-a consemnat depunerea actelor
și nici nu s-au detaliat concluziile orale; s-a mai arătat că cele șase
motive de recurs au fost neanalizate chiar ignorate și că s-a invocat din
oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune fără să fie pusă în discuția
părților, în acest fel, a mai arătat petiționarul, s-au încălcat dreptul la
apărare și principiul contradictorialității și în același timp instanța a
depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece după încheierea dezbaterilor
a schimbat încadrarea juridică a cererii.
Contestația în anularea
este întemeiată urmând a fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare.
După un prim ciclu
procesual, în care acțiunea reclamanților G.I.D. și G.M., de a se constata că
imobilul din Intrarea Obștei nr.10, sector 3, București, a fost demolat abuziv
fără decret și fără despăgubirea și de a se restitui terenul în suprafață de
118 mp de natură sau echivalent a fost inițial anulată ca netimbrată și apoi ca
nefondată Curtea Supremă de Justiție prin decizia 3410/19.10.1999, a casat
decizia 52/1999 a Curții de Apel București și sentința civilă 622/1998 a
Tribunalului București și a trimis cauza spre rejudecare pentru că instanțele
nu s-au pronunțat asupra capătului de cerere privind echivalentul bănesc al
terenului.
Tribunalul București
rejudecând cauza, a respins acțiunea ca nefondată sentința civilă
1376/20.12.2000 pronunțată în acest sens a reținut că prin Decretul nr.218/1989
imobilul situat în Intrarea Obștei nr.10 a fost expropriat și ulterior demolat
și că în prezent terenul este afectat construcțiilor și detalii de
sistematizare.
S-a respins și capătul de
cerere privind plata contravalorii terenului expropriat, nici unul din pârâții
chemați în judecată – deși dețin terenul în discuție,- nu pot fi obligați în
locul statului care a devenit proprietar.
Soluția a rămas definitivă
prin respingerea apelului de către Curtea de apel București prin decizia 198
din 09.04.2001.
Împotriva acestei decizii
reclamanții au formulat cerere invocând motivele prevăzute de art.304, pct.10,
9, 6 și 5 C.proc.civ..
S-a arătat că: - instanțele
au ignorat recomandările Curții Supreme de Justiție care a casat pentru ca
instanțele să se pronunțe pe un capăt de cerere – restituirea în natură sau
echivalent a terenului expropriat. În mod nejustificat s-a considerat că
Consiliul general al municipiului București nu are calitate procesuală pasivă;
- nu au fost citate toate
părțile din cauză, greșit fiind respinsă cererea de chemare în judecată a
Primarului general ca reprezentant al Municipiului București;
- greșit s-a reținut o
stare de fapt care nu corespunde realității, imobilul fiind preluat și demolat
în 1987 iar Decretul de expropriere fiind emis ulterior, în 1989.
Curtea Supremă de Justiție
prin decizia 655/19.02.2002 a respins ca nefondat recursul.
Instanța a reținut că
instanțele s-au conformat indicațiilor de casare și s-au pronunțat asupra
capătului de cerere subsidiar din acțiune.
S-a considerat în principal
că plata de despăgubiri are caracterul unei acțiuni personale, patrimoniale,
prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958 și
ca urmare în raport de data de 01.01.1990, acest capăt de cerere este prescris.
S-a mai arătat că cererea a
fost legal respinsă ca fiind formulată cu nerespectarea art.132 alin.1
C.proc.civ., la prima zi de înfățișare.
Se constată din cuprinsul
practicalei deciziei 655/19.02.2002 că s-a dat cuvântul în fond fără să se pună
în discuție excepția de prescripție a dreptului la acțiune în temeiul căreia s-a
solicitat – între altele – respingerea recursului.
Potrivit art.306 alin.2
C.proc.civ., motivele de ordine publică pot fi invocate din oficiu de instanța
de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.
Procedând în acest mod s-a încălcat
dreptul la apărare al părții împotriva căreia s-a invocat excepția. Procedura
este orală și contradictorie conform art.127 și 129 C.proc.civ., aceasta
presupunând exprimarea de către părți a poziției lor cu privire la toate
problemele ridicate.
Pe cale de consecință
urmează a se admite contestația, a se anula decizia 655/19.02.2002 a Curții
Supreme de Justiție – Secția Civilă și în consecință a fixa termen pentru
rejudecare recursului la data de 14 octombrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația
formulată de G.M.R.și G.D.V. împotriva deciziei nr.655 din 19 februarie 2002 a
Curții Supreme de Justiție – Secția Civilă.
Anulează această decizie.
Fixează termen pentru
judecata recursului la 14 octombrie 2003.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 februarie 2003.